flanela roşie şi groasă de lână care îi protejase pieptul de muşcăturile lighioanei. Îngrozit, bărbatul se retrage înapoi spre căruţă.
Totuşi, nu se înduplecă să-şi abandoneze nevasta în locurile acelea periculoase. După câteva minute, venind dinspre liziera pădurii, apare şi ea. Bărbatul îi povesteşte îngrozit întâmplarea cu lupul.
Femeia însă începe să râdă, părând a nu crede o iotă din cele întâmplate. Dar, în timp ce ea râdea, în lumina lunii, bărbatul zăreşte printre dinţii femeii un fir roşu, inconfundabil, de lână, provenit din flanela lui. Astfel, povestea se încheie abrupt, lăsând ascultătorul să-şi imagineze orice despre relaţia dintre cei doi şi continuarea neobişnuitei întâmplări.
Aceasta era lumea satului, o lume plină de ambiguităţi şi ciudăţenii. După tiparul ei, era şi omul care o făcea posibilă - ţăranul, născut dintr-o multitudine de paradoxuri care se întreţeseau în însuşi miezul fiinţei sale. La o primă vedere, acesta părea o brută
necioplită şi ignorantă. Privindu-l cu mai multă atenţie, aveai surpriza să descoperi o fiinţă plină de sensibilităţi şi talente ascunse, care aşteaptă doar momentul favorabil pentru a fi descoperite.
Paradoxurile firii ţăranului le-am descoperit pe rând, de-a lungul multor ani. Unul dintre cele mai vizibile pe care le-am sesizat a fost diferenţa enormă dintre sârguinţa neînduplecată a ţăranului faţă de munca fizică şi îngăduinţa aproape nesăbuită faţă de joc şi distracţie în timpul sărbătorilor religioase şi al ritualurilor de tot felul, care erau din belşug în lumea rurală. La aceste ritualuri participa întreaga suflare a satului, de parcă însăşi viaţa oamenilor ar fi depins de ele. Iar atunci înceta orice fel de muncă. Dintre cele mai importante obiceiuri la care am asistat şi pe care mi le-am amintit şi ani după aceea au fost zilele de hram ale bisericilor din zonă, Paştele, Crăciunul, Anul Nou, precum şi Rusaliile, Floriile sau ritualurile separate de genul Paparudelor. Toate aceste ritualuri aparent absurde păreau, cel puţin la o primă vedere, în totală
opoziţie cu regulile ferme şi rigide ale lumii satului. La început am notat doar în trecere acest paradox, şi totuşi el părea să aibă
semnificaţii mai profunde şi făcea trimitere la un filon cognitiv care se cerea explicat.
INTRODUCERE
29
Despre robusteţea psihologică a ţăranului
Reflecţiile mele pe marginea acestui paradox au cunoscut o perioadă de resuscitare în 2008, imediat după începerea studiilor mele doctorale în antropologie în SUA. O întâmplare aparent nesemnificativă a stat la fundamentul acestor noi reflecţii. Între Crăciun şi Anul Nou, mă uitam la un documentar difuzat de Televiziunea Română despre veteranii din al Doilea Război Mondial care supravieţuiseră ororilor acestei conflagraţii mondiale şi acum povesteau experienţele lor de pe front în faţa camerelor. Majoritatea acestor foşti combatanţi erau ţărani care se întorseseră în satele natale la sfârşitul războiului şi îşi reluaseră viaţa de unde o lăsaseră când au plecat pe front. Asemenea povestiri, dintre care unele terifiante, relatate în majoritatea cazurilor cu o luciditate ieşită
din comun, emanau o forţă incredibilă. În opinia mea, toate vorbeau despre robusteţea psihologică a ţăranului ca tip uman.
Am devenit mult mai conştient de această robusteţe în 2012, la câţiva ani după ce-mi începusem cercetările antropologice de teren în zona judeţului Iaşi, în timp ce intervievam eu însumi mai mulţi veterani din satul Heleşteni pe tema experienţelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Toţi aveau între 80 şi 90 de ani. Mulţi au relatat, cu voce copleşită de emoţie, despre moartea colegilor lor de pluton, iar unii nu şi-au putut stăpâni lacrimile.
În mod clar, chiar şi şase decenii mai târziu, încă duceau cu ei o mare încărcătură emoţională. Cu toate acestea, fiecare s-a întors în satul său, şi-a întemeiat o familie şi şi-a continuat viaţa fără
ajutorul psihologilor sau al doctorilor.
Această nouă experienţă produsă în contextul cercetărilor mele asupra jocurilor populare de iarnă m-a făcut să mă întreb: oare robusteţea psihologică a ţăranului se leagă de aplecarea lui aproape adictivă pentru joc, ritual şi poveste? Oare nu cumva jocurile, ritualurile şi poveştile rurale funcţionau ca o supapă pentru regulile uneori prea rigide ale acestei lumi, ce ameninţau să strivească
fiinţa umană?
Într-adevăr, întrebările acestea deschid un orizont nebănuit, prin două mari ramificaţii care vorbesc nu numai despre ţăran în 30 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
sine, ci şi despre intenţiile, perspectiva ideologică şi intelectuală
a celor care l-au studiat. Pe de o parte, vorbim despre vigoarea psihologică şi persistenţa culturală a unui tip uman predominant pentru o lungă perioadă din istoria omenirii. Pe de altă parte, vorbim de o clasă socială care a suferit o serie de transformări majore de-a lungul secolului XX. Astfel, îl găsim pe ţăran printre proletarii pe umerii cărora s-a dezvoltat Revoluţia Industrială, printre soldaţii care au luptat în conflagraţiile secolului trecut, printre protestatarii marilor revoluţii care au zguduit din temelii diverse regimuri politice şi printre imigranţii care şi-au părăsit locurile de baştină şi au ales să trăiască şi să muncească în altă ţară sau regiune. Ţăranii s-au adaptat eficient la industrializare, au fost recrutaţi printre primii la război, au suferit ororile războiului, au devenit revoluţionari de marcă, dar şi migranţi în ţări străine, şi au făcut faţă cu succes tuturor acestor încercări.
În cartea de faţă, voi folosi adesea termenul de ţăran pentru a mă referi la comunităţile şi persoanele pe care le-am studiat în cursul cercetărilor mele de teren în judeţul Iaşi şi zona Cernău
ţiului. Şi asta pentru că persoanele intervievate s-au identificat cel mai frecvent ca ţărani. Chiar dacă am folosit acest termen foarte des, am fost întotdeauna conştient de limitele sale conceptuale.
Ţărănimea este o realitate care se extinde pe toate continentele şi cuprinde şi astăzi, la începutul secolului XXI, un număr enorm de oameni aparţinând diverselor ţări, culturi, religii, sisteme politice şi economice. Astfel, multe afirmaţii despre ţărani ar putea fi în anumite contexte percepute ca generalizări, lucru evidenţiat încă
de la început de către aşa-numitul domeniu al Peasant Studies, studiile ţărăneşti sau studiile asupra vieţii rurale. Domeniul a reuşit să ofere cercetări valoroase, deşi conceptul în sine nu poate cuprinde întreaga realitate socială la care se referă. Conştient de toate aceste dificultăţi metodologice şi conceptuale, voi evidenţia în secţiunea următoare alte curente şi tendinţe pe care le-am identificat atunci când am încercat să trasez limitele conceptuale ale acestei realităţi complexe numită ţărănime şi ale relaţiei ţăranilor cu jocurile rurale.
I NTRODUCERE
31
