nepregătiţi la venirea echipei sau consideraţi gazde mai puţin primitoare. Acelaşi lucru mi l-a confirmat mama, care auzise doi dintre tinerii aşezaţi chiar la capătul patului ei vorbind între ei:
„Bate-i bine toba acolo la cap, să se înveţe minte şi să fie în picioare când intră feciorii în casă!"
Pentru mine, a fost o experienţă inedită căci vedeam pentru prima oară în viaţă, într-o comunitate, regulile de zi cu zi ale bunei cuviinţe şi dreptei măsuri abolite şi înlocuite cu domnia jocului, deriziunii, ironiei, zeflemelei şi persiflării. Toate acestea făceau parte dintr-un peisaj cultural pe care nu-l întâlnisem la oraş şi care mi-a stârnit şi mai mult curiozitatea faţă de lumea satului.
Poveste de la ţară
Într-adevăr, în anul următor întâmplarea a făcut să cunosc şi mai îndeaproape lumea rurală, cu regulile şi ciudăţeniile ei. Unchiul meu din partea mamei se căsătorise cu o tânără provenită dintr-un sat din sudul ţării. Aşa se face că, împreună cu bunica, am ajuns să vizitez satul Budieni din judeţul Gorj, în fiecare vară, câte două-trei săptămâni.
Primele mele amintiri din această zonă se leagă de terenurile agricole întinse care începeau imediat în spatele grădinii caselor ţărăneşti. Erau recolte de tot felul, de la porumb şi grâu la viţă-devie şi pomi fructiferi. De asemenea, în vecinătatea acestor lanuri găseam iazuri, dealuri, păşuni pentru vite şi un pârâu. În timpul vizitelor mele la Budieni, mare parte din zi mi-o petreceam cu noii prieteni, hălăduind ore în şir pe câmpurile şi în livezile din jur şi hrănindu-ne câte o zi întreagă cu fructele arbuştilor sălbatici de pe câmp sau cu roadele pomilor fructiferi de pe uliţele satului, spre disperarea bunicii, care era convinsă că într-o zi o să mor de foame.
Pentru mine, toate acestea erau parte dintr-un univers al copilăriei în care joaca şi explorarea lumii din jur erau elementele principale. Curând însă, aveam să aflu că uneori joaca era sever restricţionată la sat. Mai ales copiii de peste zece ani aveau acces INTRODUCERE
25
limitat la ea, având deja sarcini precise de îndeplinit în gospodăria ţărănească a părinţilor. Am aflat acest lucru atunci când, după o zi întreagă de hoinărit pe coclaurile de la marginea satului, am ajuns acasă abia seara târziu. Nu bănuiam că frumoasa aventură
avea să aibă un deznodământ nefericit pentru cel mai în vârstă
dintre prietenii noştri, un adolescent de 14 ani. Revoltat că tânărul îşi neglijase datoriile din gospodărie, tatăl său îl aşteptă cu o joardă
în mână. A urmat o bătaie zdravănă, însoţită de plânsetele zgomotoase ale adolescentului. Episodul m-a îngrozit şi m-a făcut să privesc lumea satului cu alţi ochi. Până atunci, nu ştiam că neglijarea autorităţii parentale şi a regulilor dure dintr-o comunitate pot fi sancţionate atât de sever.
Zilele următoare, Bebe, prietenul nostru de mai sus, a mai primit o pedeapsă. A fost pus să sfarme două maje de porumb. Îndepărtarea seminţelor de porumb de pe cocean se făcea cu o mică
unealtă de fier cu dinţii tociţi de timp, care îţi lăsa răni în palmă
după câteva ore de folosire. Corvoada, care a durat două zile, a fost urmată de o alta - dacă nu cumva era doar o nouă etapă din viaţa unui adolescent de la sat, fapt pe care nu l-am înţeles atunci. Trebuia dusă turma de oi obştească pe păşunile de la marginea satului.
Aici, noi, ceilalţi, aveam grijă ca Bebe să se poată bucura în continuare de jocurile copilăriei împreună cu noi. Aşadar, pe câmpurile din afara satului, unde păşteau oile aflate în grija lui Bebe, luam o minge de fotbal, iar prietenul nostru putea să se joace şi el miuţa cu noi. Iar dacă oile se îndepărtau prea tare în timp ce noi jucam fotbal, îl ajutam cu toţii să le recupereze de prin bălăriile unde ovinele îşi făceau drum.
De obicei, în jocurile copiilor, diferenţele sociale se estompează, ba chiar se şterg. Între mine şi copiii din acel sat, atunci când jucam fotbal, rămânea însă întotdeauna o diferenţă notabilă
de care trebuia să ţinem cont. Toţi prietenii mei din sat umblau desculţi în timpul verii. Eu eram singurul care se încăpăţâna să-şi păstreze pantofii sport chiar şi în locurile pline de mocirlă de la marginea satului. Aşa că, înainte de începerea jocului, auzeam întotdeauna o voce sau două din grup avertizând: ,,Bă, voi ăştia cu adidaşi în picioare, să aveţi grijă să nu-i faultaţi pe ăia desculţi!"
26 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
