Referitor la cea de-a doua caracteristică a jocului, aceea de a se desfăşura într-un perimetru spaţio-temporal separat de realitatea mundană şi stabilit în prealabil, este evident că sociologul francez se referă în special la jocurile moderne, apărute mai ales după
Revoluţia Industrială. Să ne amintim de Confruntarea de la Ruginoasa, de Jocul Ba, de vechiul joc de fotbal Royal Shrovetide şi de Lelo Burti din Georgia, despre care am vorbit în această lucrare.
Nici unul dintre acestea nu era circumscris unui spaţiu şi timp anume, putând dura câteva minute sau câteva ore, iar terenul lor, locul de desfăşurare putând fi foarte restrâns sau câteodată extrem de vast, fără limite prestabilite.
În privinţa celei de-a treia caracteristici a jocului, discutată de Caillois, şi anume caracterul său incert, fără un curs determinat sau rezultat anticipat, şi în acest caz avem contraexemple solide din lumea jocurilor rurale. Putem da ca exemplu aici periplul echipelor de Cerb sau Capră din Heleşteni. Traseul acestora era dinainte stabilit de comoraş împreună cu membrii echipei sale, iar piesa care se juca era mereu aceeaşi. Chiar şi sumele de bani oferite de săteni puteau fi anticipate cu uşurinţă din experienţa anilor trecuţi, iar buna cunoaştere a gospodarilor din sat putea să
ofere şi o bună anticipare a reacţiilor acestora în interacţiunea cu membrii echipei. Aşadar, caracterul incert al acestor jocuri nu era neapărat o trăsătură universală care să le însoţească.
În legătură cu cea de-a patra trăsătură a jocului şi anume caracterul neproductiv al acestuia, jocurile Cerbului şi Caprei arată
că motivaţia financiară e importantă pentru membrii echipelor.
Finalul jocului se încheie cu oferirea unei sume importante de bani pentru membrii echipelor. Şi asta în ciuda faptului că jocul include şi o componentă socială importantă: pe lângă motivaţia financiară, există şi altele, adiacente, care îi împing pe jucători să
se implice în activităţi.
Cât despre cea de-a cincea caracteristică a jocului, aceea de a fi guvernat de reguli care suspendă practicile comune şi le înlocuiesc temporar cu ceva diferit, unul dintre argumentele de bază ale lucrării de faţă a militat tocmai împotriva acestui aspect. Departe de a fi o inversare a ordinii sociale, jocurile rurale întruchipează
432 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
doar o componentă necesară a lumii rurale fără de care aceasta nu ar fi putut funcţiona la parametrii ei normali. Cu alte cuvinte, jocul nu reprezintă un univers paralel al lumii rurale, ci un atribut de bază al acesteia, care îi asigură buna funcţionare într-un ansamblu organic ce cuprinde ambele elemente: munca şi jocul.
În fine, ultima trăsătură a jocului menţionată de sociologul francez este, totodată, şi cea mai complicat de analizat. În multe jocuri există, într-adevăr, o conştiinţă clară a jucătorului că jocul implică alt tip de reguli decât cele ale realităţii de zi cu zi. Însă o analiză atentă a mai multor jocuri arată că această conştiinţă a unei realităţi secunde implicate de joc are graniţe foarte fluide, iar conştiinţa unui spaţiu paralel cu realitatea de zi cu zi nu coincide neapărat cu un moment temporar anume, ci este adesea estompată şi uneori foarte neclară. Să ne gândim, de exemplu, la întreg ritualul implicat de Jocul Cerbului. Există un moment în care jucătorul conştientizează o realitate a jocului distinctă de viaţa de zi cu zi? Se întâmplă oare atunci când joacă piesa propriu-zisă în curtea unui gospodar, atunci când echipa umblă prin sat de la o casă la alta, sau de-a lungul întregii perioade de două zile şi jumătate aferente acestui joc? Pe de altă parte, să ne gândim la jocurile copiilor de genul hârjonelilor începute din senin şi sfârşite la fel de brusc, la doar câteva minute după ce au început. Există oare mereu o conştiinţă care însoţeşte aceste treceri bruşte de la starea de repaus la cea de joc? De asemenea, dacă ne referim la antrenamentele sportivilor, atunci când jocul nu este dictat de fluierul şi prezenţa arbitrului, se ridică aceeaşi problemă ca înainte: când exact începe această conştiinţă a prezenţei unei realităţi secundare, care face ca jocul să devină o realitate paralelă cu cea a vieţii cotidiene? În acest peisaj indistinct, nu-i cumva mai uşor de presupus că jocul este o parte esenţială a vieţii, legată în mod indisolubil de felul în care omul îşi concepe relaţia cu universul social în care trăieşte?
Încercarea de a găsi o serie de trăsături fundamentale ale jocului sau de a turna întregul univers întruchipat de jocuri într-o serie de categorii pleacă de la presupunerea că jocul are o esenţă, iar această esenţă poate fi surprinsă printr-un exerciţiu euristic POSTFAŢĂ 433
de taxonomie. De fapt, jocul este, pentru om, o expresie a sinelui simbolic (Becker, 1997), o modalitate prin care acesta abordează
anumite chestiuni sociale, politice, economice, psihologice, culturale şi filozofice. Tocmai de aceea, jocul nu este altceva decât un fel de a fi în lume, în relaţie cu realităţile înconjurătoare. Din acelaşi motiv, jocurile sunt întotdeauna expresii culturale ale societăţilor care le-au creat şi practicat vreme de ani de zile. De aceea, jocurile pot funcţiona ca barometre ale societăţilor care le practică, iar schimbările din cadrul lor ne vorbesc despre o serie de prefaceri profunde, petrecute la nivelul valorilor societăţii care le-a produs. În acest sens, prima parte a studiului de faţă a fost edificatoare, fiindcă a prezentat provocările perioadei postcomuniste prin prisma jocurilor practicate de o clasă socială aflată în proces de transformare şi reevaluare a propriilor valori: ţărănimea. Prima parte a studiului este relevantă, aşadar, pentru că ne demonstrează
cum jocurile sunt influenţate de fenomene sociale precum migraţia, schimbările politice şi economice, inegalităţile sociale şi intruziunile mass-media în cadrul lor. Toate acestea duc la o schimbare de valori în societate, iar valorile devin întotdeauna explicite prin joc.
Totuşi, dacă jocul este un teritoriu atât de volatil, problema care se pune este de ce atât de mulţi gânditori au căzut în capcana de a încerca să-l circumscrie printr-o definiţie, taxonomie sau concept general. Un răspuns posibil este că ştiinţa modernă se bazează pe taxonomii şi categorizări. Trebuie remarcat însă că au existat gânditori care au reuşit să evite această capcană şi să înţeleagă profund relaţia omului cu jocul. În opinia mea, unul dintre aceştia este Petre Culianu, cu teoria lui despre jocurile minţii. O
sinteză a viziunii sale este exprimată în următorul paragraf: În magazinele specializate, se vând astăzi eşichiere de joc sofisticate, cu numeroase posibilităţi de extindere. Teoretic, o tablă de joc poate fi extinsă la nesfârşit, în practică însă, mintea potenţialilor cumpărători îşi va păstra interesul pentru un anumit joc numai pe o perioadă limitată de timp. S-ar putea ca cele mai avansate dintre aceste minţi să fi descoperit deja că un singur joc este echivalentul tuturor celorlalte, astfel încât nu e nevoie să schimbăm jocul. De ce? Mintea umană este 434 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
