fascinată de un joc fiindcă îşi recunoaşte în el propriul ei mod de func
ţionare, iar această recunoaştere nu depinde de tipul jocului care îi este oferit. (Culianu, 2005, p. 339)
Se pare că acest gânditor a înţeles un lucru simplu: jocul este un produs al minţii umane. De aceea, el se înrudeşte cu povestea, teatrul, fantezia, mitul, şi religia - toate fiind creaţii ale imagina
ţiei într-un anumit context social. Omul are nevoie de toate acestea sau măcar de o parte dintre ele în viaţa cotidiană, fiindcă
mintea lui funcţionează pe calapodul principiilor create de aceste expresii ale imaginaţiei în diverse circumstanţe sociale, economice, politice şi culturale.
Un alt filozof care a reuşit să deschidă calea spre o înţelegere diferită a jocului este Wittgenstein. Făcând o serie de extrapolări antropologice, pe baza teoriei wittgensteiniene a jocurilor de limbaj, putem afirma că gânditorul vienez a conturat ideea conform căreia jocul nu poate fi definit pentru că este o expresie a experien
ţei de viaţă acumulate de membrii unei societăţi de-a lungul timpului_ A încerca să definim jocul este imposibil fiindcă se ajunge întotdeauna la definiţii neadecvate din punct de vedere logic_ Iar aceasta se întâmplă nu pentru că n-au existat gânditori extraordinari care să poată realiza această sarcină, ci pentru că limitele jocului sunt coextensive cu cele ale realităţii sociale şi culturale umane din toate timpurile şi spaţiile. Din acest punct de vedere, este mai interesant de observat cum diverse culturi activează anumite pattern-uri ale minţii umane. Acelaşi model poate fi aplicat şi la momentele vieţii individului, căci jocurile pe care acesta le joacă
în copilărie nu mai sunt aceleaşi cu cele de la maturitate sau de la bătrâneţe. Scurta poezie a lui Lucian Blaga, intitulată Treifeţe (Blaga, 1919), este mai mult decât relevantă în acest sens: Copilul râde:
,,Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"
Tânărul cântă:
,,Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!"
Bătrânul tace:
,,Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"
POSTFAŢĂ 435
În acest moment, cititorul lucrării de faţă s-ar putea întreba, în lumina noilor informaţii, care este rolul jocurilor rurale şi al practicanţilor lor, ţăranii, în această ecuaţie mai complexă. În această
privinţă, se pot evidenţia două scopuri importante ale studiului de faţă: construirea unui nou cadru conceptual prin care să fie înţelese jocurile rurale; şi regândirea unei clase sociale - ţărănimea - pe care antropologia n-a privit-o niciodată prin lentila jocurilor rurale. Mulţi dintre gânditorii care au studiat jocurile rurale au sfârşit prin a fi seduşi de măştile şi costumele mascaţilor ritualici fără a putea vedea peisajul de ansamblu din spatele lor. De aceea, unii au văzut în jocurile rurale doar expresii ale unor forme culturale supravieţuitoare ale unor epoci de mult apuse (Chambers, 193 3), pe când alţii le-au definit dintr-o perspectivă mai actuală ca exprimând „modernitatea în straie premoderne" (Creed, 20I I). Ambele perspective sunt, de fapt, faţeta aceleiaşi monede -
o monedă scoasă din circulaţie şi de interes pur numismatic. Cu această cercetare, am încercat să privesc dincolo de măştile fascinante ale mascaţilor ritualici. Astfel, am scos în evidenţă omul şi încercările sale de a răspunde prin joc la problemele lumii în care trăieşte: inegalităţile sociale, sărăcia, provocările unui nou sistem economic, precum şi teme umane universale cum ar fi boala, moartea, erotismul, identitatea, căsătoria şi dragostea.
În ciuda demonstraţiei care se întinde pe câteva sute de pagini, de fapt, ideea de bază a acestui studiu este simplă. Lucrând luni de zile în domeniul agriculturii şi prestând o muncă epuizantă
din punct de vedere fizic, locuitorul societăţilor agricole avea nevoie de distracţie şi plăcere estetică măcar câteva zile la sfârşitul anului. Acest tip de divertisment era în strânsă relaţie cu sistemul său social şi economic, iar acest sistem era rudimentar. De aceea, ideea simplă a unei capre duse la târg pentru vânzare, care ulterior se îmbolnăveşte şi apoi îşi revine ca prin minune sub mâna magică a unui vrăjitor, a fost cea mai de succes piesă pentru oamenii care au trăit în comunităţile agricole bazate pe o economie de subzistenţă. Pentru ei, jocurile rurale au creat o serie de repere pe harta memoriei individuale şi colective: ele au reprezentat momente remarcabile, întrerupând perioade lungi de timp, relativ 436 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
monotone, dominate de muncile agricole. Jocurile rurale au exprimat modalităţi de organizare a vieţii sociale în cadrul comunităţilor rurale, precum şi mijloace complexe de comunicare între membrii comunităţilor ţărăneşti. Nu în ultimul rând, jocurile rurale au funcţionat multă vreme ca repere pe harta memoriei comunităţii, repere în jurul cărora s-au organizat o serie de acţiuni sociale în relaţie cu trecutul comunităţii. Din acest motiv, studierea jocurilor rurale dezvăluie diversitatea incredibilă a comunităţilor rurale din Europa, dar şi gama lor complexă de răspunsuri în faţa provocărilor zilnice.
Jocurile rurale şi ţăranii au fost conceptele principale ale studiului de faţă, dar ele trebuie să fie abandonate, în cele din urmă, fiind doar un pretext pentru o înţelegere mai profundă a omului şi a marilor sale dileme existenţiale legate de viaţă, boală, libertate, sexualitate, dragoste, violenţa şi moarte, dar şi micile pasiuni, speranţe, nevoi, aspiraţii, probleme şi griji zilnice, fie că viaţa lui s-a desfăşurat între graniţele comunităţilor agricole restrânse ori în societatea globalizată a secolului XXI.
Înţelegând aceste aspecte, putem să renunţăm acum la conceptele care ne-au însoţit de-a lungul acestui studiu şi să aruncăm o privire dincolo de ele. Urmându-l pe Wittgenstein, se poate spune că ele au fost doar o scară pe care o putem arunca odată ce am urcat pe ea: ,,Propoziţiile mele servesc drept clarificări în felul următor: cine mă înţelege le recunoaşte în cele din urmă ca fiind lipsite de sens, atunci când le-a folosit - ca trepte - să urce pe ele, deasupra lor. (El trebuie, ca să spunem aşa, să arunce scara după
ce a urcat pe ea)" (Wittgenstein, 2001 [192I]).
