care schimbările, crizele economice şi evenimentele imprevizibile deveniseră monedă curentă. Într-o societate cu o cultură
rurală încă solidă precum România, tradiţiile erau percepute şi proiectate, chiar şi în emisiunile radio sau TV, ca rămăşiţe ale unui trecut mai stabil, când viaţa era mai bună, oamenii mai puţin individualişti şi lacomi, iar liderii politici erau de partea comunită
ţilor, luptând adesea, uneori chiar cu brutalitate, pentru dreptate, aşa cum spun legendele despre domnitorul Vlad Ţepeş. Într-un astfel de mediu social, artiştii ale căror mici piese teatrale vorbeau despre trecut şi tradiţii se pare că aleseseră o strategie bună menită să le aducă un câştig mulţumitor în cele câteva zile dintre Crăciun şi Anul Nou.
Pentru cei care ofereau bani colindătorilor, gestul lor era probabil şi o modalitate de a susţine „tradiţiile româneşti", în acest caz obiceiurile cu rădăcini în lumea rurală. Mulţi bucureşteni se mutaseră acolo din diverse zone rurale în perioada comunistă, când dezvoltarea continuă a industriei grele implica o nevoie sporită de muncitori în marile oraşe. Pentru unii dintre aceşti ţărani proletarizaţi în timpul comunismului, cetele de urşi şi capre care dansau sub ferestrele lor se pare că trezeau amintiri calde din copilărie, când şi ei, probabil, purtau costume colorate şi interpretau piese similare în satele lor. Aceste gânduri mi-au fost parţial confirmate de o întâlnire neaşteptată. Când am intrat în blocul unchiului meu, un vecin ne-a spus, referindu-se la colindătorii în blană de urs:
- Îi vedeţi pe băieţii ăştia? Când eram mic, colindam în tot satul meu de dimineaţa până seara când se apropia Revelionul!
Unchiul meu a confirmat, adăugând că şi în sat la el era la fel pe vremea copilăriei lui. Cu toate acestea, nu mă puteam împiedica să nu mă întreb: artiştii ambulanţi pe care i-am văzut pe străzi erau totuşi aceiaşi colindători care obişnuiau să meargă din casă în casă la ţară, acolo unde toată lumea îi cunoştea pentru că aparţineau comunităţii rurale, sau ar fi corect să vorbim despre două
tipuri total diferite de situaţii şi tradiţii?
DESCOPERIREA TERENULUI ANTROPOLOGIC
51
Descinderea în Moldova rurală
Să conduc până în satul Ruginoasa nu a fost deloc uşor. Era pentru prima dată când mergeam cu maşina în acea zonă din ţară, astfel că nici eu, nici prietenul şi colegul meu de echipă nu cunoşteam drumurile. Cu cât ne apropiam de destinaţie, cu atât ne întrebam unde vom înnopta. Astfel de discuţii erau fireşti printre membrii Asociaţiei Orma Sodalitas Anthropologica în timpul incursiunilor lor de teren. Având puţine surse de finanţare şi investindu-le pe toate mai ales în echipamentele audio şi video, membrii Orma erau obişnuiţi să ceară cazare primarilor din satele unde îşi desfăşurau cercetarea, iar uneori chiar sătenilor. În schimbul ospitalităţii lor, oamenilor li se ofereau DVD-uri cu ritualurile pe care le organizaseră şi care fuseseră filmate de membrii asociaţiei. De obicei, toată lumea era mulţumită cu acest troc, dar nu s-ar putea spune că toţi sătenii erau întotdeauna ospitalieri.
Uneori, pur şi simplu nu era suficient timp pentru a construi o relaţie bazată pe încredere între cercetători şi săteni. Din această
cauză, s-a întâmplat câteodată ca membri ai Asociaţiei Orma să
doarmă în maşină sau în sala neîncălzită a vreunei şcoli ori grădiniţe din zona rurală chiar şi în timpul iernii. În acea zi de decembrie, ştiam că trebuie să ajungem la destinaţie înainte de lăsarea întunericului, astfel încât să avem şansa să găsim o cazare potrivită pentru buzunarele noastre şi să filmăm ritualul a doua zi dimineaţa, începând cu ora 5. Într-adevăr, după o călătorie lungă şi obositoare, am ajuns în jurul orei 9 seara în Ruginoasa. Ne-am oprit în centrul localităţii, care părea mult mai mare decât mă
aşteptam.
Ştiam puţine despre Ruginoasa când am decis să-mi încep cercetarea antropologică acolo şi se pare că fusesem indus în eroare de programele TV care difuzau bătălia învelită într-un ambalaj folcloric în care mitul unei lupte din negura istoriei se împletea cu imaginea ţăranilor ca adevăraţi deţinători ai tradiţiilor străvechi. Din acest motiv, mă aşteptam să găsesc un sat mic, pitit undeva pe culmea unui deal sau în văgăunile ascunse ale unei văi.
Această reprezentare mi s-a înrădăcinat în minte, deşi ştiam din 52
JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
istorie că localitatea fusese reşedinţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de al cărui nume era legată unirea Moldovei cu Ţara Românească, în 1859. Am fost şi mai surprins să aflu că ritualul rural avea să aibă loc nu departe de drumul principal care traversa localitatea şi care lega două oraşe importante din judeţul Iaşi, Târgu Frumos şi Paşcani. Centrul comunei Ruginoasa era, de fapt, foarte aproape de acel drum, la doar un kilometru depărtare.
În centrul comunei Ruginoasa este o piaţă mare. De-o parte şi de alta se află două cârciumi, iar în apropiere e clădirea gării. Şoseaua merge paralel cu calea ferată, mărginind piaţa de cealaltă
