parte a gării, în timp ce chiar vizavi de gară, peste drum, e un zid solid de cărămidă care înconjoară palatul lui Cuza. Ştiam din experienţa mea anterioară că barurile din centrele satelor sunt, de obicei, loc de interacţiune socială între ţărani şi spaţiu în care se ţes bârfele. După cum aveam să văd, Ruginoasa nu făcea excepţie.
Afară era deja întuneric şi o lampă mică din piaţă arunca o lumină
difuză în care întrezăream siluete umane în ambele cârciumi. Am văzut trei săteni puţin chercheliţi îndreptându-se spre una din cârciumi. Am avut norocul să le punem câteva întrebări înainte să dispară în noapte. Aşa am aflat că bătălia va avea loc nu departe de această piaţă, pe un drum ce trecea de-a lungul zidurilor reşedinţei lui Cuza, legând partea de jos a comunei, numită Vale, de cea de sus, numită Deal. După această scurtă discuţie cu cei trei bărbaţi, nu am mai zărit pe nimeni pe drum. Speram totuşi să se mai ivească cineva şi să aflăm mai multe despre Bătălia Mascaţilor, evenimentul principal de a doua zi.
După vreo 15 minute de aşteptare în întuneric, care ni s-au părut o veşnicie, norocul a făcut să vedem alţi doi bărbaţi ieşind din ceaţa care învăluia comuna, urmaţi imediat de doi băieţi, toţi îndreptându-se spre piaţă. Nu puteam rata această şansă. Cu prudenţă, m-am apropiat de cei doi tineri şi i-am întrebat despre bătălia de a doua zi. S-au uitat la noi, ne-au văzut genţile cu camerele de luat vederi şi ne-au identificat imediat ca fiind cameramani TV.
Nu am avut timp să explic că nu eram de la televiziune, ci antropologi. În schimb, am confirmat că am venit acolo pentru a filma ritualul şi că trebuie să ştim exact unde va avea loc. Unul din băieţi, DESCOPERIREA TERENULUI ANTROPOLOGIC
53
care s-a prezentat ca organizator al ritualului de a doua zi, ne-a oferit câteva detalii foarte precise ce se potriveau bine cu ceea ce aflasem de la bărbaţii chercheliţi şi cu puţin chef de vorbă dinainte.
Aceşti tineri de 17-20 ani, pe care nu i-am mai putut identifica ulterior, mi-au dat primele informaţii despre bătălie. Au prezentat-o drept o confruntare cu bâte între două grupuri de tineri mascaţi: unul din satul situat în partea de jos a localităţii, numită
informal Vale, şi celălalt din partea superioară a acesteia, numită
Deal. Din descrierea lor, mi-am creat impresia că obiceiul era un rit de trecere, marcând tranziţia de la tinereţe spre maturitate. Informaţiile acestea mi-au stârnit curiozitatea. Aşteptam să văd bătălia ca să-mi pot consolida sau infirma prima ipoteză şi, totodată, să
adaug mai multe informaţii la ceea ce tocmai aflasem. În timp ce conversam cu cei doi băieţi, un bărbat în jur de 50 de ani şi vizibil ameţit de aburii alcoolului s-a alăturat grupului nostru, glăsuind cu o voce răguşită: ,,O să vedeţi mâine! Va fi o bătălie mare! Trebuie să filmaţi! De la ce televiziune sunteţi? ProTV? Îmi place ProTV! Ei prezintă întotdeauna foarte bine bătălia". ,,Nu suntem de la televizor, ci de la o asociaţie de folclor!", am spus, în speranţa că voi putea găsi în mintea lor o ancoră care să-i ajute să ne definească.
Într-o astfel de situaţie, a le spune oamenilor că sunt antropolog venit din America pentru a studia bătălia ar fi fost şi mai ciudat şi i-ar fi putut zăpăci şi mai tare. În acel moment, eram bucuros să pot obţine mai multe detalii despre confruntarea de dimineaţă într-un timp relativ scurt. A rata un astfel de ritual după o călătorie atât de lungă şi obositoare ar fi fost extrem de frustrant pentru mine, ca de altfel pentru orice antropolog. De fapt, trăisem asta în trecut şi ştiam deja cât de neplăcut poate fi.
La sfârşitul conversaţiei noastre de aproape douăzeci de minute, mi-am spus că merită să-mi încerc norocul şi l-am întrebat pe tânărul mai volubil dacă ştie unde putem dormi cu colegul meu peste noapte. Se pare că acesta a înţeles imediat aluzia deoarece a spus că ar fi fost bucuros să ne lase să înnoptăm în casa lui, dar avea deja rude venite din alte regiuni ale ţării pentru a petrece Anul Nou cu ei. La scurt timp după aceea, ne-am salutat, şi cei doi tineri au dispărut în noapte.
54
JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
Prevăzusem că va fi greu să găsesc o gazdă într-un timp atât de scurt! De altfel, Bogdan, liderul Orma, care avea mult mai multă
experienţă de teren în această zonă a ţării, mă avertizase despre cât de dificil poate fi să găseşti o gazdă chiar înainte de Anul Nou în Moldova. Acest lucru se datorează faptului că, în Moldova, tradiţiile de Anul Nou sunt o parte esenţială a culturii locale şi un element important în consolidarea relaţiilor de rudenie şi legăturilor familiale. Aşadar, mulţi orăşeni îşi vizitau rudele din zona rurală a Moldovei pentru a sărbători împreună un An Nou autentic, cu colinde şi alte obiceiuri de iarnă. În cercetările mele anterioare de teren, auzisem mulţi ţărani din toată ţara exprimând o idee care părea să fie larg acceptată în mediul rural: ,,Un An Nou fără tradiţii şi colindători este ca orice altă zi a anului. Nu ai impresia că ar fi sfârşitul anului şi vacanţa de iarnă!" Destul de rapid, urma să aflu că ideea era valabilă pentru satele moldoveneşti mult mai mult decât oriunde altundeva în România. În acest context, o singură soluţie rămânea valabilă: găsirea unui hotel ieftin.
Înainte de a pleca, am vrut să observ atmosfera din interiorul cârciumii care părea destul de animată. La fel ca în alte localuri similare din mediul rural, înăuntru erau un fum gros de ţigară, o lumină difuză şi un miros puternic, inconfundabil, de băuturi ieftine amestecate. Mai mulţi bărbaţi beau la o masă şi, de partea cealaltă a tejghelei, o bărmăniţă tânără ne aruncă o privire plictisită. Oamenii de la mese ne-au identificat imediat ca fiind cameramani de televiziune, căci i-am auzit pronunţând „ProTV" imediat ce am intrat. La rândul nostru, am bănuit din prima clipă că tinerii ar putea fi participanţi activi la Bătălia Mascaţilor. Această impresie mi-a fost dată mai ales de cicatricile pe care le-am remarcat pe capetele a cel puţin doi meseni.
În timp ce comandam două ceaiuri de la bar, i-am auzit pe tinerii de la masă începând să vorbească despre noi şi am reuşit să
aud din discuţiile lor fragmente din care am dedus că încercau să
ghicească de la ce post de televiziune venim. Eram sigur că acesta nu era cel mai bun moment pentru a interacţiona cu ei deoarece nu ştiam cât de prietenoşi vor fi cu o echipă de televiziune după
ce consumaseră câteva pahare de vodcă. Uneori, oamenii erau DESCOPERIREA TERENULUI ANTROPOLOGIC
55
