umerii, coatele şi încheieturile mâinilor.
Deşi mi s-a permis să filmez toate pregătirile, nimeni nu părea dispus să-mi spună câteva vorbe despre ele. Cu toate acestea, eram 58
JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
mai mult decât mulţumit cu observaţiile şi imaginile pe care reuşeam să le obţin la faţa locului. Evaluarea eficacităţii măştii a fost o parte importantă a acestor pregătiri ceremoniale. Şi se pare că modalitatea cea mai bună de a verifica rezistenţa măştii era de a-i lăsa pe tovarăşii de luptă să te lovească zdravăn cu bâtele în capul mascat. Măştile erau foarte bine făcute, astfel încât rezistau eroic loviturilor repetate de bâte. Toate pregătirile au durat mai bine de o oră. Luptătorii şi bărbaţii maturi care îi încurajau şi îi sfătuiau păreau să fie foarte mândri de costumaţia de războinici pe care tocmai o creaseră: măşti grele prinse bine de corp cu sfoară, haine colorate ca de clovn, în contrast izbitor cu măştile urâte din blană de oaie, şi bâtele lungi din lemn noduros de salcâm.
La un moment dat, când toţi luptătorii erau mascaţi şi gata de luptă, ca la un semnal trupa s-a urnit şi a ieşit din curte. În jurul mascaţilor s-au adunat de îndată o mulţime de bărbaţi nemascaţi.
Atraşi ca de un magnet, în urma acestui grup compact veneau o grămadă de gură-cască, turişti, reporteri. În acel moment, mi-am dat seama că mă aflam într-o situaţie complicată: cum era mai bine să procedez? Să-mi continui observaţiile însoţind grupul de mascaţi, să-i ascult cum vorbesc despre confruntarea ce avea să
urmeze, sau să rămân mai în spate şi să încerc să surprind pe cameră mulţimea în mişcare şi toată forfota din jur? Mă simţeam ca un chirurg în faţa unui caz de urgenţă care cerea o decizie rapidă.
În cele din urmă, m-am hotărât să filmez cât de mult se putea din acest ritual. Poate că era decizia unui colecţionar de potcoave de cai morţi, bazată pe premisa că era poate ultima şansă de a înregistra un obicei ce avea să dispară în câţiva ani, odată cu şuvoiul de prefaceri care asaltează de la o zi la alta lumea rurală din România, schimbând-o din temelii.
L-am văzut pe prietenul meu, Nelu, fotografiind mulţimea din unghiurile potrivite, aşa că am continuat şi eu să filmez evenimentul cât puteam de bine, îmbrâncit dintr-o parte şi din alta de mulţimea ce păşea în urma luptătorilor. Am luat un cadru cu oamenii care ieşeau din curte şi, după aceea, am început să alerg după mulţime în speranţa de a obţine un alt cadru bun, imediat ce am reuşit să trec în faţă. Dar n-a fost uşor să ajung în faţa mulţimii! Imaginaţi-vă cel DESCOPERIREA TERENULUI ANTROPOLOGIC
59
puţin trei sute de oameni, toţi nerăbdători să vadă grupul de vreo douăzeci de mascaţi care se grăbeau într-o direcţie necunoscută!
Imaginaţi-vă şi că mascaţii înaintează pe un drum îngust şi toată
mulţimea care-i urmăreşte vrea să se apropie cât mai mult de ei!
A încerca să filmezi toată această scenă nu era deloc o sarcină
uşoară. M-am hotărât să alerg şi să filmez în acelaşi timp, deşi eram sigur că nu voi obţine cadre prea bune. Totodată, am rămas atent la ceea ce se întâmpla în jurul meu, încercând să memorez ce spuneau oamenii şi sperând că voi putea surprinde ceva relevant din discuţiile lor. Nu ştiu de ce, în acelaşi timp, mi-au venit în minte imagini cu alţi antropologi aflaţi în situaţii similare de teren: Malinowski rămas singur pe plaja unei insule din Pacific, populată de băştinaşi (Malinowski, 2013 [1922]), sau Geertz fugind împreună
cu participanţii locali la lupta de cocoşi din Bali, atunci când autorităţile statului au decis să intervină cu forţe de ordine pentru a opri jocul... (Geertz, 1972).
Întreaga mulţime era nerăbdătoare să vadă lupta. Alipiţi la alaiul de mascaţi erau şi alţi săteni, fără măşti. Habar n-aveam că
vor fi şi ei implicaţi în luptă. După douăzeci de minute de mers, ceata noastră s-a întâlnit cu ceata adversă de luptători, care venea din sens opus. A urmat un moment fulminant, când mulţimea parcă s-a electrizat dintr-odată, în aşteptarea luptei. Totuşi, conflictul nu părea atât de „tradiţional" pe cât m-aş fi aşteptat. Pe lângă
luptătorii mascaţi şi privitori, din spate câţiva poliţişti urmăreau îndeaproape cetele. Câţiva săteni cu autoritate păreau a fi cei care vor decide când ar trebui să înceapă lupta.
Apoi, s-a întâmplat să văd un morman mare de zăpadă lângă
un gard din apropiere. Mişcându-mă cât de repede am putut în direcţia lui, am obţinut o perspectivă bună chiar de pe vârful acestuia. Desigur, şansele mele de a filma fără a fi împins de mulţimea din jur erau nule. Fiecare privitor dorea să obţină un loc privilegiat din care să aibă o vedere excelentă asupra scenei de luptă, mai ales că cele două echipe, Vălenii şi Delenii, ajunseseră acum la o distanţă
mică una de cealaltă. După câteva clipe a început lupta. Nu a fost ce mă aşteptam. Prima mea impresie a fost că nu existau deloc reguli, iar luptătorii doar se loveau fără nici un discernământ.
60
JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
