63
prietenul Bogdan, care, spre surprinderea noastră, a răspuns. Aşa am aflat că el filma în comuna Strunga, situată în sudul judeţului Iaşi, la doar 2 2 de kilometri de Ruginoasa. Ne-am propus să ne întâlnim în centrul localităţii cât mai curând. Am ajuns în faţa Primăriei Strunga chiar înainte să apară alaiul unor urători cu Capra. O atmosferă de sărbătoare, cu copacii şi clădirile acoperite de decoraţiuni şi luminiţe, alături de vechi afişe electorale, anima piaţa centrală a micii comune. La fel ca noi, un grup de săteni aştepta sosirea cetelor de urători.
Înainte să ajungă cei cu Capra în piaţă, sosiseră deja vreo patruzeci de mascaţi, care prezentau scurte schiţe pantomimice în faţa spectatorilor, nu mai mult de 40-50 în acel moment. Am fost absolut uimit de combinaţia de îmbrăcăminte tradiţională şi modernă purtată de mascaţi. Întreaga atmosferă era prietenoasă şi relaxată, iar hainele viu colorate ale urătorilor făceau totul şi mai atractiv.
Când alaiul Caprei a ajuns în faţa primăriei, a atras imediat atenţia oamenilor adunaţi, aşa că tinerii cetei au început de îndată
reprezentaţia, care a constat, în fapt, doar într-un cântec melancolic interpretat la fluier, pe ritmul căruia dansa personajul principal, Capra, etalându-şi costumul multicolor în faţa mulţimii.
Umblatul cu Caprei este unul dintre obiceiurile care i-au fascinat dintotdeauna pe folclorişti. Am aflat imediat de la trecători că cetele care urmau să sosească, printre care Capra şi Cerbul, vor da toate câte o scurtă reprezentaţie în faţa primăriei şi, după aceea, îşi vor începe călătoria din casă în casă prin satele comunei Strunga, primind bani de la gospodari în schimbul reprezentaţiei prestate şi al urărilor de An Nou îmbelşugat, cu sănătate şi bucurii.
Mi-au atras de îndată atenţia straiele şi încălţămintea membrilor cetei Caprei, care erau făcute în casă, şi nu cumpărate din magazin. În urmă cu aproximativ 50-60 de ani, pe timp de iarnă, când era mai puţină muncă în gospodărie, femeile din comunităţile ţărăneşti erau încă implicate în torsul cânepei pentru confecţionarea hainelor. După cel de-al Doilea Război Mondial, în primii ani ai comunismului, România a intrat într-un proces de industrializare, iar confecţiile şi încălţămintea au devenit ramuri 64
JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
economice bine dezvoltate. De atunci, majoritatea ţăranilor au abandonat meşteşugurile tradiţionale şi au început să-şi cumpere haine de la magazin. La sfârşitul anului 2009, colindătorii purtând straie tradiţionale, făcute în casă de bunicile lor, erau o privelişte fascinantă.
Mi-am amintit cum, la începutul carierei mele de antropolog, am fost la un moment dat îndeajuns de răbdător cât să înregistrez un interviu cu un bătrân care mi-a povestit de-a fir a păr cum era făcută îmbrăcămintea din cânepă. Interviul a durat mai bine de o oră deoarece bărbatul a descris în detaliu întregul proces, explicând fiecare pas, de la cultivarea cânepei până la ţesutul hainelor cu nişte războaie primitive. Cert e că, în urmă cu doar două generaţii, aceste comunităţi rurale trăiau într-o economie naturală în care erau atât producătorii, cât şi consumatorii propriilor bunuri.
Banii erau rari la acea vreme, iar ţăranii îşi duceau în general viaţa fără să cumpere nimic din magazinele care erau oricum destul de departe, situate în afara satului de cele mai multe ori. De aceea, în vremurile acelea, negustorii obişnuiau să organizeze târguri locale unde ţăranii să-şi vândă grânele şi, în acelaşi timp, să cumpere uneltele de care aveau nevoie, în special unelte agricole din fier precum pluguri, ciocane, topoare, cuţite, şei şi aşa mai departe.
Astăzi, majoritatea târgurilor de tip vechi au dispărut. Centrul comunei Strunga este împărţit în două de drumul naţional E583: pe o parte a drumului se găsesc două cârciumi; de cealaltă parte se află primăria, unde artiştii populari îşi interpretează piesele de Crăciun şi Revelion. Trebuie să aibă grijă să nu fie loviţi de maşini deoarece carosabilul este aproape de clădire, iar spaţiul rămas pentru interpreţi e destul de îngust, insuficient pentru o mulţime mai mare de oameni. Recent, economia de piaţă a devenit din ce în ce mai vizibilă în hainele, măştile şi artefactele mascaţilor. Majoritatea măştilor artiştilor populari erau, de fapt, măşti de cauciuc, cum sunt cele de Halloween, sau măşti locale decorate cu diverse ornamente achiziţionate de la supermarketurile din ora
şele din jur ori aduse de migranţi din Italia şi Spania. Erau puţini mascaţi care aveau măşti tradiţionale confecţionate în casă. Şi chiar şi acele măşti de casă purtau uneori semnul globalizării. Am DESCOPERIREA TERENULUI ANTROPOLOGIC
65
observat că unele simboluri şi inscripţii de pe măştile şi îmbrăcămintea mascaţilor proveneau din cultura americană, de exemplu
„Merry Christmas", ,,Girls" sau „Happy New Year". Am observat chiar şi un mascat purtând un fel de fustă făcută din cutii de bere goale. În acest caz, economia de piaţă, consumerismul şi risipa specifice societăţii moderne deveniseră foarte clare, iar intenţia putea fi chiar o critică a societăţii de consum. În contrast cu aceste costume colorate şi cu măştile de Halloween purtate de artiştii populari, în mijlocul lor i-am văzut pe membrii Jocului Caprei, îmbrăcaţi cu haine tradiţionale şi opinci. Pentru mine, această
imagine era o metaforă subtilă a modului în care globalizarea se insinuează în comunităţile ţărăneşti locale şi le ia cu asalt.
Imediat ce s-a terminat Dansul Caprei, în faţa primăriei au ajuns alte grupuri de artişti populari, printre care două cete cu Jocul Cerbului şi una de Haiduci. Fiecare reprezentaţie a durat mai puţin de zece minute, cu excepţia Haiducilor, care a ţinut cam 30 de minute; am văzut destui oameni căscând p 469
ână să se încheie reprezentaţia. Între timp, mascaţii fără
echipe interpretau trucuri sau schiţe foarte scurte, încercând să
