ceea ce văzusem pe teren. M-am gândit totuşi că scriitorul vorbea poate despre vremurile din tinereţea sa, când regulile bătăliei erau mai ferme, iar fair-play-ul, încă în vigoare. Toate aceste contradic
ţii m-au făcut să fiu mai precaut cu privire la diferenţa dintre modul în care bătălia este percepută de localnici şi observaţiile mele efective de pe teren.
La scurt timp după acest interviu, primarul ne-a spus, zâmbind, că trebuie să părăsim atmosfera confortabilă a biroului şi să
mergem afară, unde era mult mai frig, pentru că deja începuseră
să apară mascaţii şi echipele de jocuri folclorice precum Cerbul şi Capra. Într-adevăr, când am ieşit din birou, în jurul orei 2:20, vedeam deja cum locuitorii celor patru sate ale comunei Heleşteni începuseră să se reverse spre piaţa din faţa primăriei. Tot ce avea să se petreacă în momentele următoare mi-a depăşit imaginaţia.
Deşi filmasem şi făcusem cercetări pe teren timp de opt ani în România rurală, evenimentul care s-a desfăşurat în faţa ochilor mei a fost cu adevărat uimitor. Sute de oameni au umplut foarte curând întregul parc din faţa primăriei. Spaţiul era încăpător, iar curtea clădirii era înconjurată de un gard de fier. Astfel, mascaţii şi echipele de teatru folcloric îşi puteau interpreta piesele fără nici o teamă de incidente rutiere. Şoseaua se afla dincolo de gard şi, oricum, clădirea primăriei era situată pe un drum de ţară, departe de şoselele naţionale, aproape fără trafic, deci puţinele maşini care treceau pe acolo nu perturbau cu nimic desfăşurarea procesiunii, aşa cum se întâmpla la Strunga.
Mulţi dintre cei sosiţi erau mascaţi şi costumaţi în haine multicolore. O notă aparte făceau echipele de teatru folcloric, incluzând Capra, Cerbul, Urşii, Căiuţii şi Haiducii, care se distingeau clar de mascaţii propriu-zişi. Totuşi, grosul mulţimii era format din localnici necostumaţi, care veniseră doar pentru a privi spectacolul.
Foarte curând, curtea primăriei a devenit neîncăpătoare. Fiecare formaţie îşi interpreta piesa în faţa angajaţilor primăriei şi a localnicilor din jur.
Primele care au apărut şi care păreau să aibă prioritate au fost nişte echipe compuse din 5-7 băieţi cu vârste de 16-20 ani, îmbrăcaţi în haine de ofiţer sau costume tradiţionale lucrate manual.
70
JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
Uniformele purtate de ei erau, într-adevăr, uniformele oficiale ale Armatei Române, dar scoase deja din uz. Majoritatea, deşi bine conservate, fuseseră costume de ofiţeri ai Armatei Române în timpul comunismului. Dintre membrii acestor echipe, trei-patru erau îmbrăcaţi în ofiţeri, iar unul sau doi purtau haine tradiţionale ţărăneşti. Am putut număra trei astfel de echipe. Cei ce păreau a fi liderii erau căraţi pe un fel de palanchine primitive fără acoperiş, purtate pe umeri de patru mascaţi. Fiecare dintre aceste echipe s-a oprit disciplinat în faţa primarului, şefii echipelor au coborât din palanchinele lor, apoi au încins cu toţii o horă pe muzica tobelor şi a fluierului.
Singurul artefact care putea face legătura între aceste procesiuni şi Jocul Caprei, aşa cum îl cunoscusem şi îl filmasem în alte sate, era o mică mască sculptată în forma unui cap de capră şi purtată în mână de un bărbat matur, care, împreună cu toboşarul şi fluierarul, păreau diferiţi de tinerii din echipa propriu-zisă a Caprei. Bărbatul cu masca clămpănea ritmic maxilarul mobil inferior al capului de capră, cu ajutorul unei sfori, astfel încât acesta scotea un zgomot în ritmul tobei şi al fluierului. Mă întrebam dacă am înţeles bine şi dacă acestea erau într-adevăr alaiurile Caprei. Întrebând mai mulţi oameni din mulţime, am primit de fiecare dată acelaşi răspuns: ,,Ăştia-s urătorii cu Capra!" Eram uimit deoarece, în cercetările mele anterioare de teren în alte sate din România şi din amintirile mele din copilărie, personajul Capra era mereu acoperit cu un ţol sau o pătură împodobită, iar bărbatul dinăuntru nu putea fi zărit. În toate acele procesiuni, masca de lemn era mai elaborată, iar omul ascuns sub acoperământul cu găteli mişca falca de lemn mobilă, astfel încât aceasta să semene cu o făptură vie. Aici, toate acele elemente dispăruseră şi Capra se reducea la o mască mică al cărei purtător era în văzul tuturor.
Pe lângă aceste echipe, mai veniseră în faţa primăriei şi alte alaiuri impresionante, precum cel al Cerbului. În acest caz, echipa era mai numeroasă decât cea a Caprei: opt toboşari, un dansator al Cerbului, un cioban şi un bătrân. Prestaţia dansatorului de sub masca de Cerb te fascina prin exuberanţa şi energia emanată, în timp ce ritmul celor opt tobe era de asemenea uluitor. Am observat DESCOPERIREA TERENULUI ANTROPOLOGIC
71
cum, în timp ce dansa Cerbul, spectatorii făceau un cerc în jurul jucătorilor şi încercau să se apropie de artişti, participând în felul acesta la desfăşurarea piesei.
