dansa cu fetele din gospodăriile vecine. Căiuţii, pe de altă parte, sunt doar un fel de dans intens jucat de copiii între 8 şi IO ani, în ritmul unei tobe şi al unui fluier, călărind ponei din lemn împodobiţi cu tot felul de ornamente" (Constantin Hîra, 44 ani, sat Oboroceni, 3 1 decembrie 2009, note de teren).
Deşi toţi aceşti artişti de ocazie sperau să câştige nişte bani, profitul nu părea scopul principal al lungii lor călătorii prin sat.
Motivaţiile păreau multiple, iar această primă zi de teren scotea la iveală doar o mică parte din complexul peisaj socioeconomic.
Am încercat să intru în dialog cu unii dintre membrii acestor echipe, dar majoritatea erau destul de reticenţi să vorbească prea mult cu un străin care ar fi putut fi reporter sau cameraman de televiziune. Eram sigur că îmi va lua ceva mai mult timp pentru a construi o relaţie de încredere cu aceşti oameni. Totuşi, unii dintre mascaţii întâlniţi pe drumurile comunei mi-au spus că
plăcerea lor cea mai mare era să-şi colinde vecinii, rudele şi prietenii, cu care puteau schimba câteva vorbe şi bea un pahar de vin.
Într-adevăr, periplul lor prin tot satul era o ilustrare a legăturilor sociale puternice dintre săteni şi o punere în aplicare a două idei: cea a coeziunii comunităţii care sărbătoreşte împreună sărbătorile de iarnă şi cea a unei moşteniri culturale comune care îi uneşte pe toţi localnicii la trecerea dintre ani.
În jurul orei IO seara, abia am reuşit să regăsim drumul spre casa primarului. Ajunşi în final înapoi, am constatat că aveau deja o mulţime de oaspeţi. Principalii lor invitaţi erau sora doamnei Doina, cu soţul şi cei trei copii ai lor. Aceştia veniseră din Suceava, de la IOo de kilometri depărtare, ca să sărbătorească Anul Nou împreună cu rudele din Heleşteni. De fapt, cei doi soţi crescuseră
la Heleşteni înainte de a-şi începe studiile liceale în Suceava, aşadar nu era de mirare că tradiţiile satului îi atrăgeau mereu de sărbători. Pe lângă ei, în casă mai era şi o nepoată de 17 ani care, am aflat, locuia cu familia primarului şi era în grija lor deoarece mama ei, sora mai mică a gazdei Doina, lucra în Italia ca îngrijitoare pentru o persoană în vârstă. Erau prezente în casă şi cele două fiice ale primarului, Evelina şi Dana, ambele studente în oraşul Iaşi.
78
JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
Când am văzut atât de mulţi oameni în casă, m-am simţit foarte stânjenit deoarece eram convins că era destul de dificil să găseşti loc pentru încă două persoane. Pe lângă asta, m-am gândit că doi străini vor fi un amestec nedorit în atmosfera lor de familie. Am găsit în schimb o ambianţă relaxantă, fiind primiţi cu căldură şi prezentaţi oaspeţilor. Întâlnirea a devenit un bun prilej pentru primar de a le spune oaspeţilor că eu şi colegul meu suntem interesaţi de folclorul local. Aşa am început un dialog despre tradiţiile locale şi, din nou, am avut ocazia să aflu informaţii extrem de interesante despre obiceiurile din zonă. Cei doi soţi sosiţi din Suceava erau foarte buni cunoscători ai obiceiurilor locale şi mi-au declarat că, din moment ce acum locuiesc departe de satul natal, o astfel de vizită a fost o bună ocazie pentru ei de a-şi aminti despre copilărie şi practicile rituale de iarnă.
Pentru mine, întâlnirea s-a transformat imediat într-o oportunitate neaşteptată de a afla lucruri inedite despre familiile moldoveneşti şi modul în care acestea obişnuiesc să interacţioneze în cadrul unor evenimente importante precum trecerea dintre ani.
Am fost surprins să aflu că le plăcea să aibă mulţi invitaţi în jurul mesei, să vorbească mult, să bea vin bun de casă şi să glumească
ori de câte ori se ivea ocazia. În acest context, încă doi invitaţi care să povestească despre experienţele lor le ofereau ocazia de a-şi lărgi orizontul de discuţii. Aşa am avut prilejul să vorbesc despre America, despre noua mea cercetare în Moldova, precum şi despre regiunea în care m-am născut şi mi-am petrecut o bună parte din viaţă: Valea Jiului. Toţi mesenii ştiau de această zonă minieră deoarece, pe vremea comunismului, aşa cum aveau să-mi povestească, mulţi oameni din Heleşteni au migrat în zona Văii Jiului unde au găsit locuri de muncă mai bine plătite decât în alte locuri din ţară. Se pare că Heleşteniul, precum şi comunele din jur fuseseră o bună pepinieră de muncitori pentru industria minieră care s-a dezvoltat continuu până la căderea comunismului, pentru ca apoi, spre finele anilor '90, să intre într-un proces de disoluţie treptată, însoţit de mari convulsii sociale.
În timp ce discuţia era în plină desfăşurare, am auzit nişte zgomote puternice de trâmbiţe, clopote şi zuruitori. Am aflat imediat DESCOPERIREA TERENULUI ANTROPOLOGIC
79
că acesta era un semn că toate activităţile trebuiau să înceteze, iar gazdele şi toţi cei din casă trebuiau să-i primească pe mascaţii tocmai sosiţi. Într-adevăr, era ora 11:30 noaptea când un grup de şapte mascaţi au intrat în curtea primarului, într-o zarvă ieşită din comun. Am recunoscut în grupul de mascaţi una sau două măşti pe care le văzusem în după-amiaza aceleiaşi zile şi în faţa primăriei, dar majoritatea îmi erau complet necunoscute.
Trei mascaţi aveau măşti frumoase, decorate cu mărgele strălucitoare şi un obrăzar confecţionat din piele de miel. De asemenea, erau îmbrăcaţi în haine multicolore făcute să atragă imediat orice privire. Cel mai scund dintre ei părea să fie liderul echipei, deoarece conducea „ostilităţile" dintre grupul mascaţilor şi gospodari. Un alt mascat purta un costum de blană de oaie şi o mască
din acelaşi material, doar negru. Artefactul cel mai strident al măştii era un nas mare, lung şi roşu, care, împreună cu o poşetă
uzată şi demodată ce-i atârna de gât, prinsă cu un lanţ auriu strălucitor, creau o imagine grotescă fascinantă şi dezgustătoare în acelaşi timp, după cum am putut să constat chiar din reacţiile privitorilor. Urmând aceeaşi linie, un alt mascat purta o mască de tip Halloween înfăţişând o prostituată cu buze groase şi roşii şi o faţă pudrată. ,,Ea" purta o fustă lungă roşie, o pălărie de damă şic, decorată cu flori de plastic, şi o poşetă micuţă stilată. Cu toate acestea, sub fusta elegantă, ,,ea" ascunsese un penis lung din pânză albastră, prezentat cu mândrie gazdelor chiar în momentul în care acestea îi admirau ţinuta exemplară. ,,Prostituata" era însoţită de un „Demon" sau, în orice caz, un personaj care voia să fie însuşi „Lucifer", căci purta o mască roşie de cauciuc cu coarne negre şi o barbă neagră de ţap, deasupra căreia se puteau vedea nişte dinţi feroce. Rolul său era să atragă atenţia gazdelor asupra figurii seducătoare a partenerului său, o scenă care amintea de una dintre caracteristicile biblice ale lui Lucifer: aceea de a momi oamenii către plăcerile pământeşti pentru a le fura apoi sufletele.
În urma grupului venea un protagonist înalt cu mască de clovn bătrân cu părul cărunt. Era o mască banală de Halloween, prelucrată prin „transplantarea" unei blăni de oaie în vârful capului.
80 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
Trei dintre Mascaţii Pantomimici în curtea gazdei mele, în noaptea de 31 decembrie 2009, la ora 11:40. Unul dintre mascaţi poartă o mască de diavol, iar a ltul, în costum de prostituată, etalează ostentativ un penis.
Această „chirurgie cosmetică" îi dădea o înfăţişare cu adevărat hidoasă. Deşi mută, pantomima clovnului părea să spună că oamenii urmau să vadă ceva ce nu trebuia luat prea în serios. Personajul avea un fel de atitudine blândă şi simpatică, în contrast cu comportamentul neobrăzat al celorlalţi din echipă.
Nu ştiam că adevăratul spectacol abia era pe cale să înceapă
atunci când trupa a fost invitată în holul de la intrarea în casă.
Acolo, mascaţii au recreat atmosfera pe care o văzusem în faţa primăriei, cu băieţii înalţi şi voinici pipăind femeile din gospodărie şi înghiontindu-l din toate părţile pe primar. Am privit întreaga întâlnire ca şi cum ar fi fost o luptă imaginară între gospodari şi forţele întunericului, la cumpăna dintre ani. Echipa de mascaţi vorbea cu voci piţigăiate, astfel încât să nu-i recunoască nimeni, perorând tot felul de prostii şi făcând glume grosolane. Se părea că soţia primarului era expertă în descifrarea persoanei din spatele măştii, ghicindu-i pe rând pe toţi protagoniştii:
- Tu eşti Mihai, gata, te-am dibuit!, am auzit-o vorbind cu primul mascat.
