domnitor pentru a-i avertiza să nu intre în Iaşi ziua în amiaza mare, ci doar pe timp de noapte, pentru că ar putea fi văzuţi de vreun funcţionar turc, trimis acolo de Poarta otomană, care n-ar privi cu ochi buni vizita unui diplomat creştin la domnul Moldovei ... Intrând la vreme de seară în târgul laşilor, el îl descrie ca fiind un oraş cu multe biserici, cu străzi podite cu lemn de stejar şi pieţe pline de vânat, îndeosebi prepeliţe. Atmosfera de Crăciun este redată prin descrierea horelor pe care le jucau chiar şi solda
ţii, dar şi a unui obicei popular la care ambasadorul este martor ocular. Este uşor de dedus că obiceiul descris de suedez este tocmai Jocul Caprei, pe care el îl prezintă succint: ,,În joc figura o capră în care era vârât un om şi pe care o juca un băiat. Sfârşind jocul, băiatul trăgea cu o săgeată în capră şi astfel hora se sfârşea, iar băiatul căpăta un bacşiş. Se înfăţişa deci primitiv o scenă de vânătoare" (Iorga, 1928, p. 368).1
La doar 14 ani de la evenimentul pe care îl descrie ambasadorul Suediei, găsim o altă menţiune a Jocului Caprei, de astă dată
într-un text ecleziastic scris de Dimitrie Barilă, mitropolitul Moldovei. Cunoscut sub numele de Dosoftei, este considerat unul dintre primii cărturari români şi primul poet naţional român, mai ales datorită Psaltirei în versuri, unde enumeră o serie de ritualuri păgâne pe care obişnuiau să le practice oamenii, dar care erau condamnate de Biserică: ,,Avem şi pentru farmeci la Dumnezău ură / Şi ce omul să schimbă dintr-a sa făptură, / Cu ghiduşuri, cu ţurcă, cuci şi cu geamale, / Tras în vale ş-alte din păgâni tocmeale" (Dosoftei, 1974 [1673]). Faptul că Dosoftei a locuit la Iaşi cât a scris cartea este relevant pentru analiza de faţă întrucât r. De altfel, acest ritual este mai complex şi, pe lângă vânarea caprei, cuprinde, cel puţin în formele sale cercetate odată cu sfârşitul secolului al XIX-lea, uciderea ei ritualică şi bocirea ei, finalizată cu îngroparea măştii ritualice - capul caprei. Acest obicei al uciderii, bocirii şi îngropării caprei a dispărut astăzi în zona Moldovei, dar se regăseşte încă în zona Transilvaniei, unde a fost surprins şi filmat, într-o formă foarte apropiată de cea prezentată de ambasadorul suedez, de către etnologul Bogdan Neagota, în satele Romos, Romoşel şi Vaidei, situate în apropiere de oraşul Orăştie din judeţul Hunedoara.
88
JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
Iaşiul se află la doar 62 de kilometri de Ruginoasa şi la 68 de kilometri de Heleşteni. Evident, ritualul Ţurca sau Jocul Caprei, men
ţionat de mitropolitul Moldovei de atunci, făcea parte din aria culturală ce includea zona Heleşteni-Ruginoasa.
La mai puţin de 50 de ani de la apariţia Psaltirei lui Dosoftei, a fost publicată una dintre cele mai apreciate lucrări de literatură
veche despre Moldova. Este vorba despre Descrierea Moldovei a lui Dimitrie Cantemir (domnitor în perioada martie-aprilie 1693 şi 17ro-17rr). Cantemir a fost şi unul dintre cei mai prestigioşi cărturari ai timpului său, primul care a realizat o sinteză scrisă a credinţelor religioase şi păgâne ale locuitorilor Moldovei. În cea de-a treia parte a acestei cărţi din 1714, discutând despre credin
ţele păgâne ale moldovenilor, Cantemir menţionează şi un obicei numit Ţurca - nume folosit şi astăzi, mai ales în Transilvania, pentru a denumi Jocul Caprei. Aşa cum o descrie domnitorul moldovean, Ţurca seamănă mult cu Jocul Cerbului din Moldova:
,,Este un joc închipuit în vremurile vechi din ură împotriva turcilor. În ziua de Crăciun se pune cuiva o căpăţână de cerb cu coarne mari, de care se leagă o mască făcută din fâşii de pânză colorată şi atât de lungi, încât acoperă şi picioarele celui care o poartă. Peste acesta se aşază altul, care se face un bătrân ghebos, şi aşa străbat toate uliţele şi casele, jucând şi cântând cu o mulţime de lume după ei (Cantemir, 2016, p. 91 [1714])." Astfel, Dimitrie Cantemir prezenta Jocul Caprei ca pe un ritual de persiflare îndreptat împotriva ocupaţiei şi asupririi turceşti mai degrabă decât un ritual magic legat de fertilitatea recoltelor sau de venirea Anului Nou, aşa cum a fost interpretat în lucrări mai recente (Rosetti, Pop, Pervain, 1964, p. 70).
Analiza istorică ne permite să vedem că jocurile rurale au fost menţionate de pe vremea primelor documente consistente despre populaţia şi istoria Moldovei. Aceste practici merg mult înapoi în timp, dar chiar şi analiza primelor documente care le menţionează ne arată variaţii importante de la caz la caz, făcând imposibilă aşezarea tuturor manifestărilor sub umbrela unei singure categorii sau o interpretare unică. De la uciderea rituală a unui animal, descrisă de ambasadorul suedez W elling în 16 56, până la COMUNA H ELEŞTENI DIN MOLDOVA ŞI JOCURILE RURALE
89
Jocul Caprei prezentat de Cantemir ca ironie împotriva domina
ţiei otomane se poate imagina o mare diversitate de scopuri şi simboluri întruchipate de aceste jocuri populare.
În acest context, e greu să acceptăm corespondenţe directe între miturile antice ale regenerării naturii şi practicile ritualice de astăzi (Oişteanu, 2012, p. 85 [1980]). La fel, viziunea conform căreia jocurile rurale au fost transmise cu mici schimbări de-a lungul generaţiilor sau ideea că ceea ce încă vedem astăzi în lumea rurală reprezintă elemente supravieţuitoare ale unor culturi demult apuse. Aceste idei au fost promovate de-a lungul timpului atât de folclorişti români (Haja, 2003), cât şi de cercetători din Anglia (Ordish, 1893) sau alte ţări europene. Tocmai de aceea, sus
ţin de-a lungul acestei lucrări că este mai fructuos să studiem dinamica jocurilor rurale în paralel cu transformările istorice, sociale, politice şi economice ale micilor comunităţi rurale care le-au promovat şi practicat de-a lungul timpului în relaţie cu propriile valori, scopuri şi viziuni.
