La întoarcerea din armată, recrutul venea acasă cu povestea noii sale experienţe dobândite în timpul stagiului militar; acest tip de poveşti jucau un rol important şi în viaţa omului matur deoarece dovedeau că informaţiile sale despre lume au depăşit graniţele înguste ale satului natal. În acelaşi timp, pentru tânărul încorporat şi iubita lui, serviciul militar era privit şi ca prilej de a-şi testa răbdarea şi loialitatea unul faţă de celălalt, precum şi profunzimea sau, dimpotrivă, fragilitatea sentimentelor. După
lăsarea la vatră, tânărul îşi relua vechiul mod de trai în lumea familiară a satului şi, dacă avea norocul, îşi găsea iubita aşteptându-l cu ardoare. Bineînţeles, călit de rigorile vieţii militare, tânărul se alătura încă o dată echipei Caprei, de data aceasta ca viitor cap de familie. Acum, ritualul era menit să demonstreze întregii comunităţi din sat că tânărul a trecut peste un test important care l-a făcut mai puternic şi i-a demonstrat calităţile de viitor soţ. Acest lucru se întâmpla deoarece căsătoria nu era doar un eveniment obişnuit, ci unul crucial în viaţa ţăranilor.
Ca atare, avem de-a face cu o schemă ciclică gennepiană completă, incluzând etapa separării de mediul obişnuit, stadiul agregării într-un mediu diferit şi etapa reintegrării în mediul familiar, de data aceasta sub o nouă identitate ce vorbeşte despre schimbările interioare suferite de persoana care reuşise să treacă cu succes prin toate etapele ritului de trecere menţionat. Toate aceste fapte arată că Jocul Caprei din comuna Heleşteni se încadrează perfect în modelul riturilor de trecere al lui Arnold Van Gennep (Van Gennep, 1996 [1909]). Jocul Caprei funcţionează în acest caz ca un rit de separare de lumea rurală şi, mai târziu, la întoarcerea din armată, ca un rit de reintegrare în universul familiar, facilitând trecerea spre un alt moment semnificativ din viaţa tânărului ţăran: căsătoria. Aşadar, Jocul Caprei din satele comunei Heleşteni cuprinde o serie de etape menite să-l pregătească pe flăcău să intre într-o nouă etapă a vieţii sale: bărbăţia. Aceasta se face şi prin trecerea de la stadiul de burlac la statutul de bărbat căsătorit. În tot acest ciclu, Jocul Caprei deţine un rol important, fiind o piesăcheie. Participând la Jocul Caprei, tânărul trebuie să demonstreze că este capabil să hălăduiască prin sat două zile şi două nopţi 96 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
aproape încontinuu, rezistând intemperiilor vremii şi oboselii, şi demonstrând în final viitoarei sale soţii şi rudelor ei că este un bărbat puternic şi de încredere.
Aşa se explică de ce, pe lângă etapele preliminare de constituire a unei echipe a Caprei şi de alegere a comoraşului care se petrec într-un mediu informal, între prieteni, au loc şi alte faze mai formale la sfârşitul anului, când echipele Caprei şi liderii lor trebuie să apară în faţa întregii comunităţi din sat, în spaţiul public al satului. Pentru a înţelege întregul ciclu de evenimente din acest ritual complex, voi prezenta pas cu pas cele mai importante etape ale acestuia, care dovedesc rigurozitatea organizării sale.
Logistica şi organizarea în Jocul Caprei
Prima etapă în organizarea unei echipe a Caprei începe cu o înţelegere între tineri. Pentru a forma o astfel de echipă, este nevoie de cel puţin patru-cinci flăcăi, plus comoraşul, care conduce grupul. Această echipă iniţială este stabilită imediat după data de r decembrie sau puţin mai târziu. În cazul echipelor de Capră, organizarea este mai uşoară deoarece aceşti tineri sunt majori, cu vârste cuprinse între r 8 şi 2 r de ani, şi pot decide singuri cu privire la organizarea jocului. Vârsta participanţilor ţine de un motiv pragmatic: sătenii spun că băieţii nu ar putea dansa cu fetele dacă
sunt prea tineri sau mai ales dacă sunt prea scunzi.
După ce s-au adunat şi au decis să formeze echipa, adolescenţii se gândesc imediat ce opţiuni au pentru a alege un fluierar - personaj esenţial în spectacol, totodată greu de găsit. Fluierarii deveniseră deja mai rari în anii de sfârşit ai comunismului, când mulţi adulţi au migrat, mutându-se la oraş, în timp ce tinerii au început să frecventeze diferite şcoli, licee şi facultăţi în oraşele din jur.
Această nouă situaţie i-a îndepărtat pe tineri de activităţile tipice ale vieţii satului, precum cântatul la fluier. Cu toate aceste impedimente, o echipă completă de Capră trebuie să aibă şase (sau cel puţin cinci) membri, plus fluierarul, toboşarul şi purtătorul mascoidei reprezentând capra. Spre deosebire de fluierar, toboşarul COMUNA HELEŞTENI DIN MOLDOVA ŞI JOCURILE RURALE
97
este mai uşor de găsit în sat, în timp ce purtătorul mascoidei poate fi chiar şi un tânăr nu foarte experimentat.
Din toate aceste motive, începând cu 1 decembrie, organizatorul echipei Caprei (comoraşul) pleacă în căutarea fluierarului.
Odată identificat un potenţial fluierar, prima întrebare pe care comoraşul i-o adresează este: ,,Sunteţi ocupat?". Dacă răspunsul este „Da" înseamnă că respectivul fluierar a făcut o înţelegere cu o altă echipă. Dacă este liber, încep imediat negocierile pentru stabilirea preţului pentru care fluierarul ar accepta să-i însoţească pe băieţi prin sat. Aceste negocieri se numesc tocmeală, iar cel care acceptă oferta de bani făcută de comoraş se spune că a fost tocmit.
Deşi este o simplă înţelegere verbală între comoraş şi muzicanţi, în majoritatea cazurilor tocmeala se respectă cu stricteţe. Banii sunt plătiţi muzicanţilor cu câteva zile înainte de sărbătorile de iarnă sau cu cel târziu o zi înainte ca grupul să-şi înceapă periplul prin sat, dansând şi cântând dintr-o gospodărie în alta. Onorariul plătit fiecărui muzicant variază între 500 şi 600 de lei pentru un fluierar, ceva mai puţin pentru un toboşar şi chiar mai puţin pentru mânuitorul mascoidei. În acest preţ intră repetiţiile care au loc între s şi IO seara, începând din 1 s decembrie până în 2 7 decembrie.
Cei trei membri ai echipei - fluierarul, toboşarul şi mânuitorul mascoidei - pot fi mai în vârstă, uneori chiar şi peste 60 de ani.
Ei nu sunt consideraţi membri adevăraţi ai echipei, aşa cum mi-au spus în mod repetat intervievaţii. Membrii de drept ai echipei sunt, de fapt, doar flăcăii îmbrăcaţi în uniforme militare şi în costum de Irod. Acest lucru se întâmplă întrucât cei trei bărbaţi maturi sunt plătiţi de comoraş pentru a-şi juca rolul în spectacol, având astfel o motivaţie diferită de a participa la acest joc în comparaţie cu băieţii din echipă. Comoraşul şi ceilalţi membri ai echipei compensează, de obicei, cheltuielile de angajare a cântăreţilor din banii pe care îi câştigă în perioada de colindat. În general, când perioada de colindat se termină şi costurile sunt recuperate, fiecare flăcău din echipa Caprei rămâne cu un câştig de 600-800
lei în mână.
Odată cu perioada comunistă, sumele oferite echipei Caprei au început să devină destul de mari. Din interviurile cu locuitorii 98 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
