munei pe parcursul întregii zile, aşa cum am aflat chiar de la mascaţi. Se impunea să iau o mică pauză, deşi aş fi vrut să urmez măcar una dintre echipele respective. Dar ziua era departe de a se fi terminat. La sfârşitul întâlnirii carnavaleşti din faţa primăriei, am fost invitaţi din nou de primar la biroul lui ca să bem un ceai fierbinte şi să ne încălzim. Am profitat de ocazie pentru a-i spune cât de impresionat am fost de mascaţii Heleşteniului şi că aş fi interesat să încep o serie de cercetări antropologice în această comună. Ştiam că a menţiona autorităţilor locale şi localnicilor dintr-o comună românească intenţia de a studia folclorul local era întotdeauna un bun punct de intrare şi de deschidere a unor porţi pentru cercetările viitoare. În cele mai multe cazuri, autorităţile locale primeau cu bucurie vestea că existau cercetători profesionişti interesaţi să scrie despre moştenirea culturală locală.
Această tendinţă comună, vizibilă practic în toate satele în care mi-am desfăşurat cercetările, era probabil înrădăcinată în vremea comunismului. Pe atunci, folclorul ţăranilor a fost folosit ideologic pentru acumularea de capital simbolic de către conducerea Partidului Comunist Român. În acest context, tradiţiile rurale au fost prezentate în emisiuni de televiziune, precum şi în festivaluri locale şi naţionale care aduceau în centrul atenţiei, pe scena naţională, tradiţii rurale din lumea satului, prezentate ulterior ca tradiţii ale poporului român. Oricare ar fi fost cauza, eu şi toţi colegii mei din Asociaţia Orma am ştiut să exploatăm această
resursă ideologică în beneficiul nostru, dar şi al localnicilor, prin promovarea culturii locale la un nivel superior. Într-adevăr, rela
ţia dintre cercetătorii sociali şi autorităţile locale a fost, de cele mai multe ori, benefică pentru ambele părţi; anumiţi membri ai Asociaţiei Orma au scris monografii sau articole despre diverse sate, dar au creat şi documentare sau filmuleţe care au fost foarte apreciate de ţăranii participanţi la respectivele studii şi de personalităţile politice locale.
Primarul Heleşteniului a primit vestea legată de intenţia mea cu un zâmbet larg pe buze şi a adăugat: ,,Avem tradiţii frumoase aici şi suntem mândri de ele. Toţi străinii care au venit la noi în comună să le vadă au fost întotdeauna plăcut impresionaţi". În DESCOPERIREA TERENULUI ANTROPOLOGIC
75
plus, m-a asigurat de întregul său sprijin logistic pentru cercetarea mea de teren. Acest tip de deschidere din timpul primei întâlniri cu un lider local era ceva destul de rar, după cum ştiam din experienţa mea anterioară. Aşadar, m-am considerat încă o dată norocos de a fi avut şansa întâlnirii unui lider ca el. În următoarea oră, în biroul primarului au apărut, pe rând, viceprimarul, secretarul şi alţi doi angajaţi ai primăriei, care erau curioşi cu toţii să afle despre America, stilul de viaţă al americanilor şi cultura continentului de peste Atlantic. Dintr-odată, părea că ne-am schimbat rolurile pentru o vreme, eu fiind cel intervievat, şi nu viceversa. În timpul intensei noastre discuţii, am fost întrerupţi la un moment dat de o doamnă care a intrat în birou pentru a-l anunţa pe primar că e vremea de plecare pentru pregătirea Revelionului. Am făcut cunoştinţă cu dânsa şi am aflat că era soţia primarului şi învăţătoare într-un sat din comună. Şi ea a adăugat că „a avea vizitatori din Statele Unite a fost ceva total neaşteptat într-o localitate mică
precum Heleşteniul".
Am început să ne împachetăm lucrurile şi, în timp ce căram materialele la maşină, l-am văzut pe primar discutând cu soţia.
Câteva minute mai târziu, camerele şi echipamentul video erau deja în maşină, aşa că l-am anunţat pe primar că suntem pregătiţi şi putem pleca spre Centrul de Zi pentru Copii Săraci din satul Hărmăneasa unde urma să fim cazaţi.
- Nu, nu mergem acolo! Veniţi amândoi cu mine, a spus primarul.
- Unde?, l-am întrebat nedumerit.
- Împreună cu soţia, am decis să vă luăm de Revelion la noi acasă. Ştiţi, este totuşi Revelionul şi aţi venit amândoi de departe ...
Cum am putea să vă lăsăm să petreceţi acest eveniment singuri în clădirea goală a Centrului?
- Dar ... nu vrem să vă deranjăm atât de mult, am reuşit să
îngaim, complet intimidat de această ofertă.
- Nu e nici un deranj! Vom găsi un loc pentru amândoi în casa noastră. Unde-s oameni de-omenie, încap şi o mie, a adăugat el la final, impunându-şi astfel decizia cu un adagiu local. În drum spre casă, l-am anunţat, totuşi, că nu putem rata ocazia de 76
JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
a vedea ce se întâmplă prin sat în orele cruciale dinaintea Revelionului.
- Te înţeleg perfect. Am auzit eu că în America, slujba şi munca vin înainte de toate, a spus el râzând. Nu uitaţi să vă întoarceţi pe la IO, când punem masa.
În cele câteva ore rămase până la IO seara, împreună cu colegul meu, am avut ocazia să urmăresc alaiurile echipelor Cerbului şi Caprei. Am reuşit să vedem şi echipa Căiuţilor cutreierând prin comună, urmată de o mică trupă de Urşi interpretată de copii până
în IO ani. De asemenea, ne-am întâlnit la un moment dat pe uliţele satului cu Haiducii şi cu mulţi mascaţi care, am aflat, continuau să colinde prin comună fără oprire, luând doar o scurtă pauză spre primele ore ale dimineţii următoare. În loc să interpreteze aceeaşi piesă în faţa unui public numeros, ca la primărie, ei promovau acum ritualul în faţa unui public mult mai mic, mergând din gospodărie în gospodărie. Totuşi, în timp ce membrii formaţiilor de teatru folcloric precum Capra, Cerbul, Urşii şi Haiducii primeau bani de la oameni pentru rolurile jucate, echipele de mascaţi erau întâmpinate doar cu vin şi alte băuturi precum tradiţionala palincă de prune, sucuri, prăjituri şi poate ceva de mâncare dacă le era foame. După cum mi-a explicat primarul mai târziu: ,,Mascaţii vin la casele gospodarilor doar pentru a-şi continua băşcălia şi piesele lor umoristice pe care le-am văzut în parte şi în faţa primăriei.
Nu trebuie să înveţe nici un rol prestabilit. Pentru ei, totul este improvizaţie, distracţie şi creaţie ad-hoc. Deci nu au nevoie de nici o pregătire înainte de a veni în casele oamenilor. De aceea, sătenii nu le dau niciodată bani, iar interpreţii nu pretind nici ei bani.
Prin comparaţie, cei din echipele Cerbului sau Caprei pot câştiga echivalentul a IOo-200 dolari fiecare în perioada dintre 31 decembrie şi 2 ianuarie. Or asta e jumătate dintr-un salariu mic în România! Desigur, există diferenţe mari între performanţele echipelor de Cerb, Capră, Haiduci sau Căiuţi etc. Repertoriul lor, piesele şi chiar scopul spectacolului sunt diferite din multe puncte de vedere. În timp ce Cerbul şi Haiducii sunt spectacole de teatru complexe, cu actori care au învăţat un rol precis, Capra, în varianta sa din Heleşteni, este doar un bun prilej pentru tinerii din sat de a DESCOPERIREA TERENULUI ANTROPOLOGIC
77
