atragă atenţia celor prezenţi. Ideea de mascaradă era implicită în jocurile mascaţilor, în timp ce cetele de teatru folcloric precum Capra, Cerbul şi Haiducii păreau să se distingă de trucurile ieftine ale mascaţilor prin seriozitate şi profesionalism.
Principala atracţie a scurtelor jocuri ale mascaţilor erau măştile şi trucurile. Dintre mascaţi, atenţia mi-a fost atrasă de doi tineri care purtau măşti de gaz, în contrast cu cojoacele lor tradiţionale de lână. A vedea o mască de gaz într-un asemenea loc şi context era ceva izbitor. Cel puţin pentru mine, această reprezentare trezea în minte ideea de violenţă. Folosită pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial ca protecţie împotriva gazelor otrăvitoare utilizate pe front, masca de gaz a devenit şi un simbol cu conotaţii negative. Utilizarea gazelor letale în timpul războiului a reprezentat un punct culminant al unei idei dezumanizante: exterminarea în masă a fiinţelor umane. Mi-a venit imediat în minte şi imaginea camerelor de gazare de la Auschwitz. Costumele şi măştile grupurilor de mascaţi puteau aduce în memoria spectatorilor tot felul 66 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
Mascat cu mască de gaze în faţa Primăriei Strunga, 31 decembrie 2009, comuna Strunga.
de reprezentări şi gânduri. Şi, probabil, unul dintre scopurile acestor procesiuni era să impresioneze privitorii cu comportamentul, costumele şi măştile lor.
După ce s-a încheiat reprezentaţia Haiducilor, mulţimea a început să se împrăştie şi, pentru prima dată, am avut ocazia să vorbesc mai pe-ndelete cu prietenii mei de la Asociaţia Orma. Bogdan mi-a arătat o listă lungă de sate din judeţul Iaşi, împreună cu obiceiurile care se ţineau acolo. Înainte de a călători în această zonă, sunase la toate primăriile, cerând informaţii despre obiceiurile care se practicau în fiecare localitate. De asemenea, a adăugat că
nu va putea acoperi nici măcar o treime dintre sate în cercetarea de faţă şi m-a întrebat dacă aş dori să filmez unele evenimente ce aveau loc în localităţile respective. Mi-a dat şi câteva scurte informaţii pe care le primise de la primării despre ritualurile desfăşurate în zonă. Impresionat de ceea ce văzusem în Strunga, eram curios să văd mai multe ritualuri rurale din zonă. Am ales o comună care mi s-a părut atrăgătoare din punctul de vedere al obiceiurilor de Anul Nou: Heleşteni. După luarea deciziei, ne-am DESCOPERIREA TERENULUI ANTROPOLOGIC
67
urat succes reciproc şi am pornit în direcţii diferite: ei, spre localitatea Bădeni, în nordul judeţului, iar noi, mult mai aproape, spre Heleşteni, în centrul judeţului Iaşi. Am convenit să ne sunăm abia spre sfârşitul zilei pentru a vedea ce am realizat şi, mai ales, dacă am putut găsi o cazare decentă.
Călătoria la Heleşteni a durat mai puţin de 30 de minute. Deoarece nu aveam în minte harta exactă a zonei, am fost surprins să văd că GPS-ul nostru ne-a adus înapoi la Ruginoasa, dar, chiar înainte de a ajunge în centrul localităţii, ne-a direcţionat către un drum lăturalnic unde nişte indicatoare rutiere menţionau comuna Heleşteni. Drumul a fost uimitor de bun, chiar mai bun decât drumurile naţionale din jur, şi am fost din nou surprins să
constat asta, mai ales fiindcă avusesem multe experienţe proaste cu drumurile săteşti ale localităţilor relativ izolate de rutele principale în călătoriile mele prin România rurală.
Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns acolo a fost să
mergem la primărie. Din fericire, l-am găsit pe primar la birou, iar el ne-a primit imediat pentru o scurtă discuţie. I-am spus exact cine suntem şi am vorbit puţin despre noul meu proiect etnografic din regiune. A fost surprins să afle că un doctorand al unei universităţi americane era interesat de tradiţiile lor locale, aşa că
şi-a manifestat imediat deschiderea de a coopera. De asemenea, s-a arătat încântat că nişte cercetători profesionişti vor filma ritualurile de Revelion care urmau să se desfăşoare în comună. Mai mult, ne-a spus că tocmai încheiaseră reparaţiile la Centrul de Zi pentru Copii Săraci din satul Hărmăneasa, cu fonduri locale şi prin programul Phare, adăugând că sunt două camere libere şi că
am putea fi cazaţi acolo împreună cu ceilalţi colegi ai noştri din Asociaţia Orma. La sfârşit, ne-a dat vestea că în aproximativ o oră
vor ajunge cetele de mascaţi în faţa primăriei. Cu atâtea veşti bune, am început să privesc cu mult optimism noua mea cercetare.
Ora dinaintea începerii procesiunii din faţa primăriei nu a fost deloc irosită. În timp ce discutam cu primarul, în biroul său au intrat secretarul primăriei şi un scriitor din Iaşi - despre care am aflat ulterior că este Emilian Marcu, unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi şi scriitori din regiunea Moldovei. Scriitorul fusese născut şi 68 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
crescut la Heleşteni şi îşi vizita rudele în ziua de Revelion. Secretarul era un bătrân glumeţ, fost primar al localităţii în primii ani de după revoluţie. S-a dovedit a fi o adevărată enciclopedie a zonei, toate informaţiile prezentate învelindu-le mereu într-un ambalaj hâtru şi şugubăţ specific înţelepciunii populare a omului crescut pe meleaguri moldoveneşti. Când cei doi au auzit că sunt interesat de bătălia de la Ruginoasa, mi-au expus imediat versiunea lor despre această tradiţie. Scriitorul Marcu chiar a acceptat să se lase filmat în timp ce îşi expunea viziunea despre bătălie: Există violenţă în toată această poveste ... , dar este o violenţă aparentă.
Ei fac toate pregătirile necesare înainte de bătălia adevărată. Au nişte reguli şi coduri specifice care sunt bine cunoscute de cei care participă
la luptă. Se lovesc reciproc doar în acele părţi ale corpului care sunt bine protejate. Se lovesc unul pe altul la cap. Dar capul este cel mai bine protejat fiindcă poartă nişte măşti din blană de oaie cu protecţie metalică în interior. De aceea se lovesc în cap! Mai mult, se lovesc în piept ...
Dar şi pieptul le este protejat cu burete. Nu se lovesc la picioare, braţe sau în faţă! Au nişte reguli asemănătoare cu samuraii. Este o tradiţie străveche! Cunosc obiceiul din 1957, când l-am văzut pentru prima dată, copil fiind. De fapt, se rezolvă astfel neînţelegerile şi conflictele acumulate pe parcursul întregului an. Cel mai frapant aspect al acestei bătălii este că uneori un băiat din satul Dumbrăviţa (aparţinând de comuna Ruginoasa) se căsătoreşte cu o fată din satul Rediu (alt sat al Ruginoasei).
Astfel, el se mută în acel sat şi devine un adversar al satului propriu şi membru al echipei rivale. Deci devine un adversar al echipei anterioare, chiar al fraţilor săi... Luptătorii au unele secrete, de exemplu cu privire la costumele lor. Toţi membrii unei echipe îşi fac costume similare.
Membrii echipei rivale îşi fac costumaţia în stilul lor. Ei se recunosc unul pe altul, în timpul bătăliei, după costumele lor. Pe ele au nişte semne de identificare: o bucată de batistă ţesută într-un anumit loc şi aşa mai departe ... Deci se pot recunoaşte oricând! De aceea, acest obicei nu poate fi definit ca un act barbar! După bătălie, care se desfăşoară de obicei între 5 şi 6 dimineaţa, toţi oamenii pleacă acasă. Şi se întâlnesc din nou la 2 după-amiază în faţa primăriei. Toţi se întâlnesc acolo! Vorbesc, beau, dansează ... Deci sunt prieteni. Conflictul se derulează doar acolo, în acel moment precis al dimineţii, şi durează doar câteva minute.
(Emilian Marcu, 59 ani, sat Heleşteni, 31 decembrie 2009, interviu) Povestea era coerentă şi plină de informaţii. În ciuda acestui fapt, au existat câteva elemente romanticiza te care nu se potriveau cu DESCOPERIREA TERENULUI ANTROPOLOG IC 69
