fericiţi să li se filmeze ritualurile, dar alteori nu le plăcea să vadă o cameră în mijlocul vieţii lor de zi cu zi. În cercetările mele anterioare de teren, de exemplu, aflasem că oamenii erau destul de suspicioşi cu antropologii atunci când era vorba de a dezvălui poveşti despre fantome, strigoi şi vârcolaci în faţa camerei de filmat, dar, de cele mai multe ori, erau bucuroşi că cineva le putea studia şi chiar filma ritualurile de iarnă. Aici însă, situaţia era mai complicată din cauza violenţei fizice implicate în confruntare. Problema cea mai delicată în acest caz era legată de soarta celor înregistraţi de cameră comiţând acte de violenţă uneori condamnabile prin lege. Pe lângă asta, nimănui nu-i place să fie urmărit de alţii atunci când pierde o luptă! Toate aceste gânduri îmi treceau prin minte în acele momente. Cu puţin înainte de a părăsi cârciuma, am întrebat bărmăniţa dacă ştie vreo cazare decentă în zonă, iar ea ne-a recomandat o mică pensiune situată la periferia oraşului Paşcani.
Tot ea ne-a mai spus că pensiunea aparţinea unui fost imigrant în Italia care şi-a deschis ulterior această mică afacere în zonă. După
ce ne-am băut ceaiul, ne-am îndreptat într-acolo.
Odată ajunşi la pensiune, am constatat că preţul cazării era mult mai mare decât ne aşteptam, în jur de 50 de dolari pe noapte!
Mi s-a părut o sumă exorbitantă pentru acea zonă. Dar cel puţin condiţiile din pensiune erau destul de bune: camere curate, televizor şi internet wireless. La sosire, ne aşteptam să vedem măcar câţiva turişti sau vizitatori atraşi de Confruntarea de la Ruginoasa care era prezentată la televiziunile locale şi câteva din posturile naţionale. În schimb, am aflat curând că eram singurii vizitatori.
Acesta a fost un bun indiciu că, în ciuda publicităţii largi de care a beneficiat Bătălia Mascaţilor, nimeni nu s-a gândit să o exploateze în scopuri comerciale. În afară de câţiva cameramani şi jurnalişti care sosiseră cu o seară înainte şi se cazaseră la unul dintre celelalte hoteluri din Paşcani, după cum am aflat a doua zi, nu erau alţi bani pe care acest obicei să-i atragă în economia regiunii.
Încă o dată, se demonstra că obiceiul nu fusese încă absorbit în economia de piaţă a zonei, în ciuda publicităţii ridicate de care se bucura.
56
JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
Prima zi de teren pe meleaguri moldoveneşti
A doua zi, după cum am auzit de la proprietarul pensiunii din Paşcani, pregătirile pentru bătălie trebuiau să înceapă la ora s dimineaţa. Aşadar, ne-am trezit pe la 4, cu gândul că într-o oră ajungem la Ruginoasa. Noaptea respectivă a căzut o lapoviţă păcătoasă
care s-a topit pe toate drumurile, iar spre dimineaţă temperatura a coborât la -2°C, astfel că întreaga zonă s-a transformat în patinoar. Când am sosit la Ruginoasa, mai mult patinând decât conducând, o ploaie deasă şi rece a început imediat după ce am ajuns în faţa aceluiaşi bar de unde plecaserăm în seara dinainte. Erau deja cel puţin 20 de maşini parcate şi abia am reuşit să găsim un colţişor liber pentru micul nostru Matiz. La scurt timp după aceea, ne-am pregătit echipamentele video şi am purces spre locul unde ştiam deja că trebuia să aibă loc Confruntarea Mascaţilor. În mod surprinzător, doar câţiva oameni se îndreptau în aceeaşi direcţie.
I-am întrebat despre bătălie, dar nu ştiau nici ei prea multe. Abia mai târziu am aflat că bătălia avea să înceapă abia peste două ore!
Aceste două ore, nu am făcut nimic altceva decât să îngheţăm afară, sub ploaia mocănească de iarnă, la o temperatură de r°C, aşa cum arăta un termometru vechi atârnat la intrarea unei gospodării ţărăneşti. Deşi eram tot mai uzi, principala noastră preocupare era să ne protejăm camerele de luat vederi în care investiserăm sume considerabile.
Situaţii precum cea de faţă, în care nu am făcut nimic decât să
dârdâi sub ploaia îngheţată timp de două ore, fără a şti precis dacă
ritualul chiar va avea loc, m-au făcut să mă gândesc că poate ar fi trebuit să aleg o altă profesie. Într-adevăr, în cariera mea de antropolog, au fost câteva momente precum cel prin care tocmai treceam, care m-au făcut să-mi blestem profesia. Cu toate acestea, n-am încetat să observ viaţa socială care se dezmorţea încet în jurul nostru, precum un vierme leneş de mătase abia ieşit din cocon. În cele două ore de aşteptare, am văzut tot mai mulţi oameni venind dinspre centrul localităţii spre locul unde ne aflam noi.
Puţină lume a venit cu maşina, dar am observat că unele dintre aceste maşini aveau plăcuţe de înmatriculare din alte judeţe decât DESCOPERIREA TERENULUI ANTROPOLOGIC
57
Iaşi, majoritatea fiind judeţe învecinate -Suceava şi Neamţ. Mi-am dat astfel seama că oamenii călătoriseră 60-70 de kilometri doar pentru a vedea această scurtă bătălie.
În cele din urmă, în jurul orei 6 şi jumătate, uşa scârţâitoare a unei gospodării ţărăneşti s-a dat la o parte, lăsând să se vadă un mic bar care îşi oferea acum serviciile grupului rebegit, compus din turişti de ocazie, cameramani, reporteri şi noi, antropologii, toţi dornici să-şi încălzească vreme de câteva minute oasele pătrunse de ger şi să se dezmorţească în faţa unui vin fierbinte. Pe de altă parte, am observat că sătenii preferau totuşi vodca, fapt care mi s-a părut o performanţă notabilă, mai ales la ora aceea a dimineţii! La un moment dat, în bar au intrat doi tineri pe care i-am identificat imediat ca fiind luptători ce aveau să ia parte la confruntare peste puţin timp. Purtau costume colorate speciale şi ţineau în mâini bâte lungi de doi metri, din lemn de esenţă tare, probabil salcâm. Am observat că au cerut o băutură tare pe care au dat-o pe gât imediat. După ce luptătorii au părăsit bodega, electrizaţi, cei mai mulţi oameni din mulţime i-au urmat.
- Ar trebui să se întâmple ceva destul de curând. Să mergem după ei!, i-am spus colegului meu.
Câteva minute mai târziu, aveam să ne felicităm pentru decizie. Pe urmele celor doi luptători, am ajuns curând în faţa curţii unei case din apropiere. Doar câţiva dintre cei din mulţimea care venea în urma celor doi băieţi au fost lăsaţi să intre în curte, iar prioritate au avut cei cu camere video profesioniste mari, printre care şi noi. Aşa am putut să intrăm şi să filmăm pregătirile pentru luptă. Odată ajunşi în curte, am simţit un amestec de adrenalină, nervozitate, curaj şi nerăbdare - senzaţii care, cel mai probabil, îi însoţesc pe războinici înaintea oricărei bătălii. Am filmat măştile şi felul în care tinerii îşi aranjau costumele, şi mai ales măştile de pe faţă. Era o operaţiune complicată, măştile trebuiau să reziste la loviturile puternice de ghioage, iar costumele trebuiau burduşite cu piei de oaie şi burete, mai ales în locurile expuse loviturilor -
