dimineaţa când mă duc la luptă.
Cu gândurile astea, am plecat. Am oprit doar să alimentez cu benzină, am mâncat la volan un sendviş şi am condus încontinuu către casă. Am făcut 2.000 de kilometri în 1 7 ore. Am mers cu Dumnezeu înainte. Aşa zic eu tot timpul, deşi nu sunt foarte credincios, iar la biserică nu m-am mai dus de vreo şapte ani. Dar pe Dumnezeu îl am în suflet. Eu sunt cu el, el e cu mine. Poate alţii nu cred în Dumnezeu şi spun că nu există, însă pe mine nu mă interesează fiindcă eu îl am mereu aici, la inimă. Am venit mai mult pentru seara asta şi pentru mâine-dimineaţă. Seara asta şi mâine dimineaţă sunt momentele cele mai importante pentru care am venit. Inima mea, când am plecat din Italia, era cât un pumn, acuma este cât un pepene de fericire că sunt acasă şi pot să particip la toate aceste tradiţii. Am participat de când am venit şi la tăierea a patru porci, care aparţineau tatălui şi fraţilor mei.
Şi asta e tot o tradiţie care îmi umple sufletul, aşa că nu am putut s-o ratez. Faptul de a prepara porcul, de a mânca o bucată de şoric proaspăt împreună cu familia, asta e plăcerea mea.
Pe lângă asta, am ajutat pe toată lumea aici în sat. Am maşina toată
murdară de la măşti, că am cărat patru măşti şi patru bâte cu ea. Iar de-a lungul acestor zile, ce să mai zic, poate că am dus roo de persoane pe JOCURILE RURALE DIN RUGINOASA, O CO MUNĂ CU TRECUT ZBUCIUMAT 215
aici, prin sat şi împrejurimi. Toţi se miră că îi iau în BMW-ul meu, chiar dacă ei au hainele murdare cum vin de la muncă ... Tot astăzi am fost şi la Festivalul de Folclor din Paşcani. L-am dus pe fratele meu mai mic la acest festival, dar apoi m-am întors şi am adus la Paşcani şi câţiva mascaţi cu măştile şi costumele lor din sat. Am stat vreo două ore prin oraş.
În astea două ore, nu cred că am stat vreo două minute fără să fim chemaţi de cineva, mă refer la oameni necunoscuţi de pe stradă care să ne roage să facă poze cu noi. Eram ca vedetele de la echipele mari de fotbal.
Doar că n-am dat autografe, asta a fost singura diferenţă. (Ionel Balcan, 3 2 de ani, sat Dumbrăviţa, 30 decembrie ZOI I ) În ciuda asigurărilor repetate ale interlocutorilor mei din Ruginoasa că atât Confruntarea tradiţională de dimineaţă, cât şi Ma
Ianca sau alte tradiţii din această localitate îşi păstrează nealterate simbolistica şi structura, impresia mea a fost cu totul alta. Participarea emigranţilor, fie ca spectatori pasivi, fie ca participanţi activi la ritualurile de iarnă ale comunei, a influenţat decisiv relaţiile şi reţelele sociale implicate în construcţia acestor obiceiuri.
La acestea s-a adăugat globalizarea tradiţiilor şi, în primul rând, a Confruntării Mascaţilor, prin promovarea lor de către presă şi prin postarea zecilor de clipuri cu acest ritual pe YouTube şi pe site-urile unor ziare şi televiziuni. Or, la rândul lor, toate acestea au început să influenţeze modul de organizare, scopul tradiţiilor, dar şi raportarea localnicilor la ele.
În aceste condiţii, în cazul bătăliei tradiţionale s-a produs o triere tot mai acută a participanţilor. Cei cu educaţie mai multă
ori provenind din clasa socială a celor mai înstăriţi din comună
sau din categoria emigranţilor participă tot mai puţin ori chiar deloc la obicei. În schimb, cei rămaşi în sat şi care prestează în continuare munci agricole, munci necalificate sau cerând o calificare redusă, în Ruginoasa sau în imediata apropiere, iau parte în număr tot mai mare la această confruntare, indiferent de vârstă
sau de relaţia lor cu alte ritualuri din comună cum ar fi Malanca şi Târâitul. Aceste tendinţe au dus la escaladarea violenţelor din timpul confruntării şi, odată cu ea, a condus la o strategie mai sofisticată a confruntării. Într-o astfel de confruntare dură, prezenţa civililor, atât de mult criticată de intervievaţii mei ataşaţi de 216 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
vechea morfologie şi simbolistică a luptei, a devenit acum necesară. Civilii, fără mască şi costum, dar cu bâte în mâini, având o mobilitate şi o viziune mai ample decât mascaţii, au rolul de a acoperi flancurile grupurilor de mascaţi care nu pot să observe încercările de învăluire şi infiltrare a adversarilor din lateral. Tot civilii au rolul de a împinge grupul de mascaţi, într-un gen de grămadă de rugby unde primează nu neapărat iscusinţa, abilită
ţile şi talentul de luptător al indivizilor din grup, cât mărimea grupului în sine şi, deci, forţa de împingere a acestuia.
Această concluzie mi-a fost întărită şi de discuţiile mele cu luptătorii înşişi. Astfel, în seara de 30 decembrie 2011, seara de dinaintea luptei, am avut ocazia să asist la momentul final al coaserii măştilor şi la discuţii. În acea seară, mulţi dintre luptătorii implicaţi a doua zi în confruntare au criticat prezenţa activă a civililor în bătaie. Însă a doua zi, urmărind filmările pe care le-am realizat la faţa locului, am avut surpriza să constat că tocmai cei care adoptaseră o poziţie critică împotriva prezenţei civililor în luptă erau acum în poziţie de civili, apărând flancurile grupurilor de mascaţi cu bâtele lor lungi şi rezistente din lemn de salcâm. Toate acestea m-au făcut să înţeleg că miza câştigării acestei confruntări a devenit mai puternică decât normele şi principiile tradiţiei ţărăneşti cu privire la luptă. Disiparea acestor norme tradiţionale a fost un proces lent care a început odată cu perioada comunistă, când s-a încercat o apropriere a violenţei din timpul confruntării în scop politic. Indivizii cei mai brutali, implicaţi în bătălie, au fost folosiţi de autorităţi pentru a finaliza colectivizarea comunei prin reducerea violentă la tăcere a oricăror voci care ar fi avut o opinie contrară. Accelerarea acestor tendinţe s-a produs odată cu diferen
ţierile sociale dintre săteni, prin migrarea unor tineri din sat spre centrele universitare din zonă, iar apoi, după revoluţia din decembrie 1989 şi mai ales după 2007, când România a devenit membră
a Uniunii Europene, prin migrarea celei mai calificate şi active forţe de muncă înspre ţările vestice ale Uniunii Europene.
Interviul meu cu Ionel Balcan este relevant în acest sens. Conform normelor tradiţionale, el nu ar mai fi trebuit să participe la această confruntare. Vârsta sa, de peste 32 de ani, şi faptul că la JOCURILE RURALE DIN RUGINOASA, O COMUNĂ CU TRECUT ZBUCIUMAT 217
momentul confruntării era deja căsătorit de mai mulţi ani reprezentau două condiţii care l-ar fi descalificat ca prezenţă activă în cadrul grupului de luptători. Însă nostalgia faţă de lumea copilăriei şi a tradiţiilor satului, care au căpătat dimensiuni hiperbolice în sufletul său de ţăran migrant, l-au transformat într-o persoană
cu identitate transnaţională, mereu prins între două sau mai multe lumi, condamnat să călătorească mereu între ele fără a se putea regăsi pe deplin în absenţa acestei continue permutări.
