în antropologie, aplicarea modelului hartmanian la o cultură în
ţeleasă în sens antropologic.
230 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
Teoria lui Hartman este valoroasă aici, deoarece atrage atenţia asupra unui lucru destul de simplu: toată lumea face afirmaţii despre ce este bine şi ce este rău din diverse puncte de vedere (moral, psihologic, politic, economic), iar acestea sunt strict legate de definiţiile pe care indivizii le au în minte. În special în comunităţile în care presiunea comunităţii asupra comportamentului individual este puternică, oamenii îşi orientează acţiunile, în principal, chiar dacă uneori inconştient, în jurul unor astfel de definiţii.
Aceste definiţii nu ar putea niciodată (sau aproape niciodată) să fie evidente în discurs la nivel de afirmaţii formale, dar ele există în spatele lui şi ar putea fi descoperite ulterior prin analiza acţiunilor şi comportamentelor oamenilor în interiorul comunităţii. Având în vedere acest model hartmanian, s-ar putea acorda mai multă
atenţie interstiţiilor cultural-politico-economice în care se formează afirmaţiile oamenilor şi modului în care se produc aceste judecăţi, mai ales în funcţie de definiţiile pe care subiecţii le au în minte, dar care, de cele mai multe ori, au o formă vagă, nefiind precis conturate din punct de vedere conceptual - ceea ce nu înseamnă că ataşamentul indivizilor faţă de ele n-ar fi unul puternic, cu un ancoraj psihologico-afectiv ridicat. Spre exemplu, judecata
„Acest om este imoral!" pare, la o primă vedere, simplă. Însă vedem imediat că este nevoie de un efort antropologic exemplar pentru a deduce ce înseamnă imoral pentru membrii comunităţii de care aparţine individul care face respectiva aserţiune. Poate fi vorba, de la context la context, de nerespectarea anumitor principii sau valori cum ar fi respectul pentru comunitate, muncă, cinste, onoare etc. Mai mult decât atât, adesea, aceste judecăţi nu apar statuate în mod direct, precum în afirmaţia anterioară, ci într-o manieră voalată de genul: ,,Dar ce, sunt porc să fac lucrul ăsta?!" În acest caz, munca de decriptare devine şi mai dificilă deoarece trebuie dedus ce înseamnă această metaforă în mintea indivizilor din acea comunitate. Cu alte cuvinte, cum se definesc binele şi răul moral în funcţie de respectivul context cultural.
La rândul său, Kluckhohn a subliniat că există o relaţie intrinsecă între valori/morală, pe de o parte, şi acţiunea umană, pe de altă parte. ,,Morala - şi toate valorile de grup- reprezintă produsul COMUNITĂŢILE RURALE CUTUMIARE ŞI SISTEMUL LOR DE VALORI 231
interacţiunii sociale, aşa cum este ea întruchipată în cultură"
(Kluckhohn, 1951, p. 338). Dintr-o perspectivă foarte generală, toate judecăţile de valoare nu sunt altceva decât „moduri selective şi discriminate de a răspunde" (ibidem, p. 390). Cu toate acestea,
,,[o] valoare nu este doar o preferinţă, ci este o preferinţă care este simţită şi/sau considerată a fi justificată moral", afirmă Kluckhohn câteva pagini mai târziu (ibidem, p. 396). El părăseşte curând acest cadru general şi începe să circumscrie mai precis sfera valorii: ,,Valoarea implică un cod sau un standard care are o oarecare persistenţă în timp şi organizează un sistem de acţiune, plasând lucrurile, actele, modurile de comportament, scopurile acţiunii pe continuumul aprobare-dezaprobare" (ibidem, p. 397). Astfel, Kluckhohn afirmă că există o legătură între gândirea oamenilor, preferinţele lor morale, acţiunile şi comportamentele lor.
Prin urmare, Kluckhohn şi Hartman ne fac conştienţi de faptul că judecăţile de valoare ale oamenilor sunt întotdeauna conectate în interiorul unui sistem de valori în care ego-ul individual este legat de un sistem de reţele comunitare, de acţiuni, de comportamente, de afirmaţii, de relaţii şi realităţi care se nasc ca urmare a acestor interacţiuni. Din aceste interacţiuni rezultă „realităţi" precum personalitatea, etica muncii, relaţiile de familie, relaţiile cu comunitatea, inclusiv reciprocitatea şi aşa mai departe. Dar acestea sunt legate de un orizont logic - cel al intensiunii conceptelor (acei termeni pe care îi includem în definiţiile date lucrurilor).
Doar acest orizont rămâne neschimbat, indiferent de valoarea mai mult sau mai puţin relativă a definiţiilor care îl compun. Cu alte cuvinte, nu contează în ce cultură trăieşte un individ. El va face întotdeauna o serie de evaluări bazate pe definiţiile mai clare sau mai puţin clare pe care le are în minte. Va valoriza întotdeauna acţiunile, faptele şi comportamentele pe baza unui set de principii pe care le-a construit de-a lungul timpului şi care sunt, toate, împletite în intensiunea unor concepte existente în mintea sa. De aceea, nu este o sarcină uşoară să privim sistemul de valori al oamenilor şi, mai ales, felul în care acesta se manifestă zilnic prin judecăţi, acţiuni şi comportamente. În primul rând, valorile nu sunt întotdeauna clarificate de oameni; cu toate acestea, com-232 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
portamentele şi acţiunile lor sunt modelate mereu de acele valori.
De aceea, de cele mai multe ori, este imposibil să le găseşti în enunţuri bine articulate. Este mai util să facem ceea ce a recomandat Geertz când a spus că antropologii ar trebui să citească textele culturale privind peste umerii oamenilor pe care îi studiază şi care sunt producătorii activi ai unei culturi (Geertz, 1972, p. 29).
Astfel, vorbind despre sistemul de valori al ţăranilor în special şi analizând valorile lor particulare prin examinarea modului în care comunităţile cutumiare promovează ideea lor de valoare, m-am străduit să aplic modelul hartmanian la o cultură înţeleasă
în sens antropologic şi să conectez cadrul teoretic al teoriei valorii propus de Kluckhohn la acţiunile unei comunităţi ţărăneşti în relaţia lor cu sistemul de valori al comunităţii respective.
O altă premisă de la care voi pleca în acest capitol este că sistemul de valori al ţărănimii s-a format sub influenţa a doi factori majori: în relaţie cu geografia, istoria şi economia comunităţilor săteşti bazate pe munca în agricultură, aşadar conexiunea cu „spiritul locului" (Ching, Creed, 1997); în starea de răspăr faţă de lumea urbană şi clasele supraordonate ţăranilor, fie că este vorba de moşieri, boieri sau de reprezentanţi ai unor instituţii statale.
Toate aceste entităţi au fost percepute de ţărani, de cele mai multe ori, mai degrabă drept cauză a problemelor lor decât ca sursă a rezolvării acestora. De aici şi suspiciunea, chiar şi faţă de antropolog, perceput iniţial ca reprezentant al lumii din afara spaţiului comunităţii, a lumii familiare şi cognoscibile.
Deja în 1976, sociologul francez Henri Mendras concepuse un model bine articulat despre ţărănime, pe care l-a regândit şi completat ulterior (Mendras, 1976; Mendras, 2002). Potrivit acestuia, există cinci caracteristici de bază ale unei societăţi ţărăneşti: ,,autonomia relativă a grupului local în raport cu societatea mai largă
care îl domină, dar care îi respectă originalitatea; grupul familial structurează viaţa economică şi socială, nelăsând vreun rol semnificativ altui gen de relaţii dintr-o perspectivă mai largă; autarhie economică orientată spre consumul familial, fără distincţie între consum şi producţie; surplusul realizat de comunitatea ţărănească este confiscat de societatea supraordonată şi comercializat COMUNITĂŢILE RURALE CUTUMIARE ŞI SISTEMUL LOR DE VALORI 233
