pe piaţă şi, în acelaşi timp, munca membrilor familiilor ţărăneşti nu este contabilizată; intercunoaşterea (toată lumea cunoaşte pe toţi ceilalţi din grup şi fiecare individ este capabil să identifice toate aspectele personalităţii şi poziţiilor sociale ale celorlalţi); persoanele importante [notabile] din comunitate au rol de mediatori, având totodată sarcina de a negocia toate relaţiile politice, economice, culturale şi religioase cu societatea supraordonată"
(Mendras, 2002, p. 168). Acestea sunt, în mare, elementele de bază
ale teoriei lui Mendras, dar, pentru simplificarea argumentării, am grupat cele cinci trăsături elaborate în trei caracteristici mai concise: I. ţăranii ocupă mereu o poziţie subordonată în raport cu alte clase sociale, care şi-au însuşit întotdeauna surplusul muncii ţăranilor şi, în acelaşi timp, i-au devalorizat printr-o ideologie specifică; 2. intercunoaşterea - toată lumea din comunitate cunoaşte bine fiecare membru al comunităţii; grupul familial structurează
viaţa economică şi socială şi stabileşte regulile care guvernează
viaţa indivizilor; 3. autarhie economică bazată pe producţia şi consumul familial din care rezultă o etică a subzistenţei, dar şi o autonomie relativă a ţăranilor în raport cu societatea înglobatoare. Cu alte cuvinte, o economie naturală în care producătorii şi consumatorii producţiei sunt aceleaşi persoane. Toate aceste caracteristici specifice au creat pentru ţărani o viziune asupra lumii strâns legată de un anumit sistem de valori. Având în vedere acest model, voi analiza sistemul de valori al ţăranilor în raport cu jocurile rurale.
Exploatarea şi devalorizarea ţăranilor
În această secţiune, voi examina prima caracteristică a societăţii ţărăneşti, provenită din modelul lui Mendras, şi voi arăta cum anume a dus ea la formarea unui anumit tip de valori în societatea ţărănească. Ulterior, voi face o conexiune între acest sistem de valori şi jocurile rurale. Pentru început, voi prezenta pe scurt acele scrieri care au evidenţiat poziţia subordonată a ţăranilor în 234 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
raport cu alte clase sociale şi au vorbit despre felul în care ţăranii au fost subordonaţi prin intermediul unei ideologii specifice.
În cartea Datoria, David Graeber analizează conceptul de datorie de la originile civilizaţiei umane până în zilele noastre (Graeber, 2020). Ţăranii ocupă un loc important în demonstraţia sa, fiind întotdeauna daţi ca exemplu de clasă exploatată, începând de la primele regate mesopotamiene şi până în secolul XX. De fapt, întreaga lucrare a lui Graeber poate fi citită ca o poveste amară
despre exploatarea omului de către om prin diverse metode, de la violenţă la persuasiune şi, nu în ultimul rând, utilizând metoda creării datoriei şi, implicit, a datornicilor. Pe parcursul studiului, cititorul remarcă empatia autorului pentru ţărani, care au fost mereu prezentaţi ca aflându-se la baza ierarhiei claselor sociale.
Ţăranii erau cei care lucrau din greu pentru a produce hrană pentru întreaga societate, în schimbul protecţiei împotriva pericolelor externe reprezentate de exploatatori (moşieri, boieri, nobili, regi). În ciuda acestui schimb social aparent echitabil, ne spune Graeber, clasele supraordonate mai degrabă au stors cât mai multe resurse de la ţărani, lăsându-i, cel mai adesea, să-şi ducă
traiul în condiţii mizere (ibidem).
Există dovezi din diferite epoci istorice care arată că avem de-a face cu un proces bicefal, iar exploatarea ţăranilor a mers mereu mână în mână cu devalorizarea clasei sociale pe care o reprezintă.
În lucrarea The Traditions of Invention: Romanian Ethnic and Social Stereotypes in Historical Context( Tradiţiile invenţiei: stereotipuri etnice şi sociale româneşti în context istoric), Alex Drace-Francis vorbeşte despre stereotipurile şi reprezentările sociale care au marcat evoluţia gândirii cu privire la truditorii pământului, ţăranii. Dintre multiplele viziuni care au concurat la definirea ţăranului, una s-a dovedit a fi foarte persistentă. Este vorba despre devalorizarea ţăranilor în numele unor principii şi valori morale diferite de cele ale ţăranilor înşişi, o atitudine care în antropologie poartă denumirea de etnocentrism. Departe de a fi o apariţie recentă în istorie, stereotipiile negative faţă de micul agricultor coboară adânc în timp până
în Antichitate, când ţăranul era perceput ca „barbar", ,,necivilizat",
,,brutal" şi „necioplit", ne arată Drace-Francis ( 2013, pp. r r-62).
COMUNITĂŢILE RURALE CUTUMIARE ŞI SISTEMUL LOR DE VALORI 235
