La fel ca în multe alte jocuri rurale, şi tema căsătoriei şi aluziile la fetele care pot rămâne necăsătorite sunt evidenţiate în acest fragment. Din acest punct de vedere, jocurile cu măşti sunt o metodă a comunităţii satului de a convinge fetele să-şi întemeieze o familie încă de la vârsta tinereţii timpurii, înainte de a împlini 24
de ani. În descântecele din Jocul Cerbului adunate din comuna Heleşteni şi din localităţile învecinate, ironia împotriva fetelor prea bătrâne pentru căsătorie în opinia comunităţii capătă accente sarcastice: ,,La vatra cu doi tăciuni, / Uni fac fetili rugăciuni
/ Sâmbăta, duminica, / Sî sî poatî mărita. / Da cini dracu sî li ia, /
Cî-s bătrâni ca mama / Şi cărunti ca tata! / Da nici mama nu-i bătrânî, / Cî mai ari-un dinti-n gurî". Acelaşi fapt este evidenţiat cu mult talent şi în romanul scriitorului polonez: La plecare, Klembova le umplu sacul cu bunătăţi, că de-abia puteau să-l ducă şi mult timp se mai auziră în urma lor, pe drum, ţipetele copiilor şi lătratul câinilor.
- Cine era ursul? întrebă Sochowa, când în casă se mai făcu puţină
linişte.
- Jasiek Fariseul! N-ai ghicit?
COMUNITĂŢILE RURALE CUTUMIARE ŞI SISTEMUL LOR DE VALORI 247
- Cum să ghiceşti?
- Vedeţi ce-l taie capul? Se pricepe la şotii, nătăfleaţa! zise Kobu-sowa.
- Jasiek nu-i prost! sări de la locul ei Nastka.
Mateusz îi luă şi el apărarea, spunând fel de fel de lucruri despre prietenul lui, cum că ar fi sfios numai, nicidecum un nătărău, şi atâta îl vorbi de bine, că nimeni nu îndrăzni să i se pună împotrivă, numai feţele le zâmbeau cu subînţelesuri. Se aşezară din nou pe locuri şi începură să sporovăiască, iar fetele cu J6ska în frunte - mai zglobie, mai sprinţară decât toate la un loc - îl împinseră pe Rocho lângă vatră şi acolo începură să se roage de el să le spună o poveste, ca-n toamna trecută, la Boryna ... (Ibidem, p. 494) Discuţiile dintre gospodari despre piesele mascaţilor şi despre sătenii care le-au interpretat sunt, de asemenea, o expresie a vie
ţii sociale săteşti şi a valorilor rurale legate de intercunoaştere. În cercetările mele de teren, atât la Heleşteni, cât şi la Ruginoasa, am asistat la discuţii asemănătoare celor descrise de Reymont- şi voi analiza câteva pe parcursul acestui capitol. Deocamdată, voi prezenta câteva fragmente dintr-un alt roman care descrie în detaliu lumea rurală şi relaţiile dintre ţărani, prin intermediul jocurilor rurale. În romanul Moromeţii, Marin Preda prezintă viaţa unei familii de ţărani din Siliştea-Gumeşti, din Câmpia Română (Preda, 2016 [1957]). Scriitorul înfăţişează un episod întreg despre Călu
şari, joc rural deja bine cunoscut în secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX chiar şi de către folcloriştii englezi interesaţi de folclorul comparativ (Chambers, 1969 [1933]).
- Tito, unde eşti? Hai că trec căluşarii!
Se auzea într-adevăr în liniştea satului cum se apropie cântecul lăutarilor. Birică, Nilă şi Tita ascultară. Deodată se auzi strigătul prelung al mutului, urmat de ţipetele ascuţite ale muierilor şi fetelor.
- Abreaaaaaau.
Tita se ridică, Nilă vru să se ridice şi el, dar se uită la prietenul său:
- Hai să vedem căluşarii!
- Dă-i dracului de căluşari că-i vedem noi pe urmă ... Te găteşti şi mergem pe urmă după căluşari! răspunse Birică.
- Hai, Tito, du-te odată şi spune-i !linchii, dacă tu zici că nu te duci!
se supără Nilă. Tita plecă, dar Ilinca întârzia să se arate. Căluşarii se 248 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
