opriseră undeva foarte aproape şi ţipetele de spaimă vesele ale muierilor şi fetelor nu mai conteneau. (Preda, 2016 [1957], p. 143) La fel ca şi Mascaţii Pantomimici din Heleşteni, Căluşarii îi necăjesc uneori pe oamenii care par a fi mai slabi şi mai puţin pregătiţi să se apere. Prin astfel de acte, jocurile rurale funcţionează ca un fel de „vaccin" pentru cei care ar putea avea „imunitate scăzută" în faţa posibilelor evenimente neaşteptate ale vieţii. După cum am arătat la finalul capitolului 2, mascaţii pot fi imprevizibili, la fel ca viaţa în general. De aceea, ei ar putea fi consideraţi un antidot pentru frici, incertitudini, ezitări şi pentru alte sentimente care ar putea transforma oamenii în victime ale vicisitudinilor vieţii.
- la hai, mă, până la drum, să vedem unde joacă! nu-şi putu stăpâni Nilă nerăbdarea.
Se ridicară şi se întâlniră cu Ilinca. Venea fuga să le spună că n-o poate chema pe Polina fiindcă s-au oprit căluşarii la ei, şi Polina e în casă, se găteşte.
- Hai acolo! se hotărî Birică.
Lumea umplea toată curtea lui Bălosu. Nu era loc şi năvăleau pe prispă şi în grădină, în spatele casei Moromeţilor. Copiii căţăraţi pe garduri urmăreau mutul, gata să ţipe şi s-o ia la goană. Bălosu deschisese poarta spre şosea şi, cu toate că împrejurimile casei erau înţesate, cea mai mare parte din lume rămăsese afară. Birică şi Nilă se înghesuiră prin grădină să ajungă mai aproape. Birică îi spuse Ilinchii să se strecoare ea până lângă prispă şi când o ieşi Polina să-i spună să vină după căluş sub dudul din fundul grădinii. El căuta totuşi să se apropie de căluşari, s-o vadă pe Polina când o ieşi. Avu noroc cu mutul, care se repezi în mul
ţime urlând şi lovind cu sabia lui roşie să facă loc căluşarilor. Ţinu piept năvalei înapoi şi se împinse aproape de tot în faţă fără să ia în seamă
lovitura pe care o primi de la mutul furios. (Ibidem, pp. 143-144) Descrierea jocului de Căluşari de către Marin Preda şi punerea lui în paralel cu o poveste de dragoste neconformă cu regulile şi valorile tradiţiei rurale nu pare a fi întâmplătoare. La fel ca în cazul poveştilor de dragoste neconvenţionale, jocurile rurale reprezintă
momente în care ţăranii percep limitele înguste ale lumii lor, relativitatea propriului sistem de valori şi se luptă să facă faţă acestor forţe contrare. De aceea, derularea unui episod de dragoste care tinde să ameninţe echilibrul social fragil al unei comunităţi rurale, COMUNITĂŢILE RURALE CUTUMIARE ŞI SISTEMUL LOR DE VALORI 249
în paralel cu descrierea unui joc rural, capătă o semnificaţie aparte.
Uneori, sentimentele umane pot fi aşa cum arată şi jocurile rurale, un torent de neoprit, care nu pare să ţină cont de moralitatea strictă
şi de regulile ferme ale lumii rurale.
Tocmai se începea vestitul joc şi căluşarii se strigau unul pe altul să se adune: hăp! hăp! hăp! Se aliniară în mijlocul bătăturii cu faţa spre pridvorul lui Bălosu şi îl aşteptară pe mut să dea semnalul.
Tudor Bălosu cu muierea şi cu Victor ieşiseră în pridvor, Victor stătea în picioare, îmbrăcat într-un costum gri, cu cravată în dungi roşii la cămaşă galbenă de mătase, cu capul gol şi pieptănat lins. Arăta cam spălăcit la faţă, dar era distins îmbrăcat şi ţeapăn. Tudor Bălosu şi muierea, gătiţi şi ei de sărbătoare. Tudor Bălosu purta vestă neagră peste cămaşă albă cu mâneci bogate, Aristiţa rochie de catifea albastră - stăteau pe scaun avându-l pe Victor între ei. Nu oricine putea primi călu
şul, care ţinea mai bine de un ceas, şi felul cum stătea Victor în picioare şi se uita în jos la mulţime dădea de înţeles tocmai acest lucru.
- Mă, şeful ăla al căluşarilor! strigă el, şi când acesta se apropie de Victor, Victor îi spuse: Jucaţi căluşul întreg! lucru care plăcu la toată
lumea, fiindcă numai la Aristide şi la câţiva din sat se juca în întregime acest joc rar. Aristiţa Bălosu părea mai retrasă şi mai puţin mândră, şi se uita din când în când spre tindă aşteptând-o pesemne pe Polina, care întârzia. (Ibidem, p. 144)
Aşa cum am arătat şi în capitolele precedente, jocurile rurale au o relaţie complexă cu inegalităţile sociale din universul rural. Pe de o parte, cei cu un statut social mai înalt în sat nu se numără printre cei care interpretează aceste piese; pe de altă parte, ei au privilegiul de a primi echipele de jucători contra unei sume de bani, demonstrându-şi astfel statutul de buni gospodari şi deţinători ai unui surplus ce ar putea fi înapoiat artiştilor, care, nu de puţine ori, sunt săteni mai săraci. Mai mult, aşa cum am văzut în capitolul 2, în unele cazuri, jocurile au propriile metode de a aboli temporar - cel puţin în timpul practicării acestor ritualuri - ierarhia socială din sat.
- Mutule! strigă şeful căluşarilor spre mut. Mă, Abreau, treci încoace!
Mormăind, Abreau se apropie cu oala în mână şi se opri în faţa căluşarilor aliniaţi.
Nu era mut şi nu-l chema Abreau, îl chema Costică Giugudel şi rostul lui ca „mut" în jocul căluşarilor părea să fie al unui regizor sau 250 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
director de scenă. În timpul jocului lovea groaznic cu sabia căluşarii care oboseau sau jucau prost, iar căluşarii erau legaţi prin jurământ să
nu se supere şi să nu întoarcă loviturile, ci doar să se apere cu frumoasele lor ciomege la care aveau legaţi clopoţei. Căluşul ţinea trei zile, de Rusalii, şi istovea cumplit pe căluşari, căci era un joc cu atât mai frumos cu cât ritmul său ajungea mai încordat şi mai intens.
Când speria şi stropea cu ouă clocite muierile şi copiii, mutul mormăia ca un urs sau urla ca un taur: aabreau! Purta o fustă murdară şi zdrenţuită sub care ţinea ascuns falusul de lemn. Era boroşcoit pe mâini şi pe faţă cu roşu şi arăta înspăimântător. (Ibidem) La fel ca în cazul ritualurilor mascaţilor de iarnă, expunerea de obiecte erotico-sexuale precum falusurile este una dintre caracteristicile câtorva dintre jocurile rurale de vară, inclusiv Căluşarii.
Folcloriştii le considerau simboluri ale renaşterii naturii şi ale abundenţei agricole. Cu toate acestea, în unele cazuri ele acţionează mai ales ca elemente folosite pentru intimidarea fetelor şi, în general, a tuturor acelor membri ai comunităţii rurale care au o viaţă sexuală redusă sau inexistentă. În timpul cercetărilor mele de teren din judeţul Iaşi, am observat afişarea unor astfel de falusuri atât de către Mascaţii Pantomimici din Heleşteni, cât şi de membrii echipei Cerbului din satul Cucuteni.
Abreau se grăbi să facă aşa-numita numărătoare, trecând de la un călu
