ce este mai important, Comentariile lui Macrobiu, De Trinitate al lui Augustin, De Diferentiis topicis şi De Consolatione philosophiae a lui Boetiu, poate şi Summa Theologica a lui Toma d'Aquino.
Trebuie să vedem aici un Început al influenţei Occidentului latin asupra Orientului grec, care se va mări În timpul celor două secole ce ;or urma, un efort pentru o apropiere intelectuală şi pentru o Înţelegere reciprocă.
Planudes s-a ocupat şi el de matematici. Avem de la el un comentariu al primelor două cărţi ale lui Diofant „În care explică
operaţiile intermediare pe care textul concis al lui Diofant le abandonează dată fiind inteligenţa cititorului şi oferă variante la mai multe probleme." Dar aceste variante „nu inovează cu nimic În ceea ce priveşte procedeele folosite de Diofant" .1 Dar dacă Planudes nu este original, el este un importator de idei şi de sisteme noi.
El a fost primul care a folosit anumite metode ale indienilor - de la care a Împrumutat cifra O, ce apare atunci pentru prima dată În aritmetica grecească -, primul ce şi-a dat seama de marea lor utilitate pentru calcul şi care le-a introdus În Bizanţ prin tratatul său lJlfJ<fJocpopia f/ KaT' 1v6ovc;. La sfirşitul tratatului său, Planudes îşi expune metoda pentru extragerea rădăcinii pătrate prin care se obţine o mai bună aproximare.2
Interesul pentru ştiinţele matematice va spori constant În secolul al XIV-lea. Puţin timp după Planudes, discipolul lui, Manuel Moschopulos, savant umanist, a scris un tratat despre pătratele magice, căruia nu i-a fost găsit Încă izvorul, iar Nicolae Rhabdas a compus două tratate des_pre chestiuni de aritmetică.
Clteva consideraţii generale sunt necesare aici pentru Înţelegerea mişcării ştiinţifice În ceea ce priveşte ştiinţele fizice şi ştiin
ţele matematice. Două tendinţe se disting clar În aproape toată
perioada bizantină. Avem, pe de o parte, tradiţia ştiinţei din Antichitate. Ea constituie ceea ce am putea numi ştiinţa oficială
a Bizanţului şi are un caracter clar filologic, nu fără a avea, 1 Ed. de Paul V•' Eecke, p. LIV.
2 M.K. Stephanides, revista A0rivâ., t. XXXV, p. 217-218.
U l t i m e l e trei s e c o l e
299
desigur, o anumită originalitate. Bizanţul se mândreşte cu faptul de a fi păstrat această tradiţie intelectuală, de a fi folosit-o În coordonarea existenţei sale şi pentru nevoile practice; bizantinii au Întemeiat o excelentă mecanică, iar manualele lor de matematică nu sunt lipsite de originalitate. Păstrând un echilibru În judecată, putem considera că Bizanţul nu face decât să continue opera Începută În timpul vechilor greci şi aproape În acelaşi spirit. Savanţii se străduiesc să Înţeleagă, să comenteze ştiinţa greacă şi propun observaţii ici şi colo, cugetări şi chiar doctrine personale. În cadrul acestei ştiinţe oficiale putem vedea În Philopon un prim conducător, a cărui influenţă redevine decisivă În cursul secolului al XIV-lea prin Teodor Metochites. Pe de altă
parte, avem ştiinţele oculte, alchimia, aritmologia, astrologia.
Ele existau de dinaintea Bizanţului, purtau, din ce În ce mai mult, pecetea unui spirit mai degrabă asiatic şi au fost cultivate cu predilecţie În Bizanţ, În special alchimia, precursoare a chimiei moderne. Îl putem considera pe Ştefan din Alexandria iniţiatorul acestui ocultism În Bizanţ. În lucrarea sa Despre arta matematică, prin care vrea să introducă in creştinism studiul matematicii, sub termenul de astronomie el nu face decât elogiul astrologiei.1
Aceasta, dacă este bine studiată, asigură, În opinia lui Ştefan, preştiinţa şi predicţia a ceea ce ni se va Întâmpla, bine sau rău.2
Dumnezeu, spune el, a păstrat pentru el Însuşi preştiinţa viitorului, care este cea mai preţioasă cunoaştere; prin intermediul astrologiei putem şi noi să obţinem cel puţin o părticică din această ştiinţă
divină.3 Dar numai o studiere atentă 1! minuţioasă a mişcării, a locului şi a configuraţiilor corpurilor celeste ne va permite să
pătrundem În spiritul creaţiei. O asemenea concepţie a astrologiei, oricât de magică şi de mistică ar fi, nu Încetează să aibă un fond ştiinţific. Poemul despre astre al lui Teodor Prodromos 1 Franc. Boli, Fr. Cumont, Catalogus codicum astrologorum graecorum, Bruxelles, 1900, t. II, p.181-186.
2 Op. cit., p. 183.
3 Op. cit., p.184 şi urm.
300
BASIL E TATAKIS
(sec. al XII-lea)1 şi mai ales cele două poeme, tot astronomice, ale contemporanului său, puţin mai tanăr, Ioan Kamateros2 sunt bune exemple ale unei legături stdnse Între astrologie şi astronomie.
Cele două tradiţii ai căror reprezentanţi i-am semnalat În cursul expunerii noastre, ca şi lucrările lor cele mai semnificative, se continuă, ambele, În timpul perioadei pe care o examinăm; ştiinţa oficială, mai ales, a cunoscut sub Paleologi cea mai mare dezvoltare a sa. Cu Ioan Pediasimos, mort după 1330 şi înainte de 1341, reapare aritmologia neopitagoreică. De ce, se Întrebau aceştia, copiii născuţi la şapte luni şi la nouă luni trăiesc, iar copiii născuţi la opt luni nu trăiesc? La această Întrebare, foarte discutată atunci, Pediasimos caută un răspuns În puterea numerelor impare 7 şi 9 şi În imperfecţiunea numărului par 8.3 Aproape În acelaşi timp În care Planudes adopta simbolurile numerice şi calculul indienilor, medicul Gregorios Chioniades călătorea Oa Începutul secolului al XIV-lea) În Persia pentru a studia limba ţării şi ştiinţa astronomiei şi a matematicii persanilor, pe care a introdus-o, la Întoarcere, În Bizanţ. Gheorghe Chrysococces, şi el tot medic, născut În prima decadă a secolului al XIV-lea, după ce a studiat la Academia din Trapezunt matematicile persanilor, prin mijlocirea lucrărilor traduse de Chioniades, a realizat În 1346 o ediţie comentată a Sintaxei persanilor.4A lăsat, printre altele, mai multe alte scrieri de astronomie. 5 Operele de astronomie ale lui Isaac Argyros (a doua jumătate a secolului al XIV-lea) au şi ele ca modele lucrări persane.
Analizarea vechiului calendar persan a fost subiectul predilect de studiu pentru mai mulţi savanţi ca Chrysococces, Meliteniotes, Argyros şi un anonim din secolul al XV-lea. Acesta a compus 1 Ed. de E. Miller, în Notices et extraits de manuscrits, t. 23, 2, (1873), p .8-39 ..
2 Ibid., p. 40-112, unul dintre poeme; celălalt, intitulat Introducere în astronomie a fost editat de L. Weigl, Leipzig, 1908.
3 Cf. Diophanti opera, ed. P. Tanne ry, II, 75, Anonymi prolegomena.
4 U. Lampsides, George Ch ry sococcis, BZ., 38, 316.
5 Jbid., p. 316 şi urm.
Ultim e l e t rei se col e
