304
BASILE TATAKIS
Aristotel, amplificările parafrazatorilor sau scoliile comentatorilor pe care le consideră necesare pentru Înţelegerea lui. Se trece, astfel, de la textul lui Aristotel la amplificările şi interpretările conţinutului său fără nicio Întrerupere. La acest procedeu mecanic se reduce, se pare, contribuţia lui Sofonie. Tradiţia de a comenta; de a rezuma, de a compila şi de a rezuma textele filosofice, cele ale lui Aristotel şi, În special, ale lui Porfir, a fost continuată
până la dispariţia Bizanţului. Gheorghe Aneponymos, contemporan al lui Blemmydes, a compus şi el un Manual de logică aristote-A
lică.1 1n secolul al XIV-lea, Heliodor din Prusa a realizat o bună
parafrază la Etica Nicomahică a lui Aristotel,2 iar Leon Magentinos, arhiepiscop de Mytilene,3 a comentat Organonul şi De Interpretatione4 ale lui Aristotel şi Isagoga lui Porfir. Pediasimos a comentat şi el mai multe lucrări ale lui Aristotel, dar comentariile sale nu sunt, după câte se pare, ded.t reproduceri ale celor ale A
lui Ammonius.5 In secolul al XV-iea, avem la fel de mulţi comentatori ai lui Aristotel; printre ei excelează Scholarios.
Cancelarul Nichifor Chumnos (1261-1327), elev al lui Grigorie de Cipru, este, graţie operei sale filosofice şi operei sale oratorice, unul dintre scriitorii cei mai cunoscuţi din secolul al XIV-lea.
Prin tratatul său Despre materie, susţinând că aceasta nu preexistă
corpului, şi În cel Despre idei, despre care spune că nu există În afara corpurilor, ci cu ele,6 Încearcă, se zice, să distrugă teoriile platoniciene despre materie şi despre idei; celălalt tratat al său, Despre sufletul senzitiv şi vegeuitiv,7 se vrea o respingere a lui Plotin. Aceste două tratate, dar şi altele, Încă inedite, ca cel despre corpurile 1 Editat la Augsburg în 1600.
2 Ediţie a Academiei din Berlin, vol. XIX, 2 (1899).
3 J.-L. Heiberg, ByzantinischeAnalekten, p. 163-174.
4 Editată la Veneţia în 1503.
5 Ch. Zervos, op. cit. , 283, nr. 7.
6 Fr. Boissonade, Analecta nova, 1844, p. 191-201.
7 Fr. Creuzer, Plotini opera omnia (1835), t. 2, 1413-1447, şi În P. G. , 140, 1403-1438.
U l t i m e l e t r e i s e c o l e
305
prime şi simple, şi un altul despre natura lumii1 au făcut să se spună despre Chumnos că este un aristotelic. Ceea ce Încearcă, Într-adevăr, prin tratatul lui Despre materie este să distrugă realismul, căruia i se opune nominalismul, al cărui partizan înflăcărat este. Materia, spune el, nu a fost niciodată fără formă şi fără frumuseţe, ea nu va fi altfel nici În viitor. Specia, nici ea, nu există
la modul absolut În sine.2 Speciile şi ideile vor exista ad.t timp d.t vor exista indivizii care vor participa la ele. Specia este formată
din principii, cauze, necesităţi indisolubile ce domină fiecare fiinţă
umană.3 Cum s-ar putea ca pentru om, animal raţional şi muritor, să existe o idee nemuritoare? De la primul om, care este principiul nostru, am Înţeles ideea de om, de specie umană, adică ceea ce se aplică tuturor oamenilor. Deci ideile nu preexistă fiinţelor sensibile; ele sunt, din contră, concepute şi definite a posteriori; deoarece există o naştere perpetuă, există şi o specie perpetuă. 4
Există, neîndoielnic, În fondul acestei argumentaţii spiritul aristotelic contra teoriei platonice a ideilor, dar teoria aristotelică a materiei este combătută În aceeaşi măsură. Ca atare, Chumnos nu i-l opune pe Aristotel lui Platon. Aspiră să distrugă realismul filosofie, atât pe cel al ideilor, cât şi pe cel al materiei, pentru a le opune, dincolo de nominalism, doctrina creştină, conform căreia nu există decât o singură fiinţă, Dumnezeu. Chumnos păstrează
o atitudine asemănătoare atunci când realizează respingerea lui Plotin,5 o respingere ce este mai degrabă una a tezelor platonice.
Sufletele, susţine el, nu preexistă, metensomatoza este fără fundament, animalele nu au raţiune şi nici inteligenţă, iar ştiinţa nu este o amintire. Pe de altă parte, chiar principiul contrariilor din Phaidon al lui Platon îi foloseşte să dovedească faptul există renaşterea aceluiaşi trup cu acelaşi suflet şi că veşnicia vieţii - cea pe 1 Cod. Par. Graec., 2105, pp. 13-17, 1-13.
2 Fr. Boissonade, op.cit., p. 196 şi urm.
3 Ibid., 198-199.
4 Ibid., p.191, 199-200.
5 Enneade, III, 4 şi IV, 3.
306
B A S I L E TATA K I S
