U l t i m e l e t r e i s e c o l e
315
Contemporanii lui l-au supranumit filosof, dar nu a fost filosof decât ocazional. Nu a compus, propriu-zis, opere filosofice; totuşi, ideile filosofice diseminate în opera lui ne permit să vedem evoluţia gândirii din vremea sa şi locul pe care el Însuşi îl ocupă
În acest context. Astfel, În lupta contra platonicienilor şi aristotelicilor, Gregoras, ca elev al lui Metochites, este de partea lui Platon. El vrea să imite chiar şi maniera lui Platon din dialogurile pe care le-a compus, dar ne duce mai degrabă cu gândul la Lucian, mai ales În cazul lucrării sale Florentios. Cum ceea ce îl uimeşte cel mai mult în natură este finalitatea care o dirijează, Gregoras acceptă
teoria platoniciană a sufletului lumii.1 Lumea celestă şi lumea terestră sunt legate una de cealaltă, neformând decât un singur tot, dirijat de voinţă, de Dumnezeu, şi nu de fatalismul stoicilor, care pune În pericol libertatea umană. Această teză va fi reluată În secolul următor de Plethon şi va da ocazia unor lungi discuţii Între cei care erau de partea fatalismului şi cei care erau contra acestuia.
Ca şi maestrul său, Gregoras îi rezervă lui Aristotel o critică
deseori severă şi aproape În toate chestiunile. Soluţiile lui la aceste chestiuni sunt mai ales o respingere a anumitor teorii ale lui Aristotel.2 Şi Florentios, cel mai bun dintre dialogurile sale, este mai puţin o critică a lui Varlaam şi mai mult o critică a lui Aristotel.
Pe bună dreptate, prin intermediul lui Aristotel, sunt criticaţi scolasticii latini şi, chiar mai mult, natura ştiinţei umane foseşi.
Nu este nimic surprinzător, conchide Gregoras, În contradicţiile lui Aristotel, deoarece ştiinţa umană este incapabilă să se ridice prin propriile sale mijloace până la realitate. Silogismul de care se serveşte Aristotel şi care este atât de mult preferat de latini, este un mod, un raţionament pentru inteligenţele mediocre, incapabile să se Înalţe la adevărata ştiinţă.3 Fără să-şi dea seama, Gregoras este de acord cu rivalul său, Palama, Într-un punct capital. Face front comun cu el contra aristotelismului scolasticii, care, uitând 1 Hist. IV, 8, p. 108-109.
2 Cod. Neapolit. Gr. Miscellan, XXIV, I.
3 Hist. , IV, 8, p. 512-520. R. Guilland, Essai sur N. Gregoras, p. 167.
316
BASILE TATAKIS
că silogismele sunt un mod fragil de .a gândi, reduce totul la o serie de raţionamente. Începând cu Gregoras nu îi va mai fi opus lui Platon acel Aristotel al scolasticii ortodoxe, ci, mai degrabă, acel Aristotel al scolasticii latine. Sub această nouă formă, datorată În mare parte lui Gregoras, disputa dintre aristotelicieni şi platonicieni a fost de o mai mare importanţă pentru renaşterea filosofică din Occidentul latin, În primul rând pentru că a avut drept rezultat înlocuirea aristotelismului din scolastica latină cu platonismul tradiţiei neoplatonice, aşa cum a fost cultivat În Bizanţ începând cu Psellos.
Consideraţiile lui Gregoras despre cunoaştere ajung şi ele la constatarea că Înţelepciunea şi ştiinţa umane sunt incapabile să
ofere chiar şi cea mai firavă idee despre realitate. A vând preferinţa pentru metoda a priori, prin care, de la Unul, se coboară spre ramificaţiile sale, 1 Gregoras acordă şi un loc important experienţei În cercetarea ştiinţifică.2 Dar raţiunea prin intermediul căreia vom controla datele experienţei nu este infailibilă. De aceea, Gregoras trage concluzia că „orice opinie umană nu este decât un simbol al necunoaşterii".3 Dar nu pentru a ajunge la scepticism, desigur, critică el Înţelepciunea şi ştiinţa omului. El vedea pericolul pe care scepticismul îl reprezenta pentru religie şi a fost Împotriva acestuia.4 Dacă, la rândul lui, ne face sceptici În privinţa ştiinţei umane, aceasta este pentru a ne ridica la metoda exactă, cea pe care o oferă religia, care permite să Înţelegem realitatea lucrurilor.
Lăsân.d la o parte materia lumii şi natura umană, vom vedea atunci că tot ceea ce depăşeşte măsura omului nu este doar o vorbă
goală. 5 Totuşi, ştiinţa umană este un preţios stadiu de pregătire pentru ca omul să atingă desăvârşirea. De aceea, Gregoras critică
1 Florentios (ed. Jahn), p. 512.
2 A se vedea pasajul din prefaţa tratatului său despre astrolab, citat de R.
Guilland, Essai sur N. Gregoras, p. 204.
3 Florentios, p. 531 şi urm.
4 Hist. , XIX, 1, p. 930.
5 P. G., 149, 504 AB.
U ltim e l e t rei se cole
317
sofistica 1 la fel de dur ca şi scepticismul. Sofiştii sunt nişte lăudăroşi, oameni care se informează În grabă, îi batjocoresc pe adevăraţii maeştri şi fac ştiinţă În scop utilitar. Pe ei vrea să îi Învingă
În dialogurile sale. Astfel, În Florentios, tipul sofistului, cel ce se cultivă superficial, fiind aproape un impostor, vrea el să îl arate În persoana lui Varlaam. Şi, lucru remarcabil, Începe prin a examina Înţelepciunea lui Varlaam În astronomie şi îi cere, de la Început, să şteargă din lista ştiinţelor, pe baza cărora acesta răspunde la toate, astronomia şi tot ceea ce este În legătură cu ea.2 Mândru de ştiinţa sa matematică, bizantinul vrea să dezvăluie ignoranţa lui Varlaam şi a lumii latine şi inferioritatea lor ştiinţifică. 3 Astfel, sunt schiţate În mod evident intenţiile lui Gregoras din dezbaterea publică pe care a avut-o În 1330-133 1 În faţa Împăratului şi curţii cu Varlaam. Vrea să arate cât de limitată este Înţelepciunea occidentalilor, reducându-se la fizica şi la logica lui Aristotel, cât valorează această ştiinţă a lor şi cât de ignoranţi sunt ei În ştiin
ţele matematice, mai ales În astronomie, atât de mult respectată
atunci În Bizanţ.
Dacă Gregoras a fost filosof doar ocazional, nu este la fel şi În calitate de savant. Opera sa ştiinţifică, În mare parte inedită, este mult mai Întinsă şi mai importantă decât opera lui teologică.
Locul important din istoria mişcării ştiinţifice, Gregoras îl datorează studiului aprofundat pe care l-a realizat asupra operei lui Ptolemeu. A studiat cu mare folos lucrarea lui Ptolemeu Harmonica, a comentat-o şi a făcut demersul de a redacta cele trei capitole ce lipseau pentru a completa opera marelui matematician.4
Prin mica sa lucrare intitulată Sistemul lumii, el ne oferă o clară
transpunere geometrică a raporturilor aritmetice care erau folosite de antici ca să exprime intervalele muzicale. A stucţiat şi eclipsele, 1 Sofiştii sunt criticaţi prin refutaţie (Antilogia) şi prin procedeul celui care expune argumente ce ţin de 1nţelepciunea filosofică.
