56
B A S I L E TATA K I S
adevărul 1n totalitate. Grigorie de Nazianz merge mult mai departe dedt Iustin. ,,Astfel", spune el, ,,din cultura profană noi am păstrat ceea ce este căutare şi contemplare a adevărului; iar ceea ce duce la cei răi, la eroare şi la abisul ruinei, noi am îndepărtat.
Le este dat acestor erori să servească evlaviei noastre, fădndu-ne să Înţelegem binele prin contrast cu răul, opunând slăbiciunii lor forţa doctrinei noastre. Cunoaşterea nu este, deci, de condamnat, deoarece unii iubesc să spună acest lucru".1 Apoi, orice element din lumea păgână admis În creştinism capătă, doar prin faptul că
este admis, un nou conţinut şi doar o analiză minuţioasă a acestei alegeri va arăta originalitatea gândirii creştine. Pe de altă parte, acelaşi act al alegerii În chiar momentul În care este condamnat de credinţă, o condiţionează la rândul său. Ca atare, se cere o dublă
examinare: din punctul de vedere al celui care alege şi din punctul de vedere al celui care este ales. Nu este locul aici să procedăm la o asemenea examinare care, după opinia noastră, trebuie realizată. Ne este suficient să facem trimitere la excelenta lucrare a lui E. Brehier2 pentru Înţelegerea contribuţiei greceşti ce existase deja În gândirea creştină la Începutul epocii bizantine.
Ne vom opri aici la alte câteva puricte care, deşi nu sunt toate din domeniul filosofiei, au influenţat, totuşi, progresul gândirii bizantine; ele arată, În plus, În ce măsură creştinismul din secolul al VI-lea era pătruns de elenism, dar şi modul În care acesta era îndepărtat, În consecinţă, de inspiraţia sa originală. În celebra lui scrisoare către prietenul său, Pylemene, Synesios de Cyrene3 (sec.
IV d. Hr.) susţine că filosofia este superioară oricărei retorici şi oricărei arte. În aceste cuvinte regăsim vechea temă atât de discutată de la Socrate, Platon şi Isocrate, adică: trebuie ca filosofia să ofere educaţia demnă omului sau retorica? Problemă de mai multe ori rezolvată, dar reluată de mai multe ori cu şi mai mare 1 P.G., t. 36, col. 508-509. Traducerea este preluată din Salaville „De l'hellenisme au byzantinisme", in E. O.R. t. 30, 1931, p. 36.
2 Histoire de la Philosophie, t.1, cap.VI, VII şi mai ales VIII.
3 P.G., t. 66, col. 1473-1477.
M o ş t e n i re a p r i m e i p e r i o a d e c re ş t i n e 57
forţă.1 Aelius Aristide (1 17-177 d. Hr.) aşază educaţia retorului mai presus de cea a filosofului. Este un fel de a spune că se pune mai puţin accentul pe discurs În raport cu obiectul; este preferat discursul În raport ·cu auditorii. Nimeni nu poate nega marea influenţă exercitată asupra literaturii creştine de diatriba cinicilor, gen dominat de grija de a convinge, deci, În fond, retorică. Mai mulţi dintre marii Părinţi ai Bisericii au fost elevi ai sofiştilor şi ai retorilor şi au primit o educaţie mai curând retorică decât filosofică. În acest mod discursul creştin a fost marcat de o predilecţie pentru formă, cu atât mai mult cu cât gândirea creştină este deseori, În realitate, o predicare, atunci când nu este o mărturisire de credinţă. Acelaşi Synesios care afirmă superioritatea filosofiei, lasă să se Întrevadă În lucrările lui, mai ales În cele 156 de scrisori ale sale, un strălucit talent de orator. Grija pentru retorică devine una dintre caracteristicile constante ale literaturii bizantine În Întregime. Procopius din Gaza declară că retorica este lucrul cel mai important.2
O altă consecinţă foarte importantă a acestui formalism este aticismul, adoptat devreme de Părinţii Bisericii şi lăsat moştenire şi bizantinilor, care s-au mândrit repede cu perfecţiunea atică a limbii lor. Etiea din Gaza3 (sec. IV) îl felicită pe sofistul Teodor pentru forma Îngrijită a limbajului său, ceea ce face ca tinerii atenieni să considere potrivit să vină la sirieni pentru a Învăţa să
aticizeze. Pasiunea pentru aticism, pe care gândirea bizantină îl preia, a fost - iar acest lucru trebuie spus - fatală pentru dezvoltarea ei. Ceea ce a Întărit la bizantini tendinţa lor, deja puternică, spre tradiţionalism, aşa Încât sufletul lor orientat spre trecut a tins să se compare, Într-un mod mai degrabă exterior, cu modelele pe care acest trecut le-a oferit. În efortul constant de a se păstra egal cu trecutul, este natural ca bizantinul să se uite pe sine Însuşi şi să uite prezentul şi mai ales viitorul. Este normal ca el să
1 Cf. B. Tatakis, Panetius de Rhodes, p. 220-221, Paris, Vrin, 1931.
3 R. Hercher, Epistolographi Graeci, Paris, 1873, p. 543.
3 Id. , op. cit. , scrisoarea XVIII.
58
B A S I L E TATA K I S
nu dezvolte efortul necesar pentru a se scruta pe sine Însuşi, de a se examina, de a se cunoaşte, de a se exprima În prospeţimea şi elanul de originalitate, pe care doar limba maternă avea capacitatea de a le conferi discursului scris sau oral. Această pasiune pentru aticism denotă şi o predominanţă a tradiţiei greceşti asupra tradi
ţiei Noului Testament, scris În greaca populară. cat de prestigioasă era tradiţia greacă vedem Încă mai bine dacă ne gandim că
sensul teologiei bizantine este profund social. Acest sens adt de profund social a fost exprimat, din pasiunea pentru aticism, Într-o limbă deja moartă.
Mai există şi un formalism, cel al gandirii, despre care am vorbit mai înainte. Chestiunea care îi diviza pe filosofi şi pe retori este transpusă În interiorul gandirii. Trebuie să vedem Într-o înlănţuire de ganduri forma logică, înlănţuirea logică sau conţinutul?
Gandirea bizantină, interpretativă prin excelenţă, se preocupă
mai degrabă de formă; ea are o preferinţă pentru tipizarea gandirii, ca şi cum ar vedea în formă substanţa gandirii.
Dacă acest triplu formalism îşi găseşte expresia tipică În epoca bizantină, el constituie În aceeaşi măsură o moştenire a primei perioade creştine, deoarece ea a fost cea care l-a acceptat mai întai.
BIBLI O G RAFIE
1. Aµavw� K., Elaaywy17 Elc; TTŢV Bv,avnv17v 'Iawpiav, Atena, 1932.
lbis. Brehier E., Y a-t-il une philosophie chretienne? în: RM., 1931, p.
133-162.
2. Blondel M., Y a-t-il une philosophie chretienne? ibid., p. 599-606.
