3. L. Brunschvicg, Le progres de la conscience dans la philosophie occidentale, t. I, p. 99-109.
4. De Labriole P., a) Porphyre et le Christianisme, in RHP., 3/1929, p.
385-440 ; b) Pour l'histoire du mot humanite, În: H., 1932, p. 421-427
şi 478-484.
5. Gilson E., L 'esprit de la philosophie medievale, ed. I.
M o ş t e n i re a p r i m e i p e r i o a d e c re ş t i n e 59
6. Salaville., De l'hellenisme au Byzantinisme, În: EOR., 193 1, t. 30, p. 28-64.
7. Souriau M., Qu'esţ-ce qu'une philosophie chretienne ?, În: RM., 1932, p. 353-385
8. Stein L., Die Continuităt der griechischen Philosophie in der Gedankenwelt der Byzantiner, În: A GPH., t. 19 (1896).
9. Valdenberg V., La philosophie byzantine aux IV•-V• siecles, În: B, IV
(1929), p. 237-268.
C A P I T O LU L D O I
S E C O L E L E A L V I - LEA Ş I A L VII - L E A
I. CONSIDERA ŢII GENERALE
/I
In anul 425 d. Hr.1 a fost fondată, de către impăratul Teodo-sie II, Şcoala Superioară creştină sau Universitatea din Constan-11
tinopol. Infiinţarea acestei şcoli a avut un impact crucial asupra şcolilor păgâne din Atena, ce aveau deja puţini studenţi ca urmare a invaziei vizigoţilor, în timp ce aceasta a favorizat inflorirea vieţii spirituale in oraşul lui Constantin.2 Profesori şi studenţi veneau aici din toate regiunile Imperiului; au venit chiar şi străini, printre care se numără şi Mesrob, fondatorul literaturii armene.
Numărul profesorilor era fixat la treizeci şi unu; existau trei retori şi zece gramaticieni pentru limba latină, cinci retori sau sofişti (sophistae) •şi zece gramaticieni pentru limba greacă, două catedre 1 Apud Fr. Fuchs, Die hoheren Schulen in Constantinopel, p. 2. În realitate, este vorba de o reorganizare şi de o mărire a Universităţii fondate de �mpăratul Constantin (a se vedea L. Brehier, La civilisation byzantine, p. 457 şi urm.).
2 În 475, biblioteca din Constantinopol număra deja cam 120.000 de volume.
Aµav'tOc; K., 'Iawpia wv {JvCavnvov Kpawvc; , A8f]vm, 1939, t. 1, p. 132.
62
B A S I L E TATA K I S
de jurisprudenţă şi una de filosofie.1 Numai şi această enumerare este suficientă pentru a demonstra modul în care sofiştii şi gramaticienii erau consideraţi mai importanţi dedt filosofii. Şcolile din Atena nu aveau o situaţie diferită. Damascius, primul mare reprezentant al gândirii păgâne, deplânge În Viaţa lui Isidor (pp. 221-227) inferioritatea evidentă a Învăţământului filosofie din Atena În epoca sa (sec. al V-lea). Vom putea spune că filosofia îşi pierduse atrac
ţia, locul său fiind luat de sofişti şi gramaticieni? Acest lucru este adevărat Într-un sens; dar nu trebuie uitat că În acea vreme filosofia era mai curând absorbită de teologie, atit la creştini, cit şi la păgini, ai căror ultimi filosofi erau În aceeaşi măsură atit teologi, cit şi filosofi, respectind cu o evlavie scrupuloasă toate practicile păginismului. La Început, Constantinopolul nu era singurul centru spiritual al Imperiului creştin; Antiohia, Alexandria, Cezareea (din Capadocia) şi Gaza erau centre foarte înfloritoare. Abia din secolul al VII-lea, Siria şi Egiptul fiind ocupate de arabi, oraşul lui Constantin a devenit centrul unic al vieţii spirituale a Bizanţului; el a devenit Încetul cu Încetul sufletul poporului bizantin, vatra unde era făurită mentalitatea bizantină; el dădea ritmul oricărui eveniment; orice acţiune era considerată În funcţie de el şi tot la el aspirau şi credincioşii săi. El s-a bucurat, timp de zece secole, de o splendoare şi de un prestigiu pe care puţine oraşe le-au cunoscut.
În 529 d.Hr, Închiderea şcolilor filosofice din Atena de către Iustinian a înlăturat ultimul obstacol din calea triumfului definitiv al creştinismului şi al celui al Constantinopolului ca centru A
spiritual creştin. Intr-adevăr, Atena şi şcolile sale fiind ultimul meterez al păgânismului muribund, Închiderea acestor şcoli trebuie văzută ca un act de ostilitate la adresa păginismului mai degrabă dedt la adresa elenismului şi a filosofiei. Epoca lui Iustinian rămine strins legată de literatura clasică, ale cărei comori pătrund progresiv În literatura creştină. A se hrăni cu scriitorii clasici şi a manifesta gusturi literare, acestea vor fi semnele carac-1 Codul Teodosian, XIV, 9, 3.
S e c o l e l e a l V I - l e a ş i al V I I - i e a
63
teristice constante ale bizantinilor. Una dintre problemele pe cât de importante pe atât de dificile, este aceea de a desluşi partea orientală din civilizaţia bizantină, deoarece În elenism şi În creştinism, la Începutul epocii bizantine, exista deja o lungă tradiţie a
-orientalismului, foarte lungă chiar În ceea ce priveşte elenismul.
Este ceea ce face ca orientalismul, zis bizantin, să dateze, cel mai adesea, dintr-o epocă anterioară şi să-l determine pe bizantinolog să se Întrebe de ce, Într-un anume moment, un anumit element oriental are o anumită expansiune.
