4 Op. cit., 88, 121 1-1254.
102
BASILE TATAKIS
uneşte cu Dumnezeu. Or, pe această temă comună se desfăşoară
o gmdire puţin diferită de cea a lui Platon.
Spiritualitatea monahală, mai curând empirică până atunci, capătă avmt clar speculativ În opera lui Ilie Ecdicul, * un autor despre care nu ştim cu exactitate epoca rin care a trăit] - poate că
îi aparţine secolului al VIII-lea1 -, dar despre care trebuie să vorbim aici, deoarece opera lui are mai curând legătură cu spiritualitatea sinaită. Mai mult, prin afinităţile sale cu opera lui Simeon Noul Teolog, şi chiar mai mult prin faptul că anunţă câteva trăsături ale atitudinii isihaste, Ilie Ecdicul se prezintă ca o punte, legând spiritualitatea secolului al VII-lea de cea a ultimelor secole bizantine. Poet, compozitor de cântece religioase şi predicator în acelaşi timp, el a lăsat În scrieri apoftegmatice idei deosebit de I\
condensate, privind viaţa duhovnicească. 1n scurta prefaţă ce precede tratatul său despre viaţa duhovnicească, el este carac-
•
•
•
• A
...,
•
..,,
/\
A
tenzat ca un om printre ce1 ma1 mvaţaţ1, care stapaneşte m profunzime atât Înţelepciunea lumii, cât şi pe cea a Bisericii.2 Tratatul ce urmează justifică pe deplin această consideraţie. Ilie Ecdicul are În vedere aici În mod clar viaţa interioară În toate aspectele sale şi află modul de a ne oferi, cum nimeni altul nu a ştiut să o facă În atât de puţine pagini, esenţialul spiritualităţii bizantine.
Subiectul, comun Întregii spiritualităţi bizantine, este Întoarcerea la starea originară prin viaţa activă şi prin viaţa contemplativă.
Cucerirea acestei ţări a făgăduinţei nu poate să se realizeze decât cu condiţia ca eul iraţional să fie adus la nepătimire, să trecem de la purificarea trupului la cea a sufletului, - aceasta va fi lucrarea ascezei duhovniceşti - şi, În final, să ducem focul purificator chiar În minte. O psihologie anatomică a ascezei foarte interesantă, dominată şi ordonată de un idealism platonizant; Împrumuturi
• Este numit şi "Cretanul", fiind unul dintre autorii speculativi mai puţincunoscuţi, dar deloc de neglijat În analiza gândirii mistice bizantine. Vezi Filocalia 4 În traducerea părintelui Stăniloae, Bucureşti, 1994, pp. 297 şi urm. (n. tr.).
1 Th. Disdier, Eor, t. 31, p. 17-44, îl situează În secolele al Xi-lea sau al Xii-lea.
2 P. G. ,127, 1128.
S e col e l e a l V I - l e a ş i a l V I I - l e a103
stoice manifeste În folosirea unor termeni ca daay6µ1::voc;;, 1IQO
K01I'CWV 'rEAaoc;; şi În Împărţirea părţii iraţionale a sufletului În şase părţi (cele cinci simţuri şi limbajul), 1 denotă cunoaşterea de A
către autor a filosofiei antice. In ceea ce priveşte stoicismul, trebuie să remarcăm faptul că nu s-a analizat suficient dt de mult s-au inspirat creştinii din Orient din bogatul arsenal al stoicilor.
Nu ar fi, poate, îndrăzneţ să credem că dispariţia stoicilor este, În mare parte, cauzată de faptul că au fost înlocuiţi de creştinii care le-au luat locul.
Dar cum se obţine purificarea? ,,Trupul, spune Ilie, nu poate să se purifice fără post şi fără veghere şi nici sufletul fără milostenie şi fără adevăr; şi nici mintea fără speculaţie şi fără dialog cu Dumnezeu; acestea sunt cele mai importante sizigii" .2 „Orice suflet curajos",3 adaugă el în altă parte, ,,pentru a acţiona În mod corect, trebuie să păstreze aprinse toată viaţa sa cele două lămpi, cea a activităţii practice şi cea a speculaţiei." Acestor două lămpi li se adaugă, totuşi, o a treia, care, după dt se pare, este cea esen
ţială. Şi anume Înţelepciunea. Oamenii din viaţa activă consideră
lucrurile doar În perspectiva poziţiei lor; cei speculativi le consideră doar În perspectiva naturii lor; doar oamenii înţelepţi şi duhovniceşti (yvwan1<01.)* Înţeleg raţiunile ambelor.4 Şi tocmai aceasta este teoria, adică să nu privim lucrurile doar din perspectiva naturii lor, ci să şi Înţelegem raţiunile lor, ca şi, de altfel, ţinta spre care ele se îndreaptă.5 Părţile sufletului raţional sunt simbolic reprezentate după cum urmează: senzaţia este atriumul, Înţelegerea I Op. cit., 90, 1405.
2 Op. cit., l.c. �n astronomie, sizigia este o poziţie în care cel puţin doi aştri, Luna şi Soarele, sunt În conjuncţie. În ezoterism, termenul desemnează unirea formelor contrare, androginul fiind cel mai bun exemplu - n. tr.) .
3 P.G., 90, 1404.
