Go to page:

Text Size:

ţiu un spirit sintetic şi profund. Cu câtă profunzime, fineţe şi claritate analizează conceptele Sfinţilor Părinţi şi cât de multă ştiinţă arată acesta în respingerea argumentelor adversarilor lui!

Dovedeşte o dialectică savantă pe care ştie să o folosească cu rigoare şi supleţe. Prin analiza subtilă a tuturor „aporiilor", el a contribuit mult la stabilirea definitivă a ceea ce este ortodox, respingmd ceea ce nu este ortodox. Şi mai mult decât toate a ştiut să facă din ceea ce a primit şi din ceea ce a adăugat el Însuşi un tot coerent şi 1 P. G., 86, 1, 1344 D.

2 Op. cit., 1288, A.

116

B A S I L E TATA K I S

foarte sistematic, lipsit de contradicţii. Demonstraţiile iau deseori forma unei teoreme, trădând un spirit familiarizat cu gândirea matematică. Toate acestea, ca şi structura aristotelică a logicii sale au făcut să se spună că Leon ţiu este un aristotelician, iar prin el 1

influenţa lui Platon asupra Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Începe deja să scadă În favoarea celei a lui Aristotel. Contrar mărturisirii sale formale că nu a Învăţat filosofia din afară,2 aceasta ocupă un loc important În opera sa. Evidentă este mai ales influenţa pe care o exercită asupra spiritului său Isagoga'' lui Porfir şi categoriile lui Aristotel În comentariul pe care l-a făcut Porfir sau elevul lui.

Mărturisirea lui Leonţiu trebuie să ne oblige să căutăm intermediari Între Porfir, elevul acestuia şi Leonţiu. Orice ar fi, este cert că Leonţiu a suferit influenţa lui Aristotel, dar aristotelismul lui este aproape În Întregime formal. El a fost unul dintre primii care au utilizat din belşug conceptele logice şi mai ales categoriile lui Aristotel. Astfel, el se situează În fruntea scolasticii bizantine. Cei ce resping aristotelismul lui Leonţiu se străduiesc să vadă În el un platonician sau un neoplatonician.3 Ideile sale antropologice -

definiţia sufletului, unirea trupului şi a sufletului, părţile sufletului etc, - ne duc, Într-adevăr, cu gândul mai curând la Platon sau la neoplatonici. Acestea fiind spuse, trebuie adăugat că nu câştigăm mare lucru dacă îl considerăm pe Leonţiu platonician. Cred chiar că acest mod de a vedea gândirea creştină, atât În Răsărit, cât şi În Apus, ca o pendulare Între aristotelism şi platonism nu ne Învaţă decât prea puţine lucruri. Ne mulţumim cu această clasificare, vedem forma gândirii, puţin direcţia şi suntem puţin interesaţi de conţinutul său substanţial, de fondul său, de adevărul creştin pe care gândirea creştină o poartă. Pentru a-l lua drept exemplu pe Leonţiu, cum să nu vedem că silogistica aristoteliană

şi antropologia platoniciană sunt utilizate aici pentru o chestiune 1 Această teză este susţinută mai ales de: Riigamer, Loofs, Ermoni şi Harnack.

2 P.G., 86, 1, 1268 B.

• »Introducere" (Isagoga) la Categoriile lui Aristotel.

3 Cf. Ueberweg, Die patristische Philosophie, p. 125 şi urm.

· S e c o l e l e al V I - lea ş i al V i i - lea

117

cu totul nouă, problema hristologică? Dacă nu vedem aceste lucruri, vom spune că Leonţiu este un aristotelician În privinţa formei şi un platonician În privinţa fondului, dar În realitate nu îl vom fi Înţeles pe Leonţiu, acest creştin pe care credinţa sa înflăcărată îl îndeamnă să Înţeleagă şi să demonstreze natura lui Dumnezeu-omul. Gândirea filosofică pe care el o dezvoltă În acest efort, este de o originalitate funciară şi de o profunzime pe care nu am ştiut Încă să le evaluăm la justa lor valoare.

VI. MAXIM MĂRTURISITORUL (580-662 D. HR.)

Atitudinea lui Leonţiu de Bizanţ În timpul primei schisme ni-l arată a fi un partizan al independenţei Bisericii faţă de Stat.

Această trăsătură este Încă şi mai evidentă la Maxim. Provenit dintr-o mare familie din Constantinopol, după ce a fost secretar al Împăratului Heraclius, Maxim s-a retras spre 630 la mănăstirea Hrisopolis, În faţa Constantinopolului. În timpul acestei retrageri bogate În meditaţii şi În studii, a compus cele mai bune lucrări ale sale. Erezia a venit să Întrerupă retragerea lui Maxim. Patriarhul ecumenic Sergius, În dorinţa sa de a pune capăt discuţiilor hristologice şi de a obţine unitatea şi pacea În sânul Bisericii, a publicat Ekthesis-ul, prin care a recomandat acceptarea a două firi În Iisus Hristos, dar numai a unei singure voinţe şi lucrări. Fără a se fi gândit deloc la aceasta, Sergius a dat naştere unei noi erezii, monotelismul. Maxim s-a opus cu tărie şi a acţionat, dând dovadă de tenacitate şi de o ardoare surprinzătoare pentru a combate noua erezie. Când Împăratul Constant II a publicat Typosul prin care interzicea ·orice discuţie În privinţa numărului voinţelor şi lucrărilor Îri. Hristos, el nu i-a recunoscut dreptul de a se amesteca În problemele Bisericii. Această atitudine fermă a dus la numirea lui Maxim ca apărător al credinţei, dar avea să-i atragă şi crude persecuţii. După ce a fost, se pare, mutilat cu cruzime, a murit În exil la 13 august 662, conform, după cum se zice, prezicerii pe care el Însuşi a făcut-o, cu cincisprezece zile înainte, În faţa tovarăşilor lui

118

B ASILE TATAKIS

de surghiun. Biserica recunoaşte În el un sfmt. A fost Într-adevăr un sflnt, În acţiunile, cugetările, credinţa şi viaţa sa. Atitudinea Împăraţilor şi a lui Sergius era motivată de raţiuni politice. Ei acţionau mai mult pentru siguranţa Imperiului dedt pentru cură

ţia credinţei. Maxim nu era interesat dedt de chestiunea religioasă în exclusivitate. Clteva legende, cărora viaţa şi moartea sa le-a dat naştere, trădează profunda admiraţie de care sflntul bărbat se bucura printre contemporanii săi. Dumnezeu, ni se spune, nu a permis ca limba şi mina lui Maxim să rămlnă inactive; de aceea Maxim, abia mutilat, şi-a recăpătat membrele. Din mormlntul lui, imediat după ce a fost Îngropat, au ţlşnit trei flăcări, răsplndind plnă în depărtare o lumină mistică şi anunţlnd că

Dumnezeu l-a primit pe sfant În pacea cerurilor.

Maxim a făcut studii foarte rafinate. A ştiut să adauge studiilor teologice şi disciplinele liberale. Opera sa este uimitoare, atit prin diversitatea subiectelor, dt şi prin numărul şi mulţimea scrierilor. Acestea nu s-au păstrat În totalitate, iar cele care s-au conservat nu au fost complet editate. Unic printre scrierile sale, scurtul tratat despre suflet poate fi considerat o lucrare pur filosofică.

Dar tratatul nu oferă dedt o vagă şi sumară idee despre glndirea maximiană; În plus, autenticitatea sa este contestată. 1 Pentru a avea o idee, pe dt de completă pe atlt de posibilă, despre gmdirea lui Maxim, trebuie, cu excepţia tratatului despre suflet, să se recurgă la scrierile următoare: Quaestiones ad Thalassium, al căror text nu cuprinde la prima vedere dedt marile idei ale operei proiectate, 2 Capete despre dragoste, ce cuprind patru centurii, cele 6

Capete teologice„ Mystagogia, scrierea despre Diversele Aporii ale sfinţilor Dionisie (Pseudo-A reopagitul) şi Grigorie de Nyssa, Întrebdrile şi rdspunsurile, Scrisorile cdtre arhiepiscopul Ioan şi cdtre Marinus; În plus, Comentariile la pasajele dificile ale lui Dionisie Pseudo-A reopagitul şi ale lui Grigorie de Nyssa, esenţiale chiar pentru 1 R. P. Disdier, EOR, 1930, p. 160-178.

2 Op. cit., p. 296, nr. 1.