2 P.G., 90, 9; XLI; 628, A.
3 Op. cit., 91, 1417-D, 1419 A, imn exprimând această nostalgie.
S e col e l e al V l - l ea ş i al V I I - l ea
127
o lua pe calea ce duce spre cer, omul a luat-o pe calea ce duce spre pămlnt. Şi aici dezvoltarea glndirii este clar platoniciană. Dar restabilirea s-a realizat prin Iisus, devenit om, fără de păcat, pentru a ne face Dumnezei, În afara identităţii. După ce a recăpătat natura fără de păcat, natura adamică, mai rămlne de obţinut, prin intermediul vieţii active - asceza şi contemplaţia - îndumnezeirea. Asimilării de către Dumnezeu a naturii umane trebuie să îi răspundă
asimilarea de către noi a naturii divine. Astfel, omul, creat după
chipul perfect al lui Dumnezeu şi după asemănarea sa Începută, poate să o ridice pe aceasta la o asemănare perfectă. Ca atare nu În sine îl va descoperi omul pe Dumnezeu; aici nu va descoperi declt propria lui natură În integritatea sa originară şi instinctele spirituale pentru obţinerea îndumnezeirii. Această îndumnezeire, ce vine să
Încoroneze o lungă asceză, se realizează În mod inefabil şi mistic.1
Dacă amintim faptul că Dumnezeu este adevărul şi binele, Înţelegem măsura în care Maxim spiritualizează natura umană.
Următoarea comparaţie pe care o găsim şi la Sflntul Irineu şi la Sflntul Augustin, arată clar atitudinea mistică a lui Maxim Mărturisitorul. Vă rugaţi, spune acesta, În atrium* dnd vă abandonaţi, Împotriva firii, cunoaşterii sensibile; aduceţi jertfă În templu, dacă mergeţi spre adevăr, aşa cum este potrivit naturii noastre, prin intermediul sufletului, raţiunii, minţii. În sflrşit, aduceţi slavă
În altar, dacă efectuaţi doar activitatea supranaturală a minţii.2
Această conştiinţă a insuficienţei procesului logic pentru a ajunge la Dumnezeu şi, în acelaşi timp, aspiraţia la unirea cu Dumnezeu constituie baza misticii lui Maxim.
Mistica lui este evidentă şi În comentariile sale, unde adoptă
metoda alegorică mai potrivită temperamentului său entuziast şi intuitiv.3 Maxim nu caută În texte dedt o exprimare obiectivată
1 Op. cit., 90, 681 A, 1088.
• Atriumul ar putea fi 1nţeles, 1n funcţie de sensul din arhitectura caselorromane, ca o curte interioară a bisericii (n. tr.).
2 P.G., 1437, p. 158.
3 Op. cit., 90, 1393, A-1400 B, exemplu de interpretare alegorică.
128
BASI L E TATAKIS
a ceea ce el Însuşi a Înţeles prin intuiţie; textul nu are, ca să spunem aşa, nimic care să-l Înveţe. Astfel, alegoria, În loc de a fi o metodă ştiinţifică de interpretare, devine un principiu filosofie, deoarece Maxim nu a aplicat alegoria doar la Scripturi, ci şi la scrierile Părinţilor Bisericii, la viaţa umană şi, chiar mai mult, la fenomenele naturale. Ca atare, a-i studia alegoriife Înseamnă a face turul meditaţiilor sale despre univers. Ideea principală la care ajunge prin interpretarea dată, este definiţia pe care Dionisie PseA
udo-Areopagitul o dă ierarhiei: ,,Impodobirea fiinţelor", spune Dionisie, ,,şi relaţiile lor reciproce poartă numele de ierarhie".
Un exemplu va pune În evidenţă concluzia la care ajunge Maxim folosind alegoria şi Înţelesul pe care i l-a dat. lată ceea ce Sfanta Biserică simbolizează În viziunea sa: ea este mai Întâi chip şi model al lui Dumnezeu, ea este, de asemenea, chip al universului format din fiinţe vizibile şi invizibile, ea poate fi chip doar al lumii sensibile, ea este chip simbolic al omului, ea este, de asemenea, chip şi model al sufletului, Înţeleasă la modul absolut, reprezentând prin sanctuar mintea, prin biserică raţiunea şi unind totul În taina altarului. Oricine ştie să se iniţieze În mod Înţelept şi clar În adevăr, face din sufletul lui o Biserică a lui Dumnezeu.1 Omul este Într-adevăr o Biserică mistică.2 Scriptura, pe de altă parte, îl simbolizează pe om; Vechiul Testament este trupul acestuia, iar Noul este sufletul, spiritul, mintea;3 sau, altfel spus, litera istorică a Întregii Scripturi simbolizează trupul, În timp ce sensul a ceea ce este scris şi scopul spre care tinde simbolizează sufletul.
După cum omul este muritor după partea sa vizibilă şi nemuritor după partea sa invizibilă, la fel şi Sfânta Scriptură, după partea ei vizibilă, litera, este ceva care dispare, dar În privinţa spiritului ascuns În literă, ea este veşnică.4 O asemenea atitudine nu poate fi ostilă aritmologiei; triada, tetrada şi decada au un conţinut 1 P.G., 91, 684, B.
2 Op. cit., 684 A.
3 Op. cit., 684 AB.
4 Op. cit., l.c ..
