păgâne care, prin necesitate aproape logică, duc la acceptarea lor, ca şi prosteasca cerere a iudeilor de a vedea semne ca să creadă, sunt de respins. Creştinul se bazează pe credinţă, nimic altceva nefiind mai sigur. A căuta un principiu al principiului şi o demonstraţie a demonstraţiei Înseamnă a cere o credinţă a credinţei, ceea ce este cel mai prostesc lucru. Dacă urmăm această cale nu vom avea nimic pe care să ne bazăm. Vom sfârşi, În orice caz, prin a admite credinţa drept principiul cel mai sigur; doar dacă nu vrem să ne pierdem În vanitate şi În goL 1 De asemenea, imaginile le oferă credincioşilor, aşa cum am spus, tradiţia şi istoria credinţei şi, un lucru important de subliniat, ele conduc mintea Într-un mod direct şi nemijlocit să vadă lucrurile ca şi cum ar fi prezente, În timp ce cuvintele, deşi şi ele sunt imagini ale lucrurilor, conduc mintea la Înţelegerea lucrurilor Într-un mod indirect şi mijlocit.
Căci, după ce am primit cuvintele prin auz, avem nevoie, prin intermediul gândirii, să ajungem la Înţelegerea lucrului semnificat. 2 Această fină analiză a tradiţiei, a icoanelor, În calitate de simboluri ale lucrurilor ca atare şi ale credinţei, îl ajută pe Nichifor să arate În toată amploarea sa gravitatea chestiunii avute În vedere.
Cât despre discutarea tezei iconoclaste, el foloseşte aici, pas cu pas, scrierea Împăratului iconoclast Constantin, pe care îl numeşte mereu Mamona şi din care citează pasajele caracteristice. Aceste fragmente - izvor preţios pentru cunoaşterea tezei iconoclaste -
îi permit lui Nichifor să arate că iconoclaştii se îndepărtează, cum am spus deja, de hristologia ortodoxă. Dacă Biserica, spune el, admite reprezentarea În icoană a lui Iisus Hristos şi dacă iconoclasmul nu o admite, se întâmplă pentru că fiecare pleacă de la o concepţie diferită a naturii lui Hristos. Iconoclasmul nu este, după
Nichifor, decât o formă nouă de monofizitism şi de monotelism, dublată de o influenţă iudeo-arabă. 3 1n realitate, este vorba de aceeaşi dramă, transpusă Într-un nou teren, cel al icoanei; pe de o parte, 1 P.G., 100, 377 BC, 380 A.
2 Op. cit., 100, 381 C.
3 Op. cit., 100, 528 C-533.
180
B ASILE TATAK IS
ortodoxia, care vrea cu orice preţ să găsească mijlocul de a uni divinul cu umanul În Iisus, fără de care restaurarea omului rămâne fără fundament, şi, pe de altă parte, raţionalismul ereziilor care nu reuşeşte să admită această unire şi susţine separarea absolută.
Teodor Studitul, reorganizatorul faimoasei mănăstiri Studion, a Întreprins şi el În scrierile sale antieretice1 o respingere a tezei iconoclaştilor, bogată În intuiţii dialectice şi exhaustivă. Teodor a insistat asupra unui alt punct cu mai multă forţă şi rigoare; el a fost apărătorul ferm al independenţei Bisericii şi a vorbit deschis contra oricărei imixtiuni imperiale În treburile Bisericii.2
V. FOTIE, ZORII UNUI NOU UMANISM
Secolul al IX-lea are onoarea de a fi pus bazele unei renaşteri a ştiinţelor umaniste şi a artei. Marea epocă a Comnenilor nu va face decât să continue mişcarea Începută în secolul al IX-lea. Teologia şi problemele Bisericii ajung să nu mai preocupe În totalitate sufletul oamenilor cultivaţi; ştiinţele, literatura şi arta atrag acum interesul prin ele Însele; iar acest interes nu mai este, din contră, Înăbuşit, ci încurajat de curtea imperială. Asemenea exemple sunt: Împăratul Teofil, Cezarul Bardas, reorganizatorul Universităţii din Constantinopol, iar spre sfârşitul secolului, Împăratul Leon VI
/\
cel lnţelept, elevul lui Fotie, scriitor şi el, care a făcut din palatul său un centru pentru savanţi şi scriitori, totul pentru a Întreţine atmosfera intelectuală creată de Fotie. Împăratul Teofil i-a încurajat prin favorurile sale pe cei mai eminenţi savanţi ai timpului său, printre care Ioan Grămăticul - mare intelectual, spirit subtil, dialectician redutabil, cel mai cunoscut dintre sprijinitorii iconoclasmului din epoca lui3, acuzat, iar acesta era deseori cazul savanţilor I Op. cit., t. 99.
2 P. G., 99, 1417 BC, 1329-1335; 1600-1612.
3 V. Grumel, Jean Grammaticos et saint Theodore Studite, EOR, 36 (1937), p. 181-190.
S e c o l e l e a l VIII - l e a, al I X- l e a ş i al X-l e a 181
de atunci, de practicarea vrăjitoriei şi a magiei. Consilier al lui Teofil în chestiunile religioase şi conducător al mişcării iconoclaste, el a fost ales patriarh de Constantinopol; să îl cităm şi pe Leon Matematicianul care era atât de faimos, Încât califul Al-Mamun l-a invitat la el, promiţându-i bogăţii şi onoruri deosebite. ,, Tot neamul sarazinilor", îi scria acela, ,,te va respecta." Al-Ma:mun îi trimise, În acelaşi timp, şi o scrisoare lui Teofil, zicându-i că vedea invitaţia ca pe o mărturie a prieteniei şi promitea pentru această
favoare, după tradiţie, o pace eternă şi 2000 de livre de aur .1 Teofil a refuzat cererea califului; i-a oferit bani lui Leon şi l-a numit profesor de stat Într-una din bisericile din Constantinopol. Îl aflăm mai târziu conducător al Şcolii Superioare organizate de Bardas, unde preda matematica. Marele număr de elevi arată că Leon nu a fost numai un savant eminent, ci şi că avea darul de a trezi la ceilalţi setea de cunoaştere, de a crea o atmosferă. Printre elevii lui se numără geometrul Teodor, astronomul Theodigios, gramaticianul Kommitas, Fotie şi apostolii slavilor, Chiril şi Metodie, în afară de Constantin Filosoful care a fost şi elevul lui Fotie şi care a ocupat catedra de filosofie din aceeaşi şcoală din Constantinopol. Şi Aretas, după cum se pare, a participat la cursurile de geometrie ale lui Leon. Un alt Metodie, deşi iconofil, era admis în cercul lui Teofil, deoarece era Învăţat.
Această mişcare a ajuns la înflorire prin Fotie (820-891), În care a găsit un rar interpret, maestrul cel mai dotat, omul cu o erudiţie surprinzătoare şi total dedat îndrumării aproapelui, spirit mai curând Întors spre acţiune decât spre speculaţie. Casa lui Fotie a fost timp îndelungat, chiar În timpul patriarhatului său, un club de lectură unde se reuneau sub îndrumarea sa un mare număr de tineri pasionaţi de ştiinţă. A reuşit prin erudiţia sa variată (teologie, filosofie, gramatică, drept, ştiinţe naturale, medicină) să răspundă În mod strălucit setei de cunoaştere a tinerilor.
A preda era pentru el o misiune căreia i s-a consacrat cu ardoare, 1 A. Vasiliev, op. cit., 1, 392.
182
BASILE TATA KIS
aşa cum o atestă faimoasa Bibliotecă, ce conţine prezentările căr
ţilor ce fuseseră citite în cercul lui de lectură, şi scrisorile lui. Universalitate a cunoştinţelor, ataşament faţă de Antichitatea clasică, tendinţa de a stabili relaţii mai apropiate între ştiinţa profană şi teologie, acestea sunt trăsăturile preponderente ale . activităţii
.
sale
intelectuale, care fac din el un restaurator al educaţiei clasice. Prin el şi Începand cu el studierea clasicilor Începe să le amintească
bizantinilor faptul că ei aparţin acelui 'tLµLOv yevoc;;* al elinilor.
Astfel, umanismul vine să· se adauge ortodoxiei ca un element constitutiv al conştiinţei naţionale a bizantinilor. Pentru că a Înţeles exigenţele acestei conştiinţe naţionale, Fotie s-a dovedit un apărător al naţiunii greceşti şi al independenţei sale spirituale În dezbaterile cu Biserica apuseană. Deschiderea În raporturile sale cu ceilalţi este bine atestată de scrisoarea pe care elevul său, Nicolae Misticul, i-a adresat-o fiului şi succesorului emirului Cretei, prieten al lui Fotie, unde se spune despre acesta că „ştia bine că, deşi diferenţa de religie era un obstacol, Înţelepciunea, bunătatea şi celelalte calităţi care Împodobesc natura umană şi îi dau demnitatea ei atrag afecţiunea celor care iubesc lucrurile frumoase; de aceea, În ciuda diferenţelor credinţelor lor, Fotie îl iubea pe tatăl dumneavoastră, care era Înzestrat cu aceste calităţi. "1F otie a conferit mişcării intelectuale din Bizanţ, atat prin personalitatea, dt şi prin acţiunea sa, trăsături dominante. Nu ne vom mira dnd un Psellos apare un secol mai tarziu; Fotie i-a fost un precursor din mai multe puncte de vedere. Această mişcare, desigur, nu s-a-dezvoltat fără a îndmpina rezistenţă. Clerul nu vedea cu ochi buni studierea literaturii profane. Fotie a fost acuzat că şi-a consacrat timpul ştiinţelor interzise, respectiv astrologiei şi magiei. O tradiţie legendară, ecou fidel al acestor situaţii, spune că Fotie şi-a vandut În tinereţe sufletul unui vrăjitor evreu. Fotie este eruditul prin excelenţă; ne mirăm de acuitatea, independenţa şi siguranţa
• ,,Neam ales, preţuit, admirat" (n. tr.) .
1 P.G., 111, col. 37, (epistola 2). Traducerea este preluată din A. Vasiliev,op. cit. , I, 440.
