Ueberweg-Geyer., Die patristische und scholastische Philosophie, Berlin, 1928, p. 668 şi urm., bibliografie.
I V.
A . T E XT E
Migne., Patrologia Graeca, Nichifor, t. 100, col. 201-850.
Pitra., Spicilegium Solesmense, Nichifor, t. I, p. 302-503; t. IV,p. 268-380.
Migne., Patrologia Graeca, Teodor Studitul, t. 99, col. 327-1824.
B. L I T E RAT U RĂ
Ehrard A., Articol despre Nichifor, WW., t. 9, col. 249-259.
Grumel V., L'iconologie de saint Theodore Studite, EOR., t. 21 (1921), p. 257.
188
B A SILE TATA K IS
Hausherr J., Saint Theodore Studite, OCB., t. 22 (1926), p. 3.
Janin R., Articol despre Nichifor, DTC., t. 1 1, 1 col. 452-455.
V.
A . T EXT E
Migne., Patrologia Graeca, Fotie, Quaestiones Amphilochianae, t. 101, col. 1-1 190; 1277-1296.
0i.Kov6µou I:o<j>oKi\fouc;, Ta Aµ<j>lA6Xl.lX, Atena, 1858.
Migne., Patrologia Graeca, Aretas, t. 106, col. 486-785.
B. L I T E RAT U RĂ
Amann E., Articol despre Fotie, DTC., t. XII, 2 col. 1536-1604.
Bidez J., Arethas de Cesaree, editeur et scoliaste, B., t. IX, p. 391-408.
Dvornik F., Etudes sur Photios, B., t. IX, p. 1-19.
Grumel V., Jean Grammaticos et saint Theodore Studite, EOR., t. 36, p. 18 1-190.
Harnack A., Arethas, TU., I, 1-2, 1882, Leipzig, p. 36-46.
Heiberg J. L., Der byzantinische Mathematiker Leon, Bibliotheca mathematica, Neue Folge, I, Stockholm, 1887, p. 33-36.
Hergenrother J., Photios, Patriarch von Constantinopel, 3 volume, Regensburg, 1867-1869.
Kouyfo L B., D Kmaaqeiac; AqeSac; Kai. 'to i\)yov mhou, Atena, 1913, p. Xl-151.
C A P I T O L U L PAT R U
S E C O L E L E A L X I - L E A Ş I A L X I I - LEA
I. CONSIDERAŢII GENERALE
Bizanţul a cunoscut, sub Dinastia Comnenilor, Începând cu
anul 108 1 d. Hr., o nouă perioadă de strălucire şi de glorie. Dar, in acelaşi timp, semnele unei decadenţe viitoare sunt din ce În ce mai evidente.
Viaţa intelectuală era foarte activă. Revenirea mişcării eretice a pavlicienilor, apariţia unei noi erezii, cea a bogomililor, 1 şi alte erori dogmatice cu tendinţe raţionaliste obligă incă o dată Biserica Ortodoxă să lupte pentru unitatea ei interioară, pentru adevărul dogmei. Dar, cum salvarea ortodoxiei se identifică, din ce În ce mai mult, cu salvarea Statului, Împăraţii, pentru a contracara pericolele exterioare sau interioare, politice sau spirituale, au recurs din nou la cezaropapism. Celebrul canonist Teodor Balsamon justifică cezaropapismul spunând că "puterea şi activitatea Împăraţilor privesc trupul şi sufletul, în timp ce puterea şi activitatea 1 Pavlicienii şi bogomilii au una şi aceeaşi sursă, maniheii.
190
BASILE TATAKIS
