194
B A S I L E TATA K I S
aşezat, cu trup şi suflet, sub oblăduirea faimosului ascet Simeon Evlaviosul. Studitul a exercitat asupra fiului său spiritual o influenţă aproape exclusivă. Simeon a intrat apoi În mănăstirea Sf@.ntul Mamas din Constantinopol, al cărei egumen a fost mult timp.
Printre scrierile care au exercitat o influenţă deosebită asupra lui se numără cartea Sf@.ntului Marcu Ascetul şi cea a Sfantul Ioan Scărarul. A fost o revelaţie pentru el, aşa cum ne spune elevul şi biograful lui, Stithatul, să citească În prima cugetarea următoare:
„Ocupă-te de conştiinţa ta şi fă ce Îţi spune ea".1 A făcut din ea preceptul primordial al vieţii lui adt teoretice, dt şi practice.
Ioan Scărarul i-a prilejuit o nouă revelaţie prin definiţia pe care a dat-o impasibilităţii, ca moarte a sufletului şi moarte a Înţelegerii Înainte de moartea trupului. Natura mistică a lui Simeon se schi
ţează deja clar prin preferinţa lui pentru scrierile ascetice care l-au Însoţit din copilărie În căutarealuminii lui Dumnezeu. Stithatul spune că Simeon nu avea deloc cunoştinţe din ştiinţele profane.2
Totuşi, spune el, harul dumnezeiesc l-a făcut demn să teologhisească minunat. Literatura apologetică, În afara autorilor mistici A
şi ascetici, era cunoscută de Simeon mai degrabă sumar. In schimb, cunoştea În profunzime Scripturile; cunoaşterea deosebită a acestora şi libertatea cu care se mişca În g@.ndirea evanghelică sunt surprinzătoare; se simte că nu este vorba de o cunoaştere din exterior, ci de o cunoaştere care îşi are izvorul În el, dobandită
spontan şi interiorizat. De aceea, el îşi asumă riscul de a fi interpretul cuvantului dumnezeiesc; este un lucru ce îl obligă să
traseze viaţa creştinului şi să îl Înţeleagă pe om În unirea sa cu Dumnezeu Într-un mod pe dt de spontan, pe adt de original. A fost un adevărat vizionar, iar g@.ndirea sa excesiv mistică nu poate fi sistematizată. Dacă mai adăugăm că scrierea sa cea mai originală, Iubirile imnelor divine este, În mare parte, compusă În versuri, - Simeon este la fel de original ca poet, pe dt este de 1 Marcu Ascetul, De legi spirituali, nr. 69, P. G., 65, 913 C.
2 Vie de Symeon Le Nouveau Theologien, ed. Hausherr J. Horn, p. 48.
S e col e l e al X I - i ea ş i al X I I - l ea
195
profund ca teolog1 - Înţelegem că analiza acestei gândiri mistice, infuzată de o fină sensibilitate, este la fel de dificilă pe cât este de delicată. În realitate, nu este vorba de o operă de gândire, ci de o viaţă, de o dispoziţie a sufletului, ale cărui trăsături principale vom căuta să le redăm În continuare.
După exemplul lui Maxim, de la care derivă În mare parte gândirea sa, Simeon susţine că omul nu era liber decât înainte de păcat; după aceea, şi-a pierdut liberul arbitru şi libertatea şi a devenit robul păcatului. Singurul semn de liber arbitru care-i rămâne acestui rob este dorinţa de a se elibera, iar În acest sens nu există decât un singur mijloc: să îşi ţină mintea mereu la Dumnezeu, stăpânul mântuirii. 2 Doar credinţa poate mântui, nu şi faptele; credinţa În Dumnezeu îl sfinţeşte şi îl eliberează pe om prin harul divin, singurul remediu pentru suflet care este o fiinţă
simplă; el îl reţine prin puterea sa divină şi îi dă viaţă; suflet al sufletului, el îl călăuzeşte atât pe acesta cât şi concepţiile şi gândurile sale spre acceptarea divină, care este adevărul. Sfinţit astfel sufletul, sfinţeşte şi el la rândul lui trupul, deoarece îl călăuzeşte şi îl înfrânează, aflându-se În toate părţile acestuia. Natura omului, ca şi înfăţişarea lui sunt stricăcioase. De aceea, orice credincios care primeşte harul lui Dumnezeu suferă o transformare frumoasă şi devine un Dumnezeu prin har, asemenea celui care i-a provocat starea de stricăciune. Tocmai În acest scop Dumnezeu a Înzestrat natura umană cu puterea de a iubi (ayanrynKtj), care vine În ajutorul naturii sale raţionale, pentru ca omul să se poată
sluji de o dragoste facultativă, despre care vorbeşte porunca lui Dumnezeu.3 Viaţa nu are sens şi nici conţinut decât prin şi În harul lui Dumnezeu; ca atare, înainte de a-i cânta imne şi de a-i adresa rugăciuni lui Dumnezeu, trebuie să Încercăm să ne Împăcăm 1 P. Maas la Congresui Bizantin de la Belgrad zicea despre Simeon că „este unul dintre cele mai puternice temperamente poetice din Orientul creştin". EOR, 1928, p. 87.
2 Dionisie de Zagora, A, 48; P.G., 120, discurs al V-lea.
3 Id., A, 113.
196
B A S I L E TATA K I S
I\
cu El prin credinţă. Impăcarea cu Dumnezeu, semn că am primit harul Lui, umple sufletul de lumină dumnezeiască şi ii face din ce În ce mai dumnezeiesc. Atunci şi numai atunci rugăciunea, un dialog cu Dumnezeu, devine posibilă. Nu vom avea nevoie de o lectură continuă pentru a ne ruga; oricine preferă o asemenea lectură pentru a se ruga se află În Întregime În greşeală şi îndepărtează de la el mântuirea; acesta este un om În totalitate insensibil. 1
Omul care a primit harul divin se comportă ca un prieten faţă de Iisus, pacea şi bucu"ria domnesc În sufletul lui. El simte că a devenit În Întregime şi pentru totdeauna Iisus. Îşi mişcă mâna şi vede că ea este în Întregime ca a lui Iisus. Fiind om prin natură, el este Dumnezeu prin har. Posibilitatea de a se simţi sălaş al Duhului Sfânt este comună tuturor creştinilor. Iisus a devenit om pentru ca oamenii să poată să îl vadă şi să se unească cu el. Dumnezeu fiind peste tot şi mereu prezent, nu el este cel ce se îndepărtează
de noi; noi suntem cei care ne separăm de el. Simeon este neobositul şi ferventul predicator al acestei posibilităţi de unire cu Dumnezeu, comună tuturor creştinilor. Ajungem la aceasta prin propriile noastre mijloace, printr-o experienţă personală. Fiecare are nevoie să recunoască semnele sfinţeniei. Totul ţine de trăirea intimă a conştiinţei psihologice. Pe de altă parte, nu există grade În urcuşul către Dumnezeu. Imediat ce am simţit cercetarea Duhului Sfânt se produce schimbarea, natura umană originară este restaurată, devenim oameni liberi şi chiar Dumnezeu după har.
Această atitudine impusă de vechea temă platoniciană a purificării duce la interiorizarea conţinutului credinţei şi a dogmei. Este bine, spune Simeon, 1 ca omul să fie botezat, dar viaţa mistică, respectiv lumină duhovnicească, trebuie să o simţim duhovniceşte. Locul intelectului contemplativ de la Platon este acum ocupat de spiritul contemplativ, dar În sensul pe care creştinismul i l-a dat acestui termen şi pe care îl vom vedea mai departe. Purificarea este 1 Dionisie de Zagora, A, 58.
2 P. G. , 120, 327 AB.
S e c o l e l e al XI- l e a ş i a l XII - l e a
197
Înţeleasă În modul tradiţional al ·spiritualităţii bizantine, ca abandonare alumii, moarte a simţurilor, deşertarea de sine, chiar moartea intelectului. Totul În asceză trebuie să vină din renunţarea la orice cunoaştere intelectuală a lui Dumnezeu, chiar revelată. Perfecţiunea este devenirea ca o hartă albă foarte netedă, pregătită să
primească apariţiile Duhului Sfânt. Dar numai asceza, oricât de vigilentă, continuă sau dură ar fi ea, nu este suficientă pentru a ne duce spre adevăr. Avem nevoie, spune Simeon, urmându-l pe Ioan Scărarul, de o călăuză, de un sfânt, de un părinte duhovnicesc, 1
