şelii lor, ci cu omenie. Vei pedepsi judecând, şi nu mânios fiind.1
Dreptatea este o armă de război. 2 Cel care vede nedreptatea lucrând şi nu zice nimic, acela este un diavol. Esenţa operei este, În mare, cea de a-i arăta Statului arta de a acţiona bine şi de a îndepărta răul din societate. ,,Dacă eşti filosof, Încearcă să fii În acelaşi timp un om politic capabil să Înveţe binele În toată ţara" .3 Înţelepciunea practică a lui Kekaumenos pare orientată spre un idealism moral asemănător cu cel al lui Socrate, dar Într-un spirit În Întregime creştin. Să presupunem, spune Kekaumenos, că eşti calomniat şi că se vrea să fii ucis de popor. Vrei să faci un lucru dumnezeiesc? Atunci, îi vei ierta de greşelile lor; greşelile tale vor fi şi ele iertate. Dacă, dimpotrivă, vrei să îi respingi ca pe nişte oameni răi, fă-o cu prudenţă, cu Înţelepciune şi cu dreptate, fără
a uita că lucrarea ta este una umană, şi nu dumnezeiască.4 Ca atare, există o dreptate a oamenilor care, În ciuda profundului ei umanism, nu este decât o lucrare omenească, deci ceva imperfect.
Dincolo de această dreptate există o alta care, când ne ridicăm la ea, face din om un Dumnezeu. Doar ea este adevărata dreptate.
Se pare că pentru a ajunge la ea, trebuie să facem efortul de a Înţelege bine, prin cugetare, natura fiinţ�lor cu scopul de a putea acţiona potrivit. 5 Principiul ne aminteşte de stoicism, al cărui ecou este mult mai evident În alte aforisme privind virtutea impasibilităţii. ,,Dacă eşti bucuros că ai un prieten sau un servitor, aminteşte-ţi că el este om, supus morţii şi nu te tulbura din cauza morţii sale". Vei păstra o atitudine asemănătoare În privinţa obiectelor preţioase care Îţi plac. 6 În afară de fostul episcop de Larissa, Ioan, căruia i le atribuie Kekaumenos, aceste aforisme amintesc 1 Jbid., 20, 15
2 Ibid., 21, 10.
3 Ibid., 8, 31.
4 Jbid., 58, 13 şi urm.
5 Op. cit., 54, 1.
7 Ibid., 60,10.
212
B A S I L E TATA K I S
de Epictet. În plus, Kekaumenos vrea ca purtarea omului să se bazeze pe raţiune şi pe cunoaştere. De aceea arată În ultima parte a tratatului său dt de mult ne poate Înşela necunoaşterea, respinge explicaţiile fantastice şi superstiţiile care au la bază dragoni, satiri, tunetul şi fulgerul şi încearcă să dea explicaţii pozitive.1
Editorii Strategikonului au adăugat În acelaşi volum şi un mic tratat, de unsprezece pagini, despre datoriile Împăratului, De oficiis Regiis", al unui autor anonim, după cum credeau ei. Acum ştim că autorul acestei scrieri este Nikoulitzas,contemporan al lui Kekaumenos.2 Tratatul lui, destinat poate Împăratului Mihail VII (1071-1078), are un caracter realist şi vioi; el se inspiră, ca şi Strategikonul, din concepţia generală a epocii sale, dar formulează
A
această concepţie cu o claritate deosebită. Impăratul, spune acesta, nu este supus legii, el este legea. 3 Dar supunerea faţă de Împărat nu este fără limite. "I ne vom supune dacă face fapte bune şi legi bune; dacă se Întlmplă să Îţi spună «Bea otravă», este firesc să nu i te supui. De aici puteţi trage concluzia că Împăratul, fiind om, este supus legilor evlaviei. "4 Din acest principiu decurge idealul persoanei Împăratului care trebuie să fie un model şi un exemplu pentru supuşii lui.5 Pentru a fi la înălţimea misiunii sale, Împăratul trebuie să aibă următoarele patru virtuţi: curajul, - mă refer la cel al sufletului -, dreptatea, discernămlntul şi Înţelepciunea.
1 Ibid., p.80-84. De observat că acest pasaj din ultima parte a Strategikonului(01<:T)·ai\b) este o inserţie ulterioară, fiind doar o repetare din Ioan Damaschinul(despre dragoni, P. G. , 94, 1601 B şi urm.) şi nu adaugă, de altminteri, nimic.1n plusdespre rolul pe care Kekaumenos n rezerva raţiunii În comportamentul omului.
• Ţinând cont de faptul că în gândirea bizantină termenul de "rege" semnifica o autoritate politică occidentală, inferioară autorităţii supreme secularebizantine, care era Împăratul, folosim, spre deosebire de autor, acest cuvânt Înlocul lui „rege" (n. tr.).
2 Vl. Valdenberg, Nikoulitza et Ies historiens Byzantins contemporains, B, III,p. 95.
3 De oficiis regiis, 93, 1.
4 Ibid., 93, 2.
5 Ibid., 99, 29.
S e c o l e l e a l X i - l e a ş i al X i i - l e a
213
Putem, spune el, să ne folosim de curaj şi de discernământ fie pentru a face bine, fie pentru a face rău, dar este imposibil să folosim nepotrivit dreptatea şi 1nţelepciunea. Acestea sunt virtuţile care îl vor face pe Împărat să urce de la pământ la ceruri.1 Gândirea bizantină a ştiut să dea supunerii faţă de Împărat un fond moral de cea mai Înaltă valoare; Înainte ca Împăratul să fie tipul virtuţilor prin care obţinem Împărăţia cerurilor, această gândire a făcut din el un instrument al unităţii morale a Întregii societăţi.
Deşi acest fond moral ne aminteşte de Regele-filosof al lui Platon, el rămâne În mare măsură creştin.
Pe lângă această opinie a lui Nikoulitzas despre supunerea faţă
de Împărat, există şi o alta ce denotă un spirit pe care l-am putea numi democratic. ,,Eu susţin", scrie Nikoulitzas, ,,că toţi oamenii sunt fiii lui Adam, atât Împăraţii, cât şi cei care îşi câştigă pâinea prin muncă." Contextul arată că el crede că ceea ce este specific valorii unui om nu sunt faptul că s-a născut, nici rangul, nici calităţile sale morale. La aceasta Valdenberg remarcă, pe bună dreptate, că „este dificil de găsit În literatura bizantină, înainte de Nikoulitzas, o idee atât de precisă şi de clar exprimată despre egalitatea tuturor oamenilor. "2
T eofilact, arhiepiscop al Bulgariei, discipol al lui Psellos, autor al tratatului lnstitutio regia,3 presupune o abordare similară, descriind mult mai precis umanismul şi evlavia profundă ce trebuie să inspire faptele Împăratului. Împăratul trebuie să fie evlavios În modul cel mai Înalt; atunci, el va şti că Dumnezeu vede şi aude tot; toţi, tatăl ca şi fratele, soldatul ca ·şi aliatul, vor fi Dumnezeu pentru el.4 El îi aminteşte Împăratului că lucrarea sa este asemănătoare cu focul ce luminează şi arde. Poţi, spune el, să foloseşti pedepsele, dar cât mai puţin posibil; substanţa faptei tale va fi aceea de a lumina; este ceea ce simbolizează torţa purtată În faţa 1 Ibid., 99, 32-100, 4.
2 B., III, p. 109
3 P. G., 126, 257-286.
4 Ibid., 273 D.
