alegoria În interpretarea vechilor mituri, a proverbelor şi a tradiţiilor populare.
Dar Nichita nu era singurul care se ocupa de predarea filologiei. Psellos preda şi gramatica; preferinţele sale mergeau spre examinarea legilor care dominau arta oratorică, deoarece voia ca studenţii săi să Înveţe calităţile stilului. Examenul teoretic era urmat de exerciţii practice şi de lectura şi explicarea textelor din oratorii şi poeţii aleşi pentru calităţile formei şi interesul conţinutului. Ni se spune că, În acest examen, Psellos îl urma pe Hermogene din Tars.1 Nu este nicio îndoială că el cunoştea scrierile lui Hermogene şi că le folosea, dar, după mărturisirea lui, scopul era de a preda retorica antică, ,,cea care îi plăcea Însuşi lui Platon", o retorică pe care elevii lui nu o plăceau, preferând-o pe cea a lui Hermogene şi pentru care, mai adaugă el, îndrumătorii săi erau Platon şi Aristotel.2 Trebuie să mărturisim că Psellos excela În această responsabilitate, atât graţie vastelor sale cunoştinţe - el este spiritul cel mai deschis şi cel mai universal al Bizanţului -
cât şi datorită gustului său rafinat". ,,Psellos", zice Nicolae Iorga,
„îşi făuri o limbă nouă, cu fraza lungă şi nobilă, o limbă plină de patos şi fină, Încărcată de cuvinte uitate, cu rezonanţă impunătoare, pe care ştia totuşi să le folosească fără a da impresia că le caută, ca şi cum ar face.parte din limbajul lui obişnuit."3 Pentru a-şi forma stilul, el ne spune că, În afară de poeţi, îi citise cu răbdare şi cu asiduitate pe Demostene, Isocrate, Aristide, Tucidice, Platon, Plutarh, Lysias.4 Acest studiu îi permise să Înţeleagă stilul propriu al fiecăruia; el dă dovadă, Într-adevăr, de un simţ just al particularităţii fiecărui scriitor. Îi critică pe cei care îl compară pe Platon cu Lysias şi cu Tucidide.5 Platon, susţine el, este o fiinţă
divină, dar dificil de imitat; chiar ceea ce pare la el, graţie clarităţii, 1 Ibid., p. 96.
2 Nfo: LLWV, t. VIII, p. 510 (scrisoarea a XI-a).
3 B, 2, 270.
4 Fr. Boissonade, De operatione daemonum, p. 49.
5 Ibid., p. 50-51.
220
BASILE TATAKIS
uşor accesibil, este Înalt şi abrupt;1 „Dacă În faţa lui", adaugă
acesta, ,,nu ar exista Grigorie (Teologul), mare atât prin virtute cât şi prin limbă, aş zice că Platon este dincolo de comparaţii. "2
Doar după ce s-a format la şcoala celor mari, Psellos a căutat harul la Lucian şi la Filostrat din Lemnos3, care l-a captivat mai mult decât s-ar putea crede.4 Studiile sale i-au arătat că În arta discursului nu stă totul În har: discursul trebuie să fie când cald, când dur, când maiestuos şi decent, iar, În alte momente, să se lase purtat de acesta. În general, conchide el, folosirea corectă a limbajului este un lucru variabil. 5 Inspirându-se din atât de multe surse, Psellos ajunge la eclectism: ,,M-am eliberat", spune el, ,,de virtutea şi de forma stilului propriu fiecăruia dintre ei; discursul meu este Împodobit cu calităţile tuturor; astfel, calităţile particulare ale tuturor se topesc Într-o singură formă (ibfo:). De aici rezultă că eu sunt unul, constituit .din mai mulţi; dar, dacă cineva îmi citeşte cărţile, va vedea mai mulţi ieşind dintr-o singură rădăcină".6 Vom afla un eclectism analog În gândirea sa filosofică.
Pentru predarea ştiinţelor din quadrivium, Psellos a folosit manualele lui Nicomah din Gerasa, al lui Euclid, al lui Diofant şi al lui Theon din Smirna pentru matemati�ă, ale lui Ptolemeu A
şi Produs pentru astronomie, al lui Aristoxene pentru muzică. In materie de ştiinţe fizice şi naturale insistă mai ales asupra teoriilor privind recele şi caldul, uscatul şi umedul, explicarea fenomenelor meteorologice şi a cutremurelor şi descrierea Pământului. Divinaţia, astrologia şi povestirile fantastice nu sunt excluse. Se străduieşte, dimpotrivă, să arate, dezvoltându-le, modul În care faptele 1 Ibid., p. 51.
2 Ibid., p. 52.
3 Ibid.,; cf. C. Sathas, op. cit., IV, p. LII şi August Mayer, Psellos' Rede uber den rhetorischen Charakter des Gregorios von Nazianz, in: BZ, XX, p. 20-100, şi textul, p. 48-60.
4 C. Sathas, op. cit, V, 329.
·s Fr. Boissonade, op. cit., p. 49.
6 Ibid., p. 52.
S e col e l e a l X I - lea ş i al X I I - l ea
221
constatate 1n aceste domenii nu sunt extraordinare dedt 1n aparenţă; 1n realitate, şi ele sunt dominate de legi ştiinţifice.
Obiectivul cursului de filosofie era să ofere, prin intermediul logicii şi al fizicii aristotelice, fundamentele gândirii filosofice şi să servească, 1n acelaşi timp, drept punct de plecare pentru studierea chestiunilor speculative. Filosofia nu era dedt un stadiu pregătitor pentru metafizică, iar aproape tot materialul pentru aceasta din urmă venea nu de la Aristotel, ci de la Plotin, Produs şi Platon. Doctrinele filosofice ale metafizicii erau 1n sUrşit raportate la teologie, la filosofia primă, iar 1n lumina lor studenţii erau invitaţi să interpreteze textele teologice. A vând 1n vedere toate acestea, putem 1nţelege sensul perfect al definiţiei pe care Psellos 11 dă lecţiei: ,,Lecţia este perfecţiunea sufletului, reducerea şi 1năl
ţarea lui sau 1ntoarcerea sa la binele suprem. "1
A
In afară de filosofie, istoria filosofiei şi exegeza povestirilor legendare, a tradiţiilor şi a aforismelor populare constituiau materii din stadiul pregătitor pentru metafizică, când nu serveau drept argumente la a dovedi adevărul rezultatelor obţinute. Istoria filosofiei nu se oprea doar la gândirea greacă, ci cuprindea gândirea Orientului (Caldeea, Egipt, Palestina), inclusiv gândirea hermetică. Pe de altă parte, analiza tradiţiilor populare şi a povestirilor legendare ale Antichităţii reuşea să recupereze idei sublime, pe care Psellos le raporta la creştinism. Acest program de studii arată marele rol, rolul central conferit tradiţiei greceşti. Acesteia i se cerea, 1n principal, să formeze nu numai gustul şi judecata de valoare a celor tineri, ci şi să le 1mpodobească sufletul cu valori morale. Dar - iar acest lucru trebuie reţinut - Psellos are grijă să
arate această tradiţie grecească, atât 1n perfecţiunea sa, cât şi 1n imperfecţiunea sa. Deşi desăvârşită, tradiţia elenică nu era mai puţin precreştină.
Mişcarea ideilor la Psellos este 1n mod clar dominată de opinia că gândirea şi civilizaţia greacă nu formează, În ciuda perfecţiunii 1 Id., op. cit, p. 136.
