222
BASILE TATAKIS
lor, dedt un stadiu pregătitor. Vechii Părinţi ai Bisericii, pentru a-şi permite să-i studieze cu folos pe filosofii greci, făcuseră din ei discipolii lui Moise. Psellos îi vede ca pe nişte precursori ai creştinismului. Există aici un nou punct de vedere care-l descoperă pe filosoful Psellos: un filosof care Înţelege gândirea umană Într-o progresie orientată, prin natura spiritului, spre perfecţiune. De altminteri, prezentându-i pe greci ca pe nişte creştini ce nu-şi con
ştientizau apartenenţa, el îi reabilitează În ochii bizantinilor. Pe de altă parte, putem vedea În această atitudine forma finală pe care a luat-o gândirea bizantină În efortul său de a se lega intim de Antichitatea clasică; reabilitării care a avut loc astfel, În ultimele cinci secole ale Bizanţului, îi urma Renaşterea. In efortul său de reabilitare, Psellos va găsi În interpretarea alegorică un sprijin preţios. Plecând de la ideea că perfecţiunea supremă este conţinută
În Învăţătura creştină, Psellos putea să ia din civilizaţia greacă orice manifestare, orice idee care, În viziunea sa, anunţă creştinismul şi orientează spiritul spre el. Respectiva abordare i-a dat ocazia de a se mişca liber În Grecia antică; gândirea sa, ca şi limbajul, de altminteri, sunt În totalitate impregnate de ea. Dar Psellos a mers chiar mai departe; Înţelegând prin studiu trecutul umanităţii, el caută
peste tot, chiar În ştiinţele oculte, elementele care i-ar permite să
Încerce o sinteză a tuturor sistemelor. de gândire, deoarece fiecare, din punctul său de vedere şi în felul său, arată mişcarea spiritului spre perfecţiune. Acest efort, de inspiraţie plotiniană, se lasă doar schiţat În opera lui Psellos, şi trădează, În felul său, eclectismul gândirii sale. În spiritul unificator al lui Leibniz, mult mai târziu, această atitudine. îşi va găsi expresia sa perfectă şi totală.
2
Analizarea unui alt aspect - luptele filosofice În care s-a implicat Psellos - ne va permite să schiţăm mai bine cadrul gândirii sale. Pe de altă parte, Într-adevăr, Psellos a trebuit să lupte Împotriva înfloririi ideilor teurgice şi oculte, iar pe de altă parte, acuzat el
S e col e l e al X I - l ea ş i al X I I - l e a
223
Însuşi de elenism, chiar de tendinţe păgâne, s-a văzut obligat, nu doar să facă o mărturisire de credinţă, ci şi să îşi justifice ataşamentul faţă de Platon şi să expună dar modul În care Înţelegea glndirea şi civilizaţia greacă.
Două personaje importante, Ioan Xiphilin şi Mihail Cerularie; amândoi prieteni ai lui Psellos şi patriarhi de Constantinopol, ne arată măsura În care ocultismul devenise important În epocă. Xiphilin amesteca filosofia lui Aristotel şi dogmele creştine cu astrologia şi magia orientale.1 Cerularie a fost, şi el, după spusele lui Psellos,2
acaparat de o pasiune intensă pentru astrologie, ştiinţele oculte şi reveriile mistice. Avea frecvente discuţii cu taumaturgii de tot felul, mai ales cu cei doi călugări din Chios, Ioan şi Nichita, şi cu văzătoarea Dositeea, care juca pentru cei doi călugări rolul Pythiei.
Psellos l-a acuzat pe Cerularie de elenism şi de caldeism.3 Prin elenism el Înţelege păgânismul, mai bine zis doctrina inspiraţiei divine prin intermediul Pythiilor. Prin caldeism, el Înţelege doctrinele teurgice ale neoplatonicilor. Psellos afirmă, de asemenea, că
Cerularie a crezut În spiritele materiale şi că, asemenea nestorienilor, accepta că Maica Domnului a avut dureri În momentul naşterii lui Iisus Hristos. Spune atlt de multe lucruri contra neplatonicilor, În privinţa doctrinelor lor taumaturgice, adoptate de Cerularie, Înclt a fost considerat de istorici un duşman al neoplatonismului. 4 Psellos îi reproşează În mare lui Cerularie că nu a ştiut să pună În legătură, Într-o manieră filosofică, adevărurile credinţei şi obiceiurile greceşti,5 uitând că nu există dedt un duh imaterial, a cărui măsură este puritatea minţii şi perfecţiunea sufletului.6
1 C. Sathas, op. cit., V, 459-462.
2 Acuzaţie adusă patriarhului Mihail Cerularie (acest discurs nu a fost, poate, niciodată pronunţat, deoarece nu a avut loc vreo judecată), editat de L. Brehier, in Revue des Etudes grecques, t. XVI, p. 375-419 şi t. XVII, p. 35-75. Acuzaţia a fost adusă la ordinul impăratului.
3 Jbid., t. XVI, p. 386-390 şi p. 414.
4 Chr. Zervos, -op. cit., p. 195, nota 1.
5 Revue des Etudes grecques, t. XVI, p. 392.
6 Ibid., p. 387.
224
BASILE TATA KIS
Divinaţia, astrologia, magia, demonologia, teurgia, tot ceea ce Psellos numea ştiinţele caldeenilor şi tot felul de superstiţii par foarte răsplndite În societatea bizantină; de exemplu, doctrina demonologică a euhiţilor avea adepţi chiar şi În oraşul Constantinopol. În toate sferele societăţii, În cele mai Înalte, ca şi În cele mai joase, erau urmate cu un interes din ce În ce mai mare practicile astrologilor şi ale magicienilor, care nu erau, În general, greceşti, ci proveneau de la egipteni sau de la asiatici. A fost atunci considerată necesară o muncă de epurare, care ar permite utilizarea fără pericol a principiilor şcolilor antice În expunerea doctrinei creştine. Rechizitoriul contra lui Cerularie şi discuţia cu Xiphilin ne arată că Psellos a Întreprins lucrarea. În acelaşi timp, documentele ne arată marea deschiere spirituală a acestuia. Psellos a avut dreptate. Ocultismul era ostil folosirii minţii În mod sănătos; În plus, făcea să dispară fundamentul cel mai solid al creştinismului, 1 care este adorarea Duhului prin duhul cel mai pur care există În noi. ,,Al nostru Sflnt Grigorie", spune Psellos În expunerea despre oracolele caldeenilor,2 „face să se înalţe sufletul spre Dumnezeu prin raţiune şi prin contemplare; prin raţiunea cea mai inteligibilă şi cea mai bună; prin contemplaţie, care este iluminarea ce ne vine de sus. Platon consideră că fiinţa, deloc vizibilă, este Înţeleasă prin raţiune şi prin glndire, dar caldeenii nu fac altceva dedt să Întărească materialitatea sufletului prin ceremonii materiale, prin plante, pietre, incantaţii." Vedem bine din acest text În ce spirit glndirea greacă reprezintă, după Psellos, un stagiu pregătitor şi perfecţiunea pe care i-a adus-o creştinismul. În efortul său de a delimita ceea ce este propriu spiritului grecesc, Psellos ne spune că, atunci dnd urmează spiritul egiptenilor, Platon ne vorbeşte de cai, de caruri ale zeilor uşor de condus, de sămlnţa aripilor sufletelor şi de alte lucruri asemănătoare, În timp ce atunci 1 Împăratul Alexis I a fost şi el ostil faţă de astrologie; sub influenţa ei, credea acesta, credincioşii işi pierdeau speranţa in Dumnezeu. Fiica sa, Ana, dimpotrivă, aşază astrologia printre ştiinţe (Alexiada, I, p. 291).
2 P. G. , 122, 1131 A.
S e col e l e al X i - l ea şi al X I I - i ea
225
dnd tratează subiectele În maniera gândirii greceşti, aduce probe.
Este ce Aristotel face mereu, neţinând deloc cont de miturile egiptenilor şi procedând mereu prin raţionament silogistic specific omului, av.SQW7tLKW'rEQOV .1 Atunci, specificul spiritului grec şi a celui uman, În general, este, după Psellos, de a recunoaşte că
nu trebuie să ne bazăm decât pe propriile noastre puteri pentru a percepe adevărul, puteri care sunt raţiunea silogistică şi apodictică. Iată sensul lui av.SQW7tLKW'rEQOV. Vom vedea mai departe care va fi atitudinea lui Psellos faţă de gândirea greacă, astfel concepută. Cât despre ştiinţele caldeenilor, Psellos le combate, rămânând fidel tradiţiei ortodoxiei, aşa cum este ea formulată la Părinţii Capadocieni, la Philopon şi Ioan Damaschinul, şi dând dovadă de un raţionalism ferm şi pozitiv. Astfel, respinge superstiţiile populare şi dă explicaţii ştiinţifice fenomenelor care se produc;2 de exemplu, fenomenul de rezonanţă Într-o cameră din Nicomidia, considerat miraculos, este explicat Într-un spirit deosebit de pozitiv.3 La fel, În Chrysopee," Încearcă să explice procedeA
ele alchimiste reducându�le la noţiunea elementelor.4 In rezumatul la Oracolele caldeene, cartea sfântă a neoplatonicilor, şi În comentariul pe care îl face acesteia, deşi scopul lui este de a arăta acordul şi dezacordul dintre oracole, dintre Platon şi creştinism, găseşte ocazia de a se pronunţa, În mod clar, contra ceremoniilor şi contra anumitor dogme caldeene. 5 Orice fel de aberaţie, orice practică magică şi divinatorie îi inspiră o profundă aversiune. Lui nu-i plac sentimentele care deprimă şi degradează gândirea umană; el vede perfecţiunea omului în înflorirea naturală a tuturor facultăţilor 1 Leron academique, ed. Sathas, În: Bulletin de correspondance hellenique, 1877, p. 128. a se vedea mai sus, p. 147.
