214
B A S I L E TATA K I S
Împăratului dnd iese În public.1 Dar pentru ca Împăratul să fie un demn magistrat al oamenilor, fiinţe raţionale, el trebuie să exceleze În ştiinţă şi în virtute,2 nu trebuie să uite că a câştigat demnitatea imperială ca recompensă a virtuţii sale; prin favoarea poporului şi cu ajutorul său chibzuit şi recunoscător, el a fost ridicat la rangul Împăraţilor.3 Ca atare, Împăratul este deasupra tuturor supuşilor lui, deoarece excelează În ştiinţă şi virtute. Aici influenţa lui Platon şi a gândirii greceşti este mai evidentă. Karl Prachter a oferit În lucrarea sa Antike Quellen des Theophylaktos von Bulgarien4 o analiză critică a izvoarelor operei lnstitutio regia.
A uitat, totuşi, că T eofilact a fost elev al lui Psellos; este ceea ce ne obligă să îi căutăm modelele În formarea maestrului_ său, cu atât mai mult cu cât aceiaşi autori (Platon, Dion Hrisostom, Themistios, Synesios etc.) au fost şi modelele lui Psellos.
Inţelept şi învăţat, împăratul ştie ce trebuie să facă pentru binele oamenilor, deci poate fi uman, chiar trebuie să fie aşa; dar, şi mai mult - iar aici intervine profundul umanism creştin -
Împăratul, deşi este superior tuturor, Îl va vedea pe Dumnezeu În toţi şi În fiecare dintre ei. Este ceea ce face ca umanismul lui Platon să fie dublat de un spirit profund creştin. Orice faptă a Împăratului va rămâne omenească, deoarece el este, întâi de toate, evlavios; este o faptă care i se adresează lui Dumnezeu. Gândirea lui T eofilact este un progres evident spre umanizarea suveranului.
Kekaumenos le cere supuşilor să îl slujească pe magistrat ca pe un Dumnezeu. Dar numai garanţia reciprocităţii îi poate oferi actului politic toată puritatea sa. Este ceea ce crede Teofilact atunci când îi cere Împăratului să îl vadă pe Dumnezeu În fiecare dintre supuşii lui.
1 Jbid., 285 A.
2 Ibid., 285 B.
3 Ibid., 273 B.
4 BZ., 399-414.
S e cole l e al X i - l ea ş i al X I I - lea
215
IV. MIHAIL PSELLOS (1018-1096)1
Ioan Kyriotes,2 episcop de Melitene, supranumit Geometrul,3
contemporan al lui Psellos, poet eminent şi gânditor laborios, îşi arată preferinţa pentru operele inspirate de geniul grecesc. Prinţul Gregorios Magistros, care a trăit la Constantinopol între 1044 şi 1058, s-a dedicat unor studii savante, printre altele o traducere a lui Platon.4 Un alt episcop, Ioan Mauropos de Euhaita, unul dintre cei mai buni melozi din Bizanţ, 11 roagă pe Iisus să nu îi pedepsească pe Platon şi pe Plutarh, care atât prin gândirea lor, cât şi prin simţire au fost foarte apropiaţi de Legea pe care El 1nsuşi a venit să o predice. 5 Iar Psellos a fost un strălucit elev al acestui Mauropos.6Au existat în Bizanţ, încă din secolul al IX-lea, prieteni înflăcăraţi ai culturii greceşti şi ai lui Platon.7 Psellos va fi interpretul filosof al acestei admiraţii faţă de marele atenian şi faţă de greci. Am prezentat ideile principale ale infiltrării neoplatonismului În gândirea teologică prin Dionisie Pseudo-Areopagitul şi prin elevii_ Şcolii din Alexandria, Philopon şi Ştefan.
Psellos, mult mai liber ca filosof decât ca teolog, se va inspira acum În mod mai direct din neoplatonism; platonismul lui va fi impregnat de acesta. Deşi admirator al lui Platon, Psellos este mai degrabă un Înnoitor al neplatonismului. Şi el importă neoplatonismul În gândirea bizantină, dar Într-un alt fel şi pe o altă cale.
1 Gertrude Redl în B. 4, 198 şi În BZ., 29,169: M. Sonny În BZ., 3, 602 şi urm.
2 P.G., 106, 805-1002.
3 J.Sajdak, Que signifie KuQLW-rT)c; yewµe-rQT)c;?, B., VI, 343-353.
4 Langlois, Memoire sur la vie et Ies ecrits du prince Gregoire Magistros, în fournal Asiatique, seria VI, t. XIII, 11 şi 17.
5 P.G., 120, 1156 B, epigrama lui Platon şi Plutarh.
6 A se vedea elogiul pe care Psellos îl face maestrului său În C. Sathas. Bibliotheca greaca medii aevi, vol. V, p. 142-167.
7 A se vedea mai sus.
216
B A S I L E TATA K I S
Înainte de a aborda fondul filosofie al gândirii sale, este potrivit să ne oprim la spiritul şi la metoda sa de predare la Universitatea din Constantinopol. Vom afla aici indiciile caracteristice A
ale ideii pe care Psellos şi-o făcea despre filosofie: ,,lnainte de a mă dedica studiului filosofiei", mărturiseşte el,1 „am fost îndrăgostit de retorică". Această dragoste va continua toată viaţa; el se laudă că, spre deosebire de mulţi alţii, a avut grijă să nu neglijeze ştiinţa dnd a compus un discurs şi nici stilul Împodobit şi turnurile oratorice, atunci când a tratat un subiect filosofie. "2 Aceeaşi idee este exprimată de mai multe ori. ,,Combin", spune el,3
„filosofia cu retorica şi caut să fiu În armonie cu amândouă, cu ajutorul fiecăreia dintre ele. "4 Cu alte cuvinte, el consideră necesară armonia formei şi a conţinutului. ,,Grija pentru stil nu este deloc un obstacol pentru virtute".5 Preocuparea faţă de stil a fost constantă: vrea să fie stilist şi chiar reuşeşte, Într-adevăr, Într.:un mod strălucitor şi Într-o manieră care ne obligă să-i căutăm modelele printre retorii greci, mai ales Dion Hrisostom.6 Retorica exercită asupra lui Psellos un fel de fascinaţie: ,,Materia retorului", observă el, ,,nu este decât splendoarea limbajului, fie că VQrbeşte, fie că scrie, că predă retorica sau că filosofia îi ocupă gândirea ... ; este ceea ce face ca retorul să nu fie nici atenian, nici spartan, ci cetăţean al universului. El este fulgerul şi tunetul însuşi, ale căror A
sunete şi tonuri sunt prezente peste tot" .7 1n ciuda pasiunii sale pentru retorică, Psellos, dintr-o motivaţie pedagogică, nu are o atitudine subiectivă În privinţa vechii chestiuni care îi separa pe profesorii _de retorică sau sofişti de filosofi. ,,Trebuie", îi scrie el unui tată, ,,să-ţi aşezi fiul la mijloc, Între două fântâni, filosofia şi
1 C. Sathas, Op. cit., V, 88.
2 Ibid., IV, 121-122.
3 Jbid., V, 476.
