' Inspiraţii, deliruri, posedări (n. tr.).
1 Fr. Boissonade, op. cit., 1-36.
2 Revue d'Histoire de la Philosophie, 3, (1929), p. 227-228. A se vedea şi discuţia despre demonologie În viziunea lui Psellos, discuţie pe care o face Svobodo şi care e analizată de M.St. Kyriakides în BZ, 28, p. 110-115.
3 Chr. Zervos, op. cit., p. 202.
4 C. Sathas, op. cit., V, 506-507.
5 Jbid. , p. 455 şi urm.
S e c o l e l e a l XI-lea ş i a l XII - l e a
229
ceea ce el numea intransigenţă dogmatică, de o intransigenţă ce nu putea rezulta decât din vederea directă a lucrurilor divine. Să
amintim că teologia mistică a atras mereu ostilitatea raţionaliştilor şi că Simeon Noul Teolog a fost persecutat dur de aceştia.
Totuşi, Psellos Însuşi, dând1 o explicaţie alegorică a prezenţei lui Dumnezeu În faţa lui Moise, pe Muntele Sinai, a realizat descrierea stării de iluminare, stare care nu este, fără nicio îndoială, străină de intransigenţa dogmatică: ,,Odată aflaţi aici", spune el,
„vedem şi nu cugetăm sau, mai bine spus, nu ne dăm seama că
gândim, căci faptul de a gândi aparţine unui grad inferior de cunoaştere, acesta fiind perceperea unei substanţe particulare.
Oricine îşi dă seama că gândeşte, este Împărţit În două tipuri de cunoaştere; dar Împărţirea nu este decât o depărtare de ceea ce este cel mai bine, nu este decât o coborâre". Aceasta este tema centrală a teologiei mistice. Dar, lucru curios, Psellos se crede un inovator În aceste subiecte ce de mult timp formau tradiţia spiritualităţii bizantine şi pe ca�e Simeon le tratează identic. ,,Primind aceste doctrine", continuă el, ,,de la caldeeni (neoplatonici), eu le-am supus credinţelor noastre".2 Cuvântarea funebră a lui Xiphilin îi oferă, de asemenea, lui Psellos ocazia de a trasa drumul pe care sufletul îl urmează pentru îndumnezeirea sa. Un drum care ne aminteşte de teologia mistică. Sufletul Începe, spune el În mare, prin a contempla viaţa inteligibilă care îl face să posede cele mai bune lucruri fără a raţiona; de aici, lăsând În urmă orice proprietate şi operaţie, se înalţă spre ceea ce este perfecţiunea propriei sale vieţi, adică spre unitatea fiinţei sale. Aceasta îi va permite să
se unească cu Unul, să fie spirit şi minte şi Dumnezeu.3
Trebuie oare să presupunem că Psellos nu cunoştea mişcarea lui Simeon şi scrierile lui Dionisie Pseudo-Areopagitul? ,,Eu ştiu", continuă el, că, ,,filosofând asupra a ce este dinocolo de indivizibilitatea inteligibilă, nu spun lucruri credibile pentru cea mai 1 Ibid., p. 449.
69 C. Sathas, op. cit., V. 449.
69 Ibid., IV, 445; cf. P. G., 122, 1144 G.
230
BASILE TATAKIS
mare parte a oamenilor".1 Trebuie, mai curând, să presupunem că Psellos, consided.nd teologia mistică o mişcare cu origine creştină, crede că este primul care descoperă că neoplatonismul a tratat subiecte asemănătoare Într-un ritm de gândire identică şi că
poate să se folosească liber ca un filosof creştin de forma abstractă
şi de termenii şi formulele şcolii lui Plotin. Dacă situaţia este aceasta, atunci ceea ce el îi reproşează lui Cerularie este că misticismul lui nu este dedt o reverie; el nu este fondat, ca şi misticismul lui, pe un sistem de gândire, pe o elaborare metodică.
Acum trebuie să revenim la raţionalismul lui Psellos pentru mai multe precizări. Psellos pleacă de la principiul general că
orice fiinţă este condusă de legi proprii naturii sale, că fiecare fiinţă şi fiecare fenomen au o cauză proprie.2 Determinismul universal este efectul simpatiei universale, a cărei acţiune nu este Împiedicată de distanţe.3 Vedem că o doctrină stoică îi serveşte drept fundament lui Psellos pentru concepţia despre înlănţuirea fiinţelor materiale. Nu dispunem, spune el, de niciun al mijloc de a ajunge la explicarea faptelor În afara cercetării, cu propria raţiune, a cauzei lor naturale. De acest gen sunt, Într-adevăr, cele dteva explicaţii pe care Psellos îndrăzneşte să le propună În privinţa divinaţiei prin intermediul lucurilor vegetale,4 sau despre proprietăţile pietrelor preţioase. 5 Raţiunea greacă, ne mai spune Psellos, vede În Demiurg (Dumnezeul-Creator) cauza tuturor fiinţelor şi a tuturor fenomenelor. Totuşi, considedndu-L pe Dumnezeu o cauză extremă, ea îşi permite să caute cauzele viitoare. 6 Acest principiu este implicat şi În toată gândirea filosofică şi ştiinţifică
a lui Psellos. lată sub ce formă îl introduce În gândirea creştină: ,,Eu ştiu", zice el, ,,că Dumnezeu veghează totul, că El este principiul 1 C. Sathas,- op. cit., l.c.
2 Jbid., op. cit. V, 477.
3 Ibid.
4 L 'inspection divinatoire des omoplates, ed. R. Hercher, Philologus, 1853, p. 168.
5 P. G., 122, 888 A.
6 C. Sathas, op. cit., V, 479.
