5 Ibid.,V, 506-507.
6 C. Sathas, op. cit. , V, 509.
7 Ibid.
234
BASILE TATA K I S
la monahii de la mănăstirea de pe muntele Olimp din Bitinia, valul mistic şi antidialectic care cuprindea din ce 1n ce mai mult Bizanţul sub numele de teologie mistică.
Raţionalism-i;il lui, totuşi, nu 11 1mpiedică pe Psellos să recurgă
deseori la alegorie şi să se limiteze 1n tratatul lui Despre proprietăţile pietrelor preţioase1 doar la examinarea proprietăţilor misterioase ale pietrelor. Şi, ca pentru a se justifica, ne spune că cea mai mare parte a timpului natura este de o aşa manieră, 1ndt nu putem recurge la demonstraţii nici inductive, nici deductive; 1n locul unei credinţe ce rezultă din dovezi trebuie să ne mulţumim cu ceea ce vedem. Astfel, proprietatea diamantului, se 1ntreabă
el, nu este oare dincolo de orice putere de gândire?2 Peste tot 1n natură, 1n animale, ca 1n pietre şi 1n plante, se află proprietăţi misterioase. 3 Rezultă că, dacă filosofii pot da dovadă de spirit demonstrativ şi raţional 1n chestiunile abstracte, nu acelaşi lucru se 1ntâmplă cu ştiinţele fizice şi naturale. Natura este focă plină de mister, iar ştiinţa naturii este 1n 1ntregime pătrunsă de acesta.
O altă limitare interesantă a raţionalismului lui Psellos decurge din concepţia sa despre filosofie şi din cea despre om. ,,În opinia mea", afirmă el, ,,filosofia este 1mpărţită 1n două părţi; una este partea sa impasibilă şi inflexibilă; această parte este 1nţeleasă
doar prin minte; cealaltă este partea sa sensibilă, socială şi filantropică; am lăudat prima parte, dar nu am iubit-o; pe ce de-a doua o admir mai puţin, dar pe ea o doresc mai mult. "4 Dacă dispoziţia impasibilă şi imuabilă a sufletului este admirabilă, ea nu este specifică vieţii pământeşti, ci vieţii viitoare, veşniciei; ea se află !'n afara universului. Ceea ce este propriu vieţii terestre este viaţa !'n armonie cu trupul, mai bună pentru viaţa 1n comun.5 Putem, sus
ţine el 1n altă parte, să ne asemănăm cu Dumnezeu 1n patru moduri 1 Pbysici et medici graeci minores, ed. Idelor, I (1841), p. 244 şi urm.
2 C. Sathas, op. cit., V, 326.
3 Ibid.
4 C. Sathas, op. cit., V, 256.
5 Ibid., IV, 202.
S e c o l e l e a l X i - l e a ş i a l X I I - i e a 235
diferite: fie prin virtuţile politice, cele care îl Împodobesc pe om în viaţa sa cu ceilalţi, mod mai degrabă necunoscut, fie prin virtu
ţile purificatoare, - obţinem atunci o asemănare cu mai multă
evidenţă, fie prin virtuţile contemplative, asemănare mai strălucitoare, fie, În sfârşit, prin virtuţile teurgice, - când putem acţiona ca Dumnezeu ; acest ultim mod este cel perfect. Cât despre mine, adaugă Psellos, eu mă mulţumesc să mă Împodobesc cu virtuţile politice. 1 El repetă deseori că recunoaşte şi că acceptă că, în realitate, este o fiinţă raţională, care se foloseşte de trupul său, un om, adică o fiinţă supusă stricăciunii şi schimbătoare, şi că nu are nici forţa şi nici voinţa de a fi altfel.2 Este mulţumit de situaţia lui de om, de aceea este un om sociabil, se joacă şi râde cu semenii lui, suferă pentru ei, are milă de ei. Jn timp ce tu", îi spune lui Cerularie, ,,tu vii după Hristos, să aduci războiul Între oameni, şi nu pacea. "3 Partea sensibilă, conchide Psellos, este cea mai proprie vieţuirii cu trupul. Când sufletul, din cele trei locuri pe care le poate ocupa În această viaţă, îl ocupă pe cel de la mijloc, este plin de mari pasiuni; atunci dă naştere omului politic. El nu este ceva perfect divin şi inteligibil, nici captiv al trupului. Oricine ajunge la punctul extrem al vieţii inteligibile nu are nimic În comun cu lucrurile; se îndepărtează de oameni şi nu poate nici să le fie util A
şi nici să-i Înţeleagă.4 In afară de raţionalismul lui, textele de mai sus trasează, În mod clar, dispoziţia morală a lui Psellos. El admite posibilitatea vieţii contemplative, În modul lui Platon, îl urmează
chiar În teologia sa, dar crede, În acelaşi timp, că, pentru viaţa pământească, partea sensibilă a sufletului trebuie să se bucure de preferinţa noastră, deoarece ea este cea care formează În vieţuirea sa cu trupul omul politic, sociabil. Esenţial este să facem diferenţa cu Înţelepciune Între formele de viaţă ale sufletului pentru a nu filosofa În privinţa lucrurilor despre care nu se poate 1 P.G., 122, 721 AD.
2 C. Sathas, op.cit., 5, 506.
3 Ibid., 5 10.
4 Ibid., op. cit., IV, 202; cf. Nfo fawv, t.VII, p. 509, scrisoarea a X-a.
236
8ASILE TATAKIS
filosofa. 1 Când trăim cu oamenii, acceptăm acest fapt şi ne comportăm ca atare. Când suntem În viaţa inteligibilă este altceva, nu mai trăim cu oamenii şi nu trebuie să uităm acest lucru.
La rândul său, Psello� este acuzat de elenism. Contemporanii lui erau scandalizaţi văzându-l conversând atât de liber cu gândirea şi cultura greacă; nu doar simplii monahi de la muntele Olimp din Bitinia, care, ,,doar la numele filosofului atenian (Platon) îşi făceau cruce şi bolboroseau anateme contra acestui Satana elenist";2 Ioan Xiphilin, vechiul lui prieten şi coleg la Universitate, a fost principalul lui acuzator. Ioan Xiphilin a fost conducătorul (nomofilax)" Şcolii de Drept; de nouă ani a ocupat funcţii de conducere. Sub influenţa lui s-a format o adevărată şcoală de jurisconsulţi. Pe de altă parte, se admite În general astăzi - graţie cercetărilor lui Zacharia von Lingenthal3 - că Şcoala de Drept de la Constantinopol, a cărei organizare şi bună funcţionare îi sunt datorate În mare parte lui Xiphilin, a contribuit mult la formarea Şcolii de Drept de la Bologna. Regulamentele acesteia din urmă
seamănă izbitor cu cele de la Şcoala din Constantinopol, şi mai mult, profesorii bolognezi şi-au Însuşit metoda folosită de profesorii de la Constantinopol. Influenţa s-a făcut simţită, Într-un mod mult mai intens, În studiile juridice ca şi În legislaţia Italiei meridionale şi a Siciliei.4 Ştim puţine lucruri despre metoda profesorilor de la Şcoala din Constantinopol, dar poate că ceea ce ştim este esenţialul. Xiphilin îi Învăţa pe studenţi ca, prin istorie, să lămurească textele care făceau obiectul exegezei lor; el studia temele cursului său şi dintr-un punct de vedere filosofie. Legile, credea el, sunt puternic dominate de cele mai importante dintre 1 C. Sathas, op. cit, IV, 202.
2 Ibid., IV, p. LXVIII.
• Textual, ,,apărătorul legii". Era funcţia supremă in domeniul Justiţiei.
Nomofilaxul reprezenta „Curtea supremă de Justiţie" (n. tr.).
