241
pe care am văzut-o, o liniştire ce va duce În final la o mistică
dincolo de raţiune. Psellos revine la filosofia lumii inteligibile şi devine astfel veritabilul promotor al mişcării filosofice la bizantinii din secolele XI-XV care, prin Plethon şi Bessarion s-a propagat În Italia În Renaştere şi În restul Occidentului. El le-a transmis tuturor propria sa iubire pentru Platon. Astfel, În faţa unui Aristotel pe care se formase gmdirea creştină în Răsărit, se aşază acum, odată cu Psellos, un Platon al aceleiaşi gândiri. Acest Platon, care este Platon al neoplatonismului, deşi vorbeşte de Dumnezeu, va putea fi studiat cu mare libertate şi va ajuta la avântul deosebit al gmdirii filosofice În Răsărit. El va fi cel care va clătina rigoarea aristotelismului scolastic. 1 Rambaud spune despre Psellos că reac
ţia sa contra filosofiei lui Aristotel sau poate contra scolasticii care i-a Împrumutat numele face din el un om al Renaşterii. Rambaud are dreptate. "Aşa este filosofia, spune Psellos, dându-i acestui termen un sens foarte larg, ori În Întregime ermetică şi misterioasă (oracolele), ori simbolică atunci cmd ascunde tainele Înţelepciunii sub văluri şi figuri (caii, carul din Phaidros de Platon)".2
»Aristotel", a adăugat el, "a Întinat legea ştiinţei şi, îndepărtându-se de figurile simbolice, va prefera obscuritatea".3 Îl consideră
pe Aristotel foarte obscur, mult mai schimbător decât Proteu4:
»El a oferit mai multe opinii, toate diferite despre acelaşi subiect". 5 Nu îi poate ierta nici faptul de a se fi pronunţat În chestiunile dogmatice Într-un mod prea omenesc.6 A se baza doar pe silogisme este un mod prea uman, dat fiind că raţiunea este carac�
teristica omului. Cea mai bună cale, adevărata cale pentru a Înţelege lucrurile dumnezeieşti este, aşa cum am zis, mintea. Iată ce Psellos găseşte la Platon, ce este absent la Aristotel. Occidentul 1 C. Sathas, op. cit., 264.
2 Ibid.,V, 441.
3 Ibid.,V, 442.
4 Jbid., IV, LI, nr. 3.
5 Ibid.,V, 501.
6 Ibid., IV, LI, nr.3; şi BCH, 1877, 128.
242
B ASILE TATAKIS
latin va avea Încă un drum lung de parcurs până a-l avea pe Toma d' Aquino ca marele său aristotelician. Vedem În ce măsură el este precedat de Răsăritul grec. Este totuşi clar că, În calitate de teolog, Psellos îl iubeşte pe Platon, iar tot ca teolog îl critică şi pe Aristotel. Deşi îndrăgostit de minte, el nu reuşeşte să îl descopere pe Platon din Republica; raţional{smul are rădăcini profunde la el, de aceea inspiratorul lui va fi mai ales acest mare sistematizator care este Proclus.1 Aristotel se răzbună, căci prin intermediul lui neoplatonismul a ştiut să dezvolte ontologia lumii inteligibile: De altminteri, Psellos Încearcă din răsputeri, ca toţi plotinienii, să îl Împace pe Platon cu Aristotel În Plotin. Indiferent, dacă nu chiar ostil, la metafizica aristotelică, el cultivă ştiinţa lui Aristotel,2 mai ales logica, dar ca un neoplatonic, adică sub forma unei pregătiri pentru metafizica lui Platon. Momentul nu era Încă propice pentru descoperirea lui Platon departe de orice realism ontologic. În privinţa lucrărilor sale de filosofie, Psellos nu se crede original:
,,Singurul meu merit constă În culegerea unor doctrine filosofice, preluate dintr-o fântână ce nu mai era folosită" :3 Fântâna era astupată, era nevoie de Gineva care să o destupe, să o purifice, să scoată
din fundul ei apa pură. 4 Adaugă că el este cel care a reaprins torţa filosofiei, a ştiinţelor matematice şi a artei discursului, stinsă de A
mult timp.5 In ciuda acestei mărturisiri formale, lucrările sale nu sunt lipsite de originalitate. El a găsit, ca Dionisie Pseudo-Areopagitul, mijlocul de a introduce În gândirea creştină o parte fecundă
a gândirii greceşti; a asimila gândirea grecească, a-i da un sens nou, a face din ea o gândire creştină nu este o muncă neroditoare şi fără originalitate. Ca atare, Psellos, lărgindu-şi domeniile cunoaşterii, a dat un nou sens mişcării gândirii bizantine. Foarte explicite În această privinţă sunt următoarele recomandări pe care le dă
1 C.Sathas, op. cit., IV, 120-121; REG , t. XVI, 391.
2 Ibid.,V, 444.
3 Jbid., IV, 123.
4 Jbid., a se vedea şi mai inainte.
5 Op.cit., IV, 427.
S e col e l e al X i - l ea ş i al X i i - l ea
243
elevilor săi:1 „Vreau ca voi să fiţi elevii ştiinţei, trebuie să ştiţi că
filosofia greacă, deşi s-a Înşelat În privinţa divinului, a cunoscut totuşi natura aşa cu a fost creată de Creator. Ca atare, trebuie să preluăm de la greci ştiinţa acestor lucruri, iar prin intermediul filosofiei noastre să cunoaştem forma şi adevărul; trebuie să rupem Învelişul profan şi să scoatem la iveală spiritul ascuns aici şi care luminează
ca o perlă. Să nu gândim că tot ce a spus Moise sunt tablele adevărului şi să nu neglijăm tot ce au spus grecii În materie de teologie ... ". Apoi dă exemplu ce putem prelua roditor de la Hermes Trismegistul. Ceea ce grecii au spus despre Unul, despre fiinţă, despre fiinţa ce se mişcă singură şi despre fiinţa materială, dând pentru aceasta dovezi, vom accepta, dacă le aflăm a fi conforme punctelor de plecare ale filosofiei creştine. Nu vom accepta concepţia lui Platon despre peregrinările sufletelor, nici pe cea despre sufletul-entelechie al trupului lui Aristotel, nici chinurile sufletelor În fluviile noroioase din Infern, nici monstruozităţile lui Produs, nici extazurile de la Plotin; ne vom abţine şi de la demonion-ul lui Socrate. 2 „Să nu ne mai 1ntrebăm dacă lumea este inteligentă, nici dacă cerul este Însufleţit. Între materia eternă a lui Aristotel, ideile lui Platon şi dogmele noastre nu este nimic comun. "3 Toate acestea îi permit lui Psellos să îi răspundă lui Xiphilin, arătând că
şi el este la fel de bun creştin şi că ştie să Împace exigenţele credinţei sale cu iubirea sa pentru Platon. Căci dacă lui îi place limpezimea apei platonice, a ştiut să lase deoparte lucrurile inutile.4 Dacă a adoptat anumite doctrine ale lui Platon a criticat altele, şi, văzând În ce măsură s-au Înşelat În general grecii, mai ales În ideile lor despre divinitate, sfârşeşte prin a spune că cei care spun despre greci că umblă după adevăr Într-un mod lipsit de finalitate au dreptate ... 5
„Pentru mine", spune el, ,,cel mai Înţelept este cel care ştie să dea 1 Fr. Boissonade, op. cit. , 151.
2 Ibid. , 152; lefon academique, BCH, 1877, 133.
3 Accusation du patriarche Cerulaire, REG. , t. XVI, (1903), p. 404.
4 C. Sathas, op. cit. , V, 445.
5 Fr. Boissonade, op. cit. , 153-154; P. G. , 122, 1 156 A.