3 Psellos însuşi mărturiseşte că tratatul lui este o compilaţie: Annuaire de !'Association pour l'encouragement des Etudes grecques, 1879, p. 278, ed. Ch.-Emm. Ruelle.
4 Articol despre Psellos În Dictionnaire des Sciences Philos. , Paris, 1851.
S e col e l e al X i - l ea ş i al X I I - lea
247
geometria, muzica, astronomia, meteorologia, fizica, medicina, dreptul, agricultura, tactica, arheologia, divinaţia, astrologia, alchimia, povestiri despre minuni. Dacă mai adăugăm că Psellos este şi un mare comentator al mai multor poeţi din Antichitate1 şi că, pe langă savant, filosof şi teolog, el este şi un scriitor eminent, a cărui operă literară cuprinde discursuri, exerciţii oratorice, un dialog, scrisori şi poezii, o liturghie şi că a contribuit cu toate acestea la renaşterea literară din Dinastia Comnenilor, ne dăm mai bine seama de bogăţia uimitoare a personalităţii lui Psellos. Numeroasele sale scrieri atestă o rară activitate spirituală şi o erudiţie puţin comună. Discutarea problemelor ştiinţifice este permanentă
şi metodică; În plus, Psellos are darul preţios de a percepe esen
ţialul din fiecare disciplină şi de a face, de cele mai multe ori, cea mai bună alegere dintre lucrările antecesorilor lui care se ocupau de aceeaşi chestiune. 2 Pe de altă parte, alegerea izvoarelor sale arată că Psellos este un spirit liber şi independei;it, deoarece alegerea sa este aproape impusă numai de subiectul pe care îl tratează, şi nu de preferinţele lui filosofice. El ia lucrul de care are nevoie de acolo de unde îl găseşte. Astfel, când tratează despre arta de a face aur prin transmutare, izvorul lui este, aşa cum se pare, literatura pseudodemocritică; În unele chestiuni de fizică se inspiră din Aristotel, În altele, din Olimpiodor sau Philopon. Pseudo-Plutarh îi furnizează materia capitolelor de fiziologie, de medicină şi de agricultură, iar Platon, temeiul filosofie al matematicilor. Pe scurt, simţim că fiecare dintre scrierile sale ştiinţifice este rodul unui studiu atent, deşi livresc, Întărit de dorinţa de a Înţelege În profunzime fondul subiectului studiat, de a-l stăpâni, pentru a fi capabil să-l predea bine. Tonul didactic este Într-adevăr trăsătura cea mai evidentă a scrierilor lui Psellos, mereu gata să Înveţe, să îşi răspândească ştiinţa. Oare la aceasta se reduce meritul scrierilor sale ştiinţifice? În ciuda dificultăţilor pe care le-am semnalat mai sus, 1 Comentator al lui Homer, Psellos îl pregăteşte pe Eustaţiu de Tesalonic.
2 Chr. Zervos, op. cit., 119 şi urm.
248
B A S I L E TATA K I S
din dte se pare, 1ntr-adevăr, partea de originalitate din această
operă este mică. Cel mai mare merit al lui Psellos rămâne vasta sa erudiţie, iar originalitatea sa constă 1n calităţile spirituale pe care le dezvoltă pentru a aduna materialul şi pentru a-şi compune scrierile. Cu toate acestea, Psellos nu 1ncetează să fie pentru epoca sa un promotor al unui spirit nou, prin largile sale deschideri faţă
de marile probleme ştiinţifice. Este deosebit de interesant să vedem cum justifică Psellos atenţia pe care o acordă ştiinţelor: ,,Pe de o parte voi dialoga cât de mult pot cu Dumnezeu 1n rugăciune şi mă
voi lăsa răpit 1n extaz. Dacă harul mi-ar fi dat şi, pe de altă parte, coborât din aceste 1nălţimi din cauza mobilităţii naturii noastre, aş merge prin pajiştile ştiinţelor, culegând de aici toate varietăţile de flori pe care acestea mi le vor oferi. "1 Deci, odată coborât din unirea cu Dumnezeu, doar ştiinţa merită efortul de a ne ocupa de ea. ,, Tot ce vine la existenţă, după principiul tainic al tuturor fiin
ţelor, devine un principiu pentru alte substanţe."2 Această 1nvăţătură, de origine neoplatonică, aplicată ştiinţelor naturale, permite examinarea obiectivă a fenomenelor şi face ca mintea să 1nţeleagă
legăturile de cauzalitate; astfel, trecem de la filosofie la ştiinţă, de la ordinea ierarhică a fiinţelor umane la examinarea cauzelor fenomenelor, fără a exista contradicţie şi iată cum: ,,Dumnezeu este", zice Psellos, ,,1n mod natural cauză a cutremurului, ca a oricărui lucru, dar cauza apropiată a cutremurului este natura ... "3 De la acelaşi spirit ne vine şi această definiţie excelentă: ,,Natura (pbysis) este o forţă invizibilă, 1nţeleasă prin minte, diseminată de Dumnezeu 1n toate corpurile, principiu de mişcare şi de repaos ... "4
Există mai multe principii ale mişcării corpurilor: mai 1ntâi, Dumnezeu, apoi mintea, apoi sufletul. Natura vine 1n ultimul rând, organ al lui Dumnezeu, ea este singurul principiu de mişcare 1n 1 C. Sathas, op. cit., V, 450; cf. P.G., 122, 732 AB, dar şi mai înainte În text; traducerea este preluată din Salaville, EOR., t. 29, p. 139.
2 Fr.Boissonade, op.cit., p. 80.
3 P. G., 122, 765 AB; a se vedea şi mai sus În text.
4 Jbid., 122, 713 B.
S e c o l e l e al X I - l e a ş i al X I I - l e a
249
lumea anorganică, În timp ce pentru lumea organică sufletul se adaugă la natură ca principiu al mişcării sale.1 Acest cadru vast, şi el neoplatonic, asigură o obiectivitate În cercetarea lumii anorganice şi schiţează, În mod clar, partea naturii rezervată omului, pe de o parte, iar pe de altă parte, a inteligenţei şi a liberului arbitru.
Dar nu trebuie să ne gândim că teologul şi filosoful sunt mereu absenţi din ştiinţa lui Psellos. Pentru a respinge teza pluralităţii lumilor el recurge la fiinţa lui Dumnezeu. Filosofii, spune el, care .
au susţinut teza pluralităţii, nu iau În seamă că nu îi este propriu naturii divine să dividă creaţia, ci să o asocieze, să o unifice. 2 Dimpotrivă, pentru respingerea tezei greceşti, conform căreia lumea este Însufleţită şi incoruptibilă, foloseşte argumente ştiinţifice.
Lumea, susţine el, nu este Însufleţită, pentru că este anorganică şi nu este incoruptibilă, pentru că este limitată În măreţie şi forţă.3
El dă dovadă de aceeaşi obiectivitate când susţine că mişcarea sferelor este o mişcare naturală şi nu psihică 4, aşa cum ziceau neoplatonicii. Dar pentru a explica faptul că cerul a fost creat primul, el spune că aceasta a avut loc astfel fiindcă cerul este mai bun şi deoarece cuprinde celelalte fiinţe.5 Putem să tragem de aici concluzia că obiectivitatea sa se arată cel mai des În privinţa tezelor contrare Învăţăturii creştine. În aceste teze, Psellos îl urmează de cele mai multe ori pe Ioan Philopon. Privind tezele contrare doctrinei creştine, dar care decurg din principii pe care el le admite, evită să se pronunţe, mulţumindu-se doar să noteze opoziţia: "In timp ce doctrina noastră acceptă formal că lumea sensibiÎă a fost creată doar pentru om, caldeeanul nu acceptă, ci susţine că lumea se mişcă etern În cer, nu pentru noi, ci urmând legea necesităţii. "6
1 Ibid.
2 P. G., 122, 796 BC.
3 Ibid., 796 D.
4 Jbid., 796 CD.
5 Ibid.,700 C.
