6 Ibid., 1 129 C.
250
BASILE TATAKIS
O altă trăsătură a atitudinii sale faţă de ştiinţa greacă merită
reţinută. Psellos nu ezită să se ocupe de chestiuni ce pot părea lipsite de credinţă, având grijă să se scuze: »Elinii", spune el,
»s-au străduit să ajungă prin demonstraţii deşarte la cunoaşterea ultimei zile şi a ultimului moment din viaţa lumii, - lucruri despre care, aşa cum spune Evanghelia, nimeni nu poate şti nimic".1
Apoi prezintă detaliat demonstraţiile deşarte. Chiar când este vorba de chestiuni filosofice, prezintă doctrinele filosofilor, crezând, aşa cum îi scrie şi Împăratului Mihail VII, elevului lui, că tragem folos din cunoaşterea diversităţii de opinii. V om şti, mai mult, că În filosofia profană otrava se ascunde deseori Înăuntrul florii. "2
Ştiinţele matematice l-au atras, se pare, pe Psellos În mod deosebit. 3 El glumeşte pe seama lui Ioan Lombardul pentru că este roman, »niciun vlăstar al Romei", zice el, "nu a fost până În zilele noastre ... geometru".4 Scopul matematicii, adaugă, este multiplu şi multiform. 5 Există, mai Întâi, un scop practic, scopul lor imediat, unul mai degrabă corporal; vine apoi scopul propriu-zis matematic, - ştiinţele matematicii sunt podul care trebuie traversat obligatoriu de oricine vrea să treacă din lumea sensibilă În lumea inteligibilă -; urmează, În sfârşit, scopul ultim al matematicii, care are În vedere ideile. Acestui scop trebuie să urmărească orice suflet filosofie ce aspiră la contemplarea celor inteligibile.6 Superioară fizicii, matematica este inferioară doar teologiei, Înţeleasă
În sens neoplatonic ca ştiinţă a fiinţelor inteligibile. În timp ce fizicienii sunt ataşaţi de corpuri, matematica ne ajută să ne formăm obiceiul de a gândi la cele netrupeşti. Acest text care face 1 Revue desEtudes grecques,1892, p. 209, ed. P. Tannery.
2 Annuaire de l'A soc. pour l'encouragement des Et. grecques, 1879, p. 278, ed.
Ch.-Emm. Ruelle.
3 A se vedea mai sus.
4 Fr. Boissonade, op. cit. , 169.
5 Ibid. , 160.
6 Ibid. , 160-162.
S e c o l e l e al X i - l e a ş i al X I l - l e a
251
parte din fragmentul istorisirii1 În care vorbeşte despre viaţa sa intelectuală este mărturisirea cea mai formală că premisele filosofiei lui Psellos se vor ştiinţifice.
Geometria, ştiinţa continuului şi aritmetica, ştiinţă a discontinuului demonstrează că universul Întreg este În acelaşi timp şi continuu, şi discontinuu. Examinând raporturile dintre cele două
ştiinţe, Psellos arată că subiectul lor este În realitate unul şi acelaşi şi sfârşeşte prin a susţine că şi cunoaşterea lumii sensibile este imposibilă celui care nu a studiat matematica, care ne oferă determinările cantităţii continue şi pe cele ale cantităţii discontinue.2
Aritmetica şi geometria, studiind fiecare universul dintr-un punct de vedere diferit, se disting şi prin determinarea lor. Fiecare dintre ele este definită, dar diferită. Definită după fundamentul său care este unitatea, aritmetica este indefinită după progresia numerelor, efectiv infinită. Spaţiul geometric, dimpotrivă, definit după
limitele sale, devine indefinit prin diviziune, care este infinită.3
Aceste consideraţii despre matematică, deşi nu sunt originale -
Psellos este aici elevul lui Platon şi al neoplatonicilor - sunt, totuşi, ceva nou pentru contemporanii filosofului nostru. Pătrunşi de mistica iluminării interioare, Xiphilin, Cerularie, Simeon cel Tanăr discreditaseră, conştient sau nu, fundamentele raţionale ale cunoaşterii. Ei au fost antidialecticieni hotărâţi. Psellos are onoarea de a le opune un sistem de cugetări ce reabilitează efortul intelectual al omului. Cu el, matematica îşi reia locul meritat În interiorul creştinismului bizantin.
Să mai notăm înainte de a Încheia că Psellos ocupă, prin istoria sa, unul dintre primele locuri În istoriografia bizantină, lăsând o istorie elegantă şi agreabilă unui Întreg secol al Bizanţului (97 6-1077).
El vede adevărul În partea esenţială a istoriei. 4 Accidentul sau evenimentul fără consecinţe îl lasă mai degrabă indiferent; intenţia 1 C. Sathas, op.cit., IV, 121.
2 Fr. Boissonade, op. cit., 161.
3 Ibid., p. 64.
4 C. Sathas, op.cit., IV, 115.