prin lucrarea lui Dumnezeu lucrurile derivate, asemănătoare modelelor; pe de altă parte, mintea percepe lucrurile neschimbate şi pure 1n natura lor esenţială; rezultă de aici că natura şi adevărul concordă. 3 Ca atare, filosofia, care este În căutarea adevărului, nu face decât să îi descopere omului ordinea pe care natura o urmează sub acţiunea divină. Psellos se ocupă deseori de teoria ideilor. Ştiinţa inutilă a grecilor, spune el, susţine existenţa a trei sori, 1 Les six voies de la philosophîe, Venetiis, 1532.
2 Michaelis Pselli scripta minora magnam partem ad hunc inedita, Kurtz E. şi F. Drexl, 429,1; 430, 9-1 1.
3 C. Sathas, op. cit., V, 62.
S e c o l e l e al XI-lea ş i al X I I - l e a
261
unul se află 1n mintea creatoare, altul este soarele-model, iar al treilea este cel al lumii sensibile1; este evident că aici ii are 1n vedere pe filosofii care, 1n opinia lui, au interpretat nepotrivit teoria platoniciană a ideilor.2 1n viziunea lui Psellos, .,.. el urmează
aici tradiţia Părinţilor Bisericii -, Dumnezeu are 1n El dintotdeauna, 1ncă de dinainte de orice creaţie, noţiunile tuturor fiinţelor create.3 Ceea ce Platon numeşte idee nu este dedt această primă
noţiune după care Dumnezeu creează lumea.4 Rezultă apoi că
Mintea şi ideile sunt unul şi acelaşi lucru; la fel, fiinţele şi ideile sunt acelaşi lucru şi, deşi pare că fiinţele sunt anterioare ideilor, aici nu este dedt o distincţie făcută de raţiune. Mintea este chiar lucrurile 1nsele5; ea le are 1n sine fosăşi. Este necesar ca arhetipul să se afle 1n Minte, iar aceasta să fie lumea inteligibilă, model exemplar al lumii sensibile.6 Iată teoria platoniciană a ideilor, conchide Psellos, interpretându-l pe Platon mai degrabă 1n sens neoplatonic, deoarece Platon nu exprimase atât de clar ipoteza că ideile există 1n Minte, nici pe cea a identităţii lor cu Mintea.7 În alte texte, Psellos vorbeşte 1n spirit nominalist despre o identitate a noţiunii şi a ideii8: ,,Platon şi prietenii lui", spune el, ,,să nu se mândrească cu ideile lor; ideile noastre, deşi rezultatul unei cercetări metodice, deşi nu au maiestatea existenţei inexistente, sunt, cel puţin adevărate şi concepute drept".9 Dacă 11 fotrebăm pe logician dacă genurile şi speciile sunt reale, el ar putea răspunde că
cele din imaginaţie nu au realitate, dar cele din care derivă fiinţele sensibile au realitatea pedectă, cea care există 1nainte de diversitatea 1 Annuaire de !'Association pour l'encouragement des Etudes grecques, 1879, p. 272.
2 Philologus, 1860, p. 524.
3 Annuaire ... , 1875, p. 219.
4 P.G., 122, 725 C; Philologus, 1860, 523-525.
5 Philologus, t. citat, 525.
6 Philologus, t. citat, 526.
7 Philologus, 1860, p. 526.
8 Nfo Ei.wv, t.VII, p. SOS (scrisoarea a VI-a); C. Sathas, op. cit., IV, 456.
9 Ibid.; a se vedea şi Sathas, V, 442.
262
BASILE TATAKIS
fiinţelor .1 Păstd.nd realismul platonic În interiorul lumii inteligibile, el ia în considerare, ca nominalist, termenii de care ne folosim din raţiuni metodice.
Cât despre suflet, Psellos respinge doctrina peripatetică, aceea care îl considera o pură formă; sufletul nu este mereu un act pur, nu este nici pur şi simplu imparticipabil.2 Când se află Într-un corp, nu este Închis ca un animal Într-o cuşcă, nici ca apa Într-un burduf. El produce singur puteri ce coboară În corp şi îl pătrund.3
,,Că sufletul este Închis ca o fiară Într-o cuşcă este", spune Psellos,
,,o opinie care nu îmi place, chiar dacă este repetată fără Încetare, de nenumărate ori de Platon şi Aristotel." El recunoaşte că sufletul este o substanţă În sensul strict al cuvântului şi că are virtuţi şi proprietăţi naturale, aşa cum este şi cazul corpurilor; un suflet este, prin natura sa, vesel, un altul, dimpotrivă, este Întunecat.4 Cea mai mare parte dintre filosofii greci, afirmă Psellos, au îndrăznit să
distingă sufletele prin diversitatea cauzelor sau prin diversitatea substanţelor. Eu nu văd decât o natură comună pentru toate sufletele şi le disting prin proprietăţile lor; ele sunt Înrudite dacă au aceleaşi proprietăţi sau sunt străine unele de altele.5 De aceea, el nu judecă patimile raportându-le la cauzele exterioare care le produc, ci la sufletul subiectului care le are. Un eveniment anume produce o suferinţă deosebită unui scit şi unui prieten al oamenilor.6
Psellos îşi dezvoltă şi opiniile despre rău şi despre liberul arbitru În spiritul tradiţiei creştine, îmbogăţindu-le cu noi argumente, pe care le preia de preferinţă din neoplatonism. Răul nu este decât un termen relativ, el există În noi, deoarece nu putem fi mereu şi În acelaşi fel orientaţi către bine.7 El respinge teza stoică după care 1 C. Sathas, op. cit.,V, 479.
2 L 'Annuaire de l'Assoc ... , (1879), ed.Ch.Emm. Ruelle, p. 253.
3 Ibid., 260-261.
4 C.Sathas, op. cit., IV, 128.
5/bid.,V, 513-514; a se vedea şi p. 518 pentru unitatea dintre natură şi suflet.
6 Ibid., IV, 320.
7 Annuaire ... , t. citat, ed. Ch. Emm. Ruelle, p. 265-267.
