8. De a admite ideile neoplatoniciene, de a pretinde că materia subzistă prin ea Însăşi şi capătă forme după idei, negând astfel independenţa absolută ·a Creatorului;
9. De a Învăţa că oamenii vor Învia cu alte trupuri decât cu cele pe care le-au avut pe pământ, În timpul vieţii lor.
Vom omite ultimele două articole, deoarece Italos a recunoscut ca fiind ale sale doar pe primele nouă. Există În acest text unele inexactităţi pe care E. Stephanou s-a străduit să le clarifice, 1 iar ele constituie, În mare, rezumatul unei examinări minuţioase a scrierilor şi învăţăturii lui Italos; el însuşi a recunoscut inexactităţile şi a mărturisit că era În eroare. 2 Mărturisirea de credinţă, 3 pe care se vede obligat să o facă la Întrunirea sinodală, ne oferă mijlocul de a constata cât de -mult este Italos îndatorat neoplatonismului. El vorbeşte aici despre trecerea Fiului la Tatăl şi despre Unul necreat, incomprehensibil, fără a-l numi Dumnezeu, ceea ce ne face să credem că trebuie să-l vedem aici pe Unul plotinian. Deci nu este vorba doar de un exces de raţionalism pentru a explica dogmele creştine prin raţiune. Italos merge mai departe. El nu vede În scrierile profane simple elemente de formare intelectuală, iar filosofia nu este pentru el, cum pare să fi fost pentru Psellos, fie un exerciţiu 1 Op. cit, p.421 şi urm.
2 Th.Uspenski, op. cit., p.63; Ana Comnena, t. V, 9, 267.
3 Th.Uspenski, op. cit., p. 42-46.
S e col e l e al X I- l ea ş i al XII- l ea
269
al raţiunii, fie un stagiu pregătitor pentru a pătrunde şi mai mult În taina doctrinei creştine. Bazându-se pe principii filosofice şi pe doctrine neoplatonice, Italos îndrăzneşte să prezinte un sistem de gândire care În multe puncte îşi arată preferinţa pentru filosofia păgână şi pentru raţiune. Avem de-a face cu un sistem filosofie.
După cum vedem, Psellos şi Italos, deşi În spirit diferit, revin la ultimii reprezentanţi ai gândirii păgâne, pentru a continua existenţa filosofiei.
Până la Italos căutam gândirea filosofică În interiorul teologiei. Italos este primul care oferă autonomie filosofiei, Într-o mişcare de gândire clar raţionalistă, avidă de soluţii clare, nu numai În problemele destinului uman, ci şi În augustele taine ale creştinis-A
mului, cum ar fi Intruparea şi Sfânta Treime. El Încearcă să stabilească problemele teologice pe o bază filosofică; teologia va fi acum dependentă de filosofie, depozitarul adevărului. La el, sensul tainei pare să fie absent.
A
Incă din timpul vieţii sale, această mişcare de idei a avut un mare ecou. Împăratul Mihail VII Însuşi şi fratele său, Andronic, îi erau favorabili. Patriarhul Eustratie Garidas, Însărcinat cu ancheta Împotriva lui Italos, i-a Împărtăşit acestuia ideile. Un mare număr de oameni cultivaţi din societatea bizantină s-au aflat sub influenţa acestui clasicism romantic ce îi îndrepta spre păgânism.
Unul dintre ei, pe numele său Serblias, a sfârşit prin a se arunca În apele Bosforului strigând: ,,Neptun, primeşte-mă!"1• Există aici toate simptomele care se vor evidenţia şi mai mult În epoca Renaşterii; şi Înţelegem cu uşurinţă de ce Biserica Ortodoxă a răspuns mişcării lui Italos printr-o interzicere excesivă nu numai a Împrumuturilor din elenism, ci şi a aplicării oricărui procedeu raţional la teologie. 2 Biserica a vrut să atragă din nou atenţia asupra caracterului mistic al religiei, un caracter ce depăşeşte raţiunea umană.
Panoplia dogmatică a lui Eftimie Zigabenul şi Tezaurul Ortodoxiei al lui Nichita Akominatos sunt menite a combate mişcarea de idei I n.a1couµaKT]c;, Nfo I:i.wv; t. I A, p. 321.
2 A se vedea art. 1 din anatemă, al cărui termen este foarte explicit.
270
BASILE TATAKIS
pe care a iniţiat-o ltalos, precum şi toate ereziile cu tendinţe raţionaliste care au Început din nou să înflorească În Bizanţ. Totuşi, este evidentă incapacitatea acestor teologi de a produce noi argumente.
Contemporanul lui ltalos, Mihail din Efes, care nu pare să fi fost elev al lui Psellos, 1 este, mai mult ded.t ltalos, În calitate de comentator al lui Aristotel, adevăratul precursor al lui Eustratie din Niceea. El credea cu tărie că doar vechea metodă de interpretare a lui Aristotel ne poate duce la cunoaşterea clară a textelor Stagiritului. Şi-a dat toată silinţa, cu răbdare şi metodă, reluând tradiţia lui Ştefan din Alexandria. Un mare număr de tratate de ştiinţe fizice, Logica, Retorica, Metafizica, Etica şi chiar Politica lui Aristotel au fost comentate de Mihail, a cărui muncă este considerată şi astăzi utilă pentru studierea lui Aristotel. Să notăm că a fost primul care a comentat acei ao<PLanxo( EA.i::yxol'. I-a folosit, fără îndoială, pe comentatorii neoplatonici ai lui Aristotel, Themistios şi Produs, dar cu toate acestea spiritul lui nu este orientat de preferinţă spre platonism.2 Mihail din Efes este un creştin luminat şi un prieten al lui Aristotel. Găseşte ocazia în comentariul său la Etica nicomahică să formuleze idei foarte interesante privind educaţia tinerilor. Regretă că nici chiar În oraşul lui Constantin cel Mare nu existau legi care să reglementeze educaţia copiilor; fiecare tată, spune el, îşi creşte copilul după cum i se pare potrivit.3 Dar chiar dacă ar fi legi, doar părinţii, cunoscând mai bine decât oricine altcineva firea copilului lor, ar putea să acţioneze conform capacităţilor şi caracterului acestuia. Dezvoltând subiectul, Mihail din Efes formulează idei4 care ne duc cu gândul la cele pe care Pestalozzi le-a adresat, În secolul al XIX-lea, mamelor În a sa Carte a mamelor.
1 Karl Praechter, Michael von Ephesos und Psellos, BZ., 31, p. 1-12.
• »Respingeri, refutaţii sofistice" (n. tr.).
2 Cf.Chr.Zervos, op. cit., 222-223.
3 Commentaria in Aristotelem greaca, v. 20, p. 610, 121 şi urm.
4 Ibid., 612 şi urm.
S e col e l e al X i - l ea ş i al X i i - l ea
271
