2 A se vedea în BZ., XXV, 406-407 şi t. XXVI, p.427.
3 Odiseea, XIX, 560; comentariul lui haios este transcris de Eustaţie de Salonic în adnotările la aceleaşi pasaje.
4 Alexiada, V, 8, p. 176 şi urm.
5 V, 262.
266
B A S I L E TATA K I S
Scrierea sa Despre genuri şi specii, care îi conferă un loc aparte printre scolasticii bizantini pentru precizia cu care prezintă teza nominalistă, nu poate constitui nici ea un motiv cu privire la preferinţa pentru Aristotel. Iată, Însă, ceea ce E. Stephanou, bazându-se pe textele ediţiei lui Cereteli (fasciculul II, p. 60-62), ne spune despre opinia lui ltalos cu privire la Aristotel: ,,În viziunea lui Italos", spune acesta, 1 „Platon ar fi În această chestiune a sufletului mai profund, mai adevărat, Aristotel, mai convingător, deoarece ar fi mai uşor de Înţeles de spiritul mediu"; ,,aristotelicii", continuă el, ,,potrivit lui Italos, resping În mod corect modurile apariţiei sufletelor (Platon, Timaios), dar nu se ating deloc de realitate, deoarece tratează chestiunea, una de armonie şi de proporţie, fără
a ţine seama de inscripţia care îi oprea pe neştiutori În pragul Academiei ... ; orice ar fi, ltalos remarcă faptul că Aristotel reuşeşte, În efortul său, să-l eclipseze pe Platon şi de a fi considerat un mare filosof, dar numai pe lângă cei simpli".2 E. Stephanou trage concluzia, după analiză, că „Italos face progrese cu uşurinţă În sistemul aristotelic, dar numai ca dialectician ce combină o serie de idei fără a ţine cont de valoarea lor obiectivă". Este adevărat că
doar editarea tuturor scrierilor lui Italos ne-ar permite să vedem cu claritate gândirea reală şi totală a acestui filosof, dar din cele de mai sus mai putem conchide că aristotelismul lui Italos nu diferă
de cel al lui Psellos. Acest aristotelism al bizantinilor, care nu are decât o legătură formală cu gândirea lui Aristotel, ar merita un studiu special, care să examineze în detaliu scolastica Bizanţului şi metodele sale.
Nu mai mult aristotelician decât maestrul său, Italos este la fel de neoplatonic ca acesta. 3 Interesul pe care-l reprezintă pentru evoluţia gândirii bizantine este altul. Împotriva lui a fost intentat un proces de erezie, urmat de un alt proces În secolul al XII-lea, sub Manuel Comnenul. De atunci, patriarhul a fost Însărcinat cu 1 Jean Italos, L'immortalite de l'âme et de la resurrection, EOR, 32 (19 31), p. 425
2 Cf. Gr. Cereteli, op.cit., II, 62.
3 Chr. Zervos, op.cit., 223 şi urm.
S e col e l e al X I - l ea ş i a l X II- l e a
267
supravegherea directă a Învăţământului. Tot secolul al XII-lea este, de altminteri, plin de lupte dogmatice, cauzate de renaşterea doctrinelor filosofice, care ne permit să urmărim marşul ndntrerupt pe care opera Începută de Psellos l-a parcurs În ultimele cinci secole ale Bizanţului, până la Plethon, care o integrează. Această
operă va fi din ce În ce mai puţin dirijată de efortul de asimilare a gândirii păgâne de către doctrina creştină; ea va fi, dimpotrivă, antibisericească şi din ce În ce mai orientată spre independenţa gândirii filosofice; aceasta din urmă nu va fi, În cea mai mare parte, decât o Renaştere a neoplatonismului lui Produs.
În acest drum spre Plethon, Italos ocupă un loc interesant.
Adus În faţa Sfântului Sinod, a fost condamnat din cauza doctrinelor sale neoplatoniciene1; orice activitate didactică, publică sau privată, i-a fost absolut interzisă, iar la urmă a fost surghiunit Într-o mănăstire.2 Măsuri asemănătoare au fost luate contra elevilor lui; dar aceştia, În cele din urmă, au fost achitaţi. Cele 1 1 articole3 În care a fost condensată doctrina lui ltalos, anatemizată la 13 martie 1082, În duminica Ortodoxiei, În prezenţa profesorului vinovat, ne oferă, poate, materia gândirii sale filosofice. Ne permitem să prezentăm rezumatul pe care l-a făcut E. Stephanou.4
ltalos este acuzat:
1. De a fi Încercat să explice prin raţiune Întruparea şi unirea ipostatică; 2. De a fi reînviat erorile vechilor filosofi păgâni despre sufletul omenesc, cer, pământ, fiinţele create; 1 Pentru detalii a se vedea istorisirea cronicarului bizantin Nichita Akominatos, ed. Bonne, 1835.
2 Ancheta impotriva lui Italos a fost incepută incă din timpul domniei lui Mihail VII, 1077 şi s-a terminat in 1082, sub Alexis I Comnenul.
3 Th. Uspenski a realizat textul critic al intregului proces şi cel al Sinodikonului ce conţine cele 11 articole in Bulletin d'Jnstitut A rcheologique Russe de Constantinople, II, 1897, p. 30-66; regăsim textul acestei hotărlri sinodale in toate ediţiile Triodului liturgic.
4 EOR., 32 (1931), p. 413 şi urm.
268
BASILE TATAKIS
3. De a fi Învăţat metempsihoza şi, În consecinţă, de a fi negat nemurirea sufletului şi a vieţii viitoare;
4. De a Învăţa eternitatea materiei şi a ideilor;
5. De a pune mai presus de Părinţi şi de sfinţi pe filosofii greci şi pe ereticii condamnaţi de cele şapte Sinoade Ecumenice; 6. De a nega minunile lui Hristos, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor ca fiind imposibile sau de a le da o explicaţie foarte personală;
7. De a considera scrierile profane nu simple elemente de formare intelectuală, ci depozitare ale adevărului, cu care toate celelalte trebuie legate, direct sau indirect.
