S e c o l e l e al X i - l e a ş i al X I I - i e a
263
răul este pus În lume de Providenţă, pentru ca lumea să fie perfectă.
Respinge şi teza celor care neagă existenţa răului. Natura noastră
nu este simplă, suntem plini de fiinţă şi de devenire, de aceea suntem conduşi, rând pe rând, de Providenţă, de natură şi de liberul arbitru. Foarte naturală este opera Providenţei, care prevede totul, dar fiecare factor acţionează urmându-şi natura.
Ca un adevărat grec, Psellos este captivat neîncetat de frumuseţea formei. Cea mai mare parte dintre cei care au ajuns pe culmile filosofiei, spune el, se dezinteresează În Întregime de frumuseţea corpului. Dar, de asemenea, eu cred că frumuseţea sufletului este motivul frumuseţii trupeşti; totuşi, În prezenţa a două
persoane cu aceeaşi frumuseţe a sufletului, dintre care una este urâtă, iar cealaltă este frumoasă, o voi alege pe a doua.1
Încă din timpul vieţii, Psellos se bucură de faimă. Printre numeroşii auditori de la Academie erau unii care veneau din Egipt, Babilon şi din Persia.2 Veneau chiar şi din Apusul latin. Era considerat pe bună dreptate cea mai mare inteligenţă a epocii sale, aşa cum mărturisesc calificativele prin care a fost desemnat. Erudiţia sa uimitoare, curiozitatea universală, marele număr al calităţilor sale, îndrăzneala gândirii, Încrederea în ştiinţă şi În raţiune, inovaţiile În gândirea filosofică şi În arta scrisului, virtuţile ca şi defectele sale, au făcut să se spună că seamănă cu Voltaire,3 cu Albert cel Mare sau cu Roger Bacon,4 ca şi cu Francis Bacon.5 Psellos este, Într-adevăr, una dintre personalităţile cele mai reprezentative ale Bizanţului; el revine la tradiţia marilor Părinţi ai Bisericii, tradiţie care îi permite să se inspire din abundenţă din gândirea şi din cultura elenică şi să opună scolasticii ortodoxe şi teologiei mistice o sinteză care respiră o noutate, o bogăţie şi o îndrăzneală de gândire cum nu mai existase Încă În Bizanţ. Reabilitând lumea antică, 1 C. Sathas, op. cit., IV, 308.
2 Ibid., V, 580
3 Rambaud, op. cit., 243 şi urm.
4 Krombacher, op. cit., II, 59.
5 C.Sathas, op. cit., IV, CVIII.
264
8ASILE TATAKIS
a făcut În aşa fel Încât să o putem examina fără superstiţii şi să ne comportăm liber faţă de ea. Psellos este, Într-un cuvânt, marele şi îndrăzneţul promotor al spiritul Renaşterii, creatorul unei noi epoci. Influenţa lui a fost mare şi s-a păstrat foarte mult timp. Vom avea ocazia să o urmărim până la Căderea Bizanţului.
V. DISCiPOLII ŞI ADVERSARII LUI PSELLOS
Elev şi succesor al lui Psellos la Universitate a fost Ioan Italos, adică Italianul. Originar din Calabria, a ajuns devreme la Constantinopol pentru a se perfecţiona În ştiinţe. Mai târziu, a fost Însărcinat să predea filosofia şi a primit acelaşi titlu ca şi maestrul său, cel de consul al filosofilor. Trebuie observat că universitatea pe care a fondat-o Constantin IX, În ciuda unor modificări, a existat, În mare, până În 1453. Italos şi-a Început cursurile cu dialectica; a predat şi el, ca Psellos, În acelaşi spirit, istoria filosofiei.
Aristotel, Platon şi neoplatonicii, Porfir, Iamblichus şi Produs au fost filosofii lui preferaţi.1 Manuscrisele ne-au păstrat de la el: o culegere de răspunsuri la 93 de Întrebări, puse de diverse personaje, Între alţii şi de Împăratul Mihail VII, care fusese elevul lui, şi de fratele acestuia, Andronic Ducas''; un comentariu la cărţile II, III şi IV la Topicele lui Aristotel; un comentariu la De interpretatione a aceluiaşi Aristotel; un mic tratat de dialectică adresat fratelui Împăratului Mihail, Andronic Ducas; un rezumat de retorică; diverse capitole de logică, În special despre materie şi despre cele trei forme de silogism, despre chestiunile privind genul şi specia şi 1 Ana Comnena, Alexiada, V, 8, p. 257-267. Este interesant de notat că traducerea grecescului vnawc; ,:wv <j:>u\oao<j:>wv prin „consul al filosofilor", încă folosită, este inexactă. Termenul grec denumeşte un conducător, primul dintre filosofi, cel car:e era la conducerea Facultăţii de Filosofie. R. J. Loenertz (Orienta/ia Christiana Periodica, vol. XXI, 1-2, p. 228) îl traduce prin „decanul filosofilor".
• Lucrarea a fost editată de Perikles Joannou: Ioannes Italos, Quaestiones
Qudolibetales, Buch-Kunstverlag Ettal, 1956 (n. tr.).
S e col e l e al X I - i ea ş i al X I I - i ea
265
cele cinci universalii, potrivit introducerii făcute de Porfir. Cea mai mare parte dintre lucrările lui Ioan Italos sunt Încă inedite.
Gregoire Cereteli1 a editat în două fascicule litografiate, precedate de o introducere interesantă2, scrierile următoare: un Tratat de dialectică şi un Comentariu despre pasajul din Odiseea privind visele,3
ambele adresate lui Andronic Ducas; o scurtă expunere, Despre învierea trupului, un tratat de Logică, un altul de Retorică, unul Despre nemurirea sufletului şi alte patru mai scurte, pe subiecte asemănătoare. Din nefericire, nu am putut utiliza această ediţie, nici nu am putut profita de introducerea editorului În care susţine că
din tratatele de Logică, Dialectică şi Retorică pe care le-a editat reiese clar că Italos depinde de Aristotel. De vreme ce s-a vorbit mult de aristotelismul lui Italos, trebuie să vedem În ce constă el. Al său Comentariu la Tropice, aproape doar o reproducere fidelă a lucrării asemănătoare a lui Alexandru din Afrodisia, nu ne spune nimic.
Ne dă doar ocazia să semnalăm că tradiţia reluată de Psellos continuă cu Italos, cu Mihail din Efes şi cu Eustratie din Niceea, elev al lui ltalos, care transcriu cu multă sârguinţă mai ales comentariile neoplatonice ale lui Aristotel. Toţi filosofii greci din secolele al XI-lea şi al XII-lea sunt comentatori; tradiţia comentatorilor va continua până la Căderea Constantinopolului. Este adevărat, pentru a reveni la Italos, că lista tratatelor sale va arăta o preferinţă
pentru subiectele aristotelice. Ana Comrtena4 ne spune despre el că
era mai priceput ca oricare altul În interpretarea logicii şi a dialecticii lui Aristotel. Într-un alt pasaj, ea precizează mai multe. Italos, spune autoarea, le preda tinerilor doctrinele lui Platon şi ale lui Psellos, ale lui Porfir şi Iamblichus şi mai ales artificiile lui Aristotel şi ajutorul pe care acesta îl oferă, ca instrument, oricăruia îi place să filosofeze.5
1 Johannis ltali opuscula selecta, Tyflis, 1924, 1926.
