o serie de particularităţi faţă de restul taxelor; astfel, aceasta este aferentă unei cerericare, în caz de admitere, determină recunoaşterea, prin hotărârea judecătorească, a unordrepturi şi în favoarea părţii adverse; astfel, taxa judiciară de timbru, în acest caz, esteîn cuantum de 50 de lei pentru fiecare proprietar; această modalitate de stabilire a taxeijudiciare de timbru a fost instituită, probabil, în considerarea litisconsorţiului obligatoriuincident în aceste cazuri şi a efectelor produse prin hotărârea judecătorească prin carecererea a fost admisă; de asemenea, taxa judiciară de timbru în discuţie are un cuantumfix, independent de mărimea cotei-părţi pretinse de parte;
prin urmare, odată achitată taxa în discuţie de către una dintre părţi, în opinianoastră, aceasta acoperă şi timbrarea eventualelor pretenţii avute de partea adversă în în cadrul prezentei lucrări într-o formă completată; participanţii la întâlnire şi-au însuşit, în unanimitate, soluţia expusă în punctul de vedere al I.N.M.
1'1 A se vedea, pentru dezvoltări vizând timbrarea cererii în declararea nulităţii absolute sau, după caz, a nulităţii relative a unui certificat de moştenitor sau a unui certificat de calitate de moştenitor, secţiunea §7 a comentariului aferent art. 5 din ordonanţă.
122 Art. 5
TAXELE JUDICIARE DE TIMBRU
legătură cu mărimea cotei-părţi, mai ales că, după cum am arătat, cuantumul taxei nueste raportat la valoarea pretinsă sau, după caz, contestată.
În ipoteza proprietăţii comune în devălmăşieI1I, în opinia noastră, reclamantul, pentrua obţine partajul judiciar, are obligaţia formulării unui capăt de cerere suplimentar avândca obiect stabilirea cotei-părţi din dreptul de proprietate asupra bunurilor în devălmăşie cerevine fiecărei părţi, întrucât instanţa se pronunţă asupra acestui aspect, potrivit art. 357
alin. (2) teza I C. civ_l2I, text legal din materia comunităţii legale la care face trimitere şiart. 668 C. civ.131
Din punctul nostru de vedere, acest capăt de cerere se impune a fi formulat, indiferentdacă reclamantul se prevalează sau nu de prezumţia legală a egalităţii cotelor din dreptulde proprietate asupra bunurilor supuse partajării, prevăzută de art. 357 alin. (2) teza a li-aC. civ. şi aplicabilă devălmăşiei izvorâte atât din lege (inclusiv din regimul comunităţiilegale), cât şi din act juridic, potrivit art. 668 C. civ.
Această prezumţie legală constituie un mijloc de probă în dovedirea capătului decerere în discuţie; în acest caz, nu ne aflăm într-o ipoteză în care cotele-părţi sunt constatateprin efectul legii, ci stabilirea lor constituie atribuţia instanţei, care poate apela, dacă estecazul, la prezumţia legală menţionată.
Dacă pârâtul contestă mărimea cotelor-părţi pretinsă de reclamant, apreciem că
nu trebuie să formuleze cerere reconvenţională, din moment ce taxa judiciară de timbrupentru o astfel de pretenţie a fost deja achitată de reclamant; astfel, capătul de cerereformulat de către reclamant se timbrează cu o taxă judiciară în cuantum de 50 de lei pentrufiecare coproprietar, potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din ordonanţă. Această soluţie are la bază
acelaşi raţionament precum cel dezvoltat anterior în privinţa contestării cotelor succesorale.
În ipoteza proprietăţii comune pe cote-părţi izvorând din act juridic, apreciem că
reclamantul nu are obligaţia formulării unui capăt de cerere având ca obiect constatareacotelor-părţi din dreptul de proprietate asupra bunului supus partajării, din moment ceacestea rezultă din actul juridic respectiv, nefiind necesară o judecată a instanţei pentrustabilirea acestora.
Pârâtul ce a fost acţionat în judecată printr-o astfel de cerere de partaj, în cazul încare contestă cotele indicate în actul juridic, trebuie să formuleze o cerere reconvenţională
având ca obiect declararea nulităţii respectivului act. Cererea reconvenţională se timbrează
în condiţiile art. 3 alin. (1) din ordonanţă, raportat la valoarea folosului patrimonial pe care1 1 Potrivit art. 667 C. civ., există proprietate în devălmăşie atunci când, prin efectul legii sau întemeiul unui act juridic, dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără cavreuna dintre acestea să fie titularul unei cote-părţi determinate din dreptul de proprietate asuprabunului sau bunurilor comune.
121 În conformitate cu art. 357 alin. (2) C. civ., se determină mai întâi cota-parte ce revinefiecărui soţ, pe baza contribuţiei sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinireaobligaţiilor comune; până la proba contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală.
131 În ceea ce priveşte regulile aplicabile proprietăţii devălmaşe, art. 668 C. civ. are următorulconţinut:
(1)
Dacă se naşte prin efectul legii, proprietatea în devălmăşie este supusă dispoziţiilor aceleilegi care se completează, în mod corespunzător, cu cele privind regimul comunităţii legale.
