450
Art. 31
TAXELE JUDICIARE DE TIMBRU
Chiar dacă art. 31 alin. (3) din ordonanţă nu este incident în privinţa cererilorîn discuţie, valorile avute în vedere de această dispoziţie legală pot fi indicate de cătretitularul cererii drept valoare a obiectului cererii deduse judecăţii, după aprecierea sa, înaplicarea alin. (2) al aceluiaşi articol.
În ceea ce priveşte valoarea bunului mobil pe care o poate indica titularul unei cereripersonale sau reale mobiliare, dacă taxa judiciară de timbru se raportează la valoarea îndiscuţie, aceasta este reprezentată de valoarea de circulaţie a bunului mobil respectiv.
În al cincilea rând, dacă valoarea obiectului cererii, indicată de către titularul acesteia,este contestată sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, potrivit art. 31 alin. (2) tezaa li-a din ordonanţă, evaluarea se face în condiţiile art. 98 alin. (3) C. proc. civ.
Potrivit art. 98 alin. (3) C. proc. civ., în caz de contestaţie [contestaţie a valoriiobiectului cererii arătate de către titularul acesteia - n.n.], valoarea se stabileşte după
înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de părţi.
Prin urmare, în cazul în care celelalte părţi din proces contestă valoarea obiectuluicererii indicată de către reclamant sau instanţa o apreciază ca vădit derizorie, toate părţiledin proces, iar nu numai reclamantul, vor putea justifica şi proba o atare valoare.
Este de menţionat faptul că, în caz de contestare sau apreciere ca vădit derizorie avalorii obiectului cererii, evaluarea nu se mai face prin administrarea probei cu expertiză,astfel cum prevedea art. 5 alin. (2) teza a li-a din Normele metodologice pentru aplicareaLegii nr. 146/1997; potrivit acestui din urmă text legal, dacă valoarea era contestată sauapreciată de instanţe ca vădit derizorie, evaluarea se făcea pe cale de expertiză, dispusă dinoficiu sau la cererea oricărei părţi, taxa calculându-se la valoarea rezultată din expertiză.
În privinţa contestaţiei valorii obiectului cererii formulate de restul părţilor dinproces, legiuitorul nu limitează domeniul contestaţiei numai la critica unor valori văditderizorii, părţile putând contesta valoarea obiectului cererii şi în ipoteza în care aceastaeste supraevaluată de către titular sau subevaluată, fără însă a avea, în acest din urmă
caz, caracter derizoriu.
În afara argumentului că, în ceea ce priveşte contestaţia părţilor, textul art. 31 alin. (2)teza a li-a din ordonanţă nu instituie vreo distincţie în privinţa caracterului supraevaluat sau,dimpotrivă, subevaluat al valorii obiectului cererii, poate fi adăugat, ca motiv suplimentaral acestei concluzii, şi faptul că părţile ar putea avea interesul contestării unei valori multprea ridicate a obiectului cererii, anticipând soluţia de obligare a lor la plata cheltuielilorde judecată constând în taxa judiciară de timbru determinată în funcţie de o asemeneavaloare. În schimb, instanţa poate cenzura valoarea obiectului cererii şi face aplicarea art. 98
alin. (3) C. proc. civ. exclusiv în ipoteza în care aceasta este vădit derizorie. Faptul că
judecătorul, după cum am arătat mai sus, este în drept, de principiu, să îi pună în vederetitularului cererii să indice valoarea obiectului acesteia prin raportare la un anumit elementnu este de natură să contravină art. 31 alin. (2) teza a li-a din ordonanţă, raportarea la unanumit element şi indicarea în concret a valorii obiectului cererii fiind chestiuni distincte.
Pentru ca valoarea obiectului cererii să fie determinată potrivit art. 98 alin. (3)C. proc. civ., contestaţia părţilor reglementată de art. 31 alin. (2) teza a li-a din ordonanţă
trebuie să aibă caracter întemeiat, ceea ce implică explicaţii justificate şi/sau probe îndovedire, iar nu o simplă susţinere de plano în sensul că valoarea indicată de către titularulcererii nu este corectă.
O.U.G. NR. 80/2013
Art. 31
451
Dacă reclamantul nu este de acord cu modul de stabilire a taxei judiciare de timbru,după ce instanţa, în procesul de determinare a acesteia, a apreciat că valoarea indicată decătre reclamant este vădit derizorie şi a administrat alte înscrisuri, acesta are la dispoziţiecererea de reexaminare reglementată de art. 39 din ordonanţă; în cadrul soluţionării cereriide reexaminare poate forma obiect de analiză inclusiv aprecierea instanţei constând înfaptul că valoarea indicată de reclamant are caracter vădit derizoriu.
Mai este de adăugat împrejurarea că art. 2 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, textullegal corespondent art. 31 alin. (2) din actuala reglementare, nu utiliza expresia „valoarevădit derizorie", ci doar „valoare derizorie"l1l; în prezent, considerăm că introducereacuvântului „vădit" în textul art. 31 alin. (2) din ordonanţă a avut ca scop sublinierea faptuluică acest caracter derizoriu al valorii obiectului cererii trebuie să fie unul evident, de natură
a fi apreciat ca atare de orice subiect, iar nu numai de către judecător.
