Potrivit art. 30 alin. (6) C. proc. civ., cererile incidentale sunt cele formulate încadrul unui proces aflat în curs de desfăşurare.
Dintre cererile incidentale cu natură juridică de cerere de chemare în judecată,art. 34 alin. (3) din ordonanţă reglementează regimul timbrării cererii reconvenţionale,cererii de intervenţie voluntară principală şi cererii de chemare în garanţie.
În conformitate cu art. 209 alin. (1) C. proc. civ., dacă pârâtul are, în legătură cucererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate deaceasta, poate să formuleze cerere reconvenţională.
Art. 61 alin. (2) C. proc. civ. prevede că intervenţia este principală, când intervenientulpretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legatde acesta.
Potrivit art. 72 alin. (1) C. proc. civ., partea interesată poate să cheme în garanţie oterţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţiesau în despăgubiri.
Art. 34 alin. (3) din ordonanţă prevede că cererile reconvenţionale, cererile deintervenţie principală, precum şi cererile de chemare în garanţie se taxează după regulileaplicabile obiectului cererii, dacă aceasta ar fi fost exercitată pe cale principală.
Taxele judiciare de timbru aferente acestor cereri incidentale se stabilesc în funcţiede obiectul lor ca şi în ipoteza în care pretenţiile deduse judecăţii prin intermediul lor arfi fost formulate prin intermediul unei cereri principale.
Totodată, taxa judiciară de timbru aferentă cererii incidentale nu coincide cu taxajudiciară de timbru aferentă cererii principale decât în măsura în care aceste cereri aravea acelaşi obiect.
De exemplu, dacă într-un proces au fost formulate o cerere principală având caobiect evacuarea unui imobil de către pârât şi o cerere reconvenţională având ca obiectobligarea reclamantului la plata către pârât a sumei de 400 de lei, cu titlu de despăgubirimateriale, cererea principală se timbrează cu o taxă judiciară în cuantum de 100 de lei,potrivit art. 8 alin. (1) lit. c) din ordonanţă, iar cererea reconvenţională se timbrează cu otaxă judiciară în cuantum de 32 de lei, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ.
O.U.G. NR. 80/2013
Art. 34
507
Legea aplicabilă taxei judiciare de timbru aferente cererii incidentale este ceaîn vigoare la data începerii procesului111, concluzie ce decurge din art. 55 din ordonanţă
astfel cum a fost interpretat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentrusoluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 25/2020, potrivit căreia, încazul proceselor începute sub imperiul Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare detimbru, tuturor cererilor formulate în cadrul acestora, cereri accesorii, incidentaleşi incidente procedurale, precum şi căilor de atac, ordinare şi extraordinare, le suntaplicabile, în ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru, dispoziţiile acestei legi, iar nucele ale O.U.G. nr. 80/2013.
De exemplu, dacă procesul a început în anul 2012, moment la care era în vigoareLegea nr. 146/1997, iar cererea incidentală a fost înregistrată la instanţă în anul 2014,moment la care intrase deja în vigoare O.U.G. nr. 80/2013, timbrarea cererii incidentalese va face după dispoziţiile Legii nr. 146/1997.
Plata taxelor judiciare de timbru nu poate fi eludată de către parte prin acordareaunei denumiri inexacte actului de procedură formulat în proces.
Astfel, potrivit art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul dă sau restabileşte calificareajuridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire;în acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă.
De asemenea, art. 152 C. proc. civ. prevede că cererea de chemare în judecată saupentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută, chiar dacă poartă o denumire greşită.
În aplicarea textelor legale citate anterior, judecătorului îi revine obligaţia de acalifica juridic corect actele de procedură deduse judecăţii, indiferent de denumirea pecare părţile le-au conferit-o. Anterior calificării în discuţie, judecătorul are obligaţia, înipoteza în care soluţionarea cauzei permite dezbateri, să pună această calificare în discuţiacontradictorie a părţilor. În măsura în care concluziile părţilor nu au fost de natură aschimba opinia judecătorului, acesta va proceda la calificare, chiar dacă părţile nu suntde acord cu aceasta.
Art. 22 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul nu poate schimba denumireasau temeiul juridic în cazul în care părţile, în virtutea unui acord expres privind drepturi decare, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupracărora au înţeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau intereselelegitime ale altora, nu este aplicabil în această situaţie.
Domeniul de aplicare al art. 22 alin. (5) C. proc. civ. priveşte norme de ordineprivată, întrucât numai în privinţa acestora părţile pot să îşi exprime acordul în vedereaderogării de la aplicarea lor; norma de ordine publică este aceea de la care părţile nupot deroga, întrucât interesul protejat prin instituirea sa este unul general, ce depăşeşteinteresele particulare ale părţilor. Ca atare, judecătorul poate schimba denumirea sautemeiul juridic, dacă acestea sunt reglementate de norme de ordine publică, chiar dacă
părţile se împotrivesc.
