În acelaşi sens, a se vedea I. DELEANU, Tratat de procedură civilă, voi. I, Ed. Wolters Kluwer,Bucureşti, 2010, nota de subsol 2, p. 900, apud L.AL. VIOREL, în L.AL. VIOREL et. al., op. cit., p. 516.
Autorul a arătat următoarele (p. 515-516) : ,,Nu se eludează autoritatea de lucru judecat a hotărâriianterioare. Oricât de ademenitoare ar putea părea la un prim nivel de percepţie explicaţia invalidăriiautorităţii de lucru judecat, o asemenea critică nu este întemeiată, pentru că principiul res iudicata
nu este incident pe tărâm necontencios, încheierea de reexaminare producându-şi efectele numai
rebus sic stantibus (schimbarea fundamentală a circumstanţelor rezultă dintr-o nouă apreciere aunei alte instanţe) şi oricum există o dispoziţie legală explicită şi imperativă care consacră acestmecanism, aspect care face de prisos orice analiză de acest tip; până la urmă este dreptul statuluisă îşi recupereze suma de bani ce ar fi trebuit avansată cu titlu de taxă judiciară de timbru ori, după
caz, cu titlu de diferenţă de taxă, iar autoritatea de lucru judecat nici nu ar viza fondul cauzei sprea se continua raţionamentul şi a se susţine o eventuală insecuritate a raporturilor juridice, ci unaspect colateral - cuantum taxei neplătite".
De asemenea, în acelaşi sens, a se vedea L.AL. VIOREL, în L.AL. VIOREL et al., op. cit., p. 526-527.
Autorul a arătat următoarele: ,,Textul nu distinge între situaţia în care s-ar promova cererea dereexaminare şi cea în care o asemenea cerere nu s-ar formula; or, ubi /ex non distinguit nec nas
distinguere debemus; câtă vreme nu se prevede o soluţie distinctă pentru ipoteza în care partea s-arprevala de calea de atac a cererii de reexaminare, intenţia legiuitorului de a reglementa o soluţiecomună celor două ipoteze nu poate fi negată.
Caracterul definitiv al încheierii nu reprezintă un argument în sensul împiedicării instanţeide control judiciar să îşi exercite prerogativa legală de a dispune darea în debit; un argument înacest sens este chiar posibilitatea recunoscută de legiuitor instanţei de recurs de a dispune darea îndebit cu privire la taxa corespunzătoare în apel, deci în cazul în care asupra fondului s-a pronunţato hotărâre definitivă ( !).
Astfel cum corect s-a arătat în doctrină, eroarea primei instanţe nu este susceptibilă să
scutească partea, în mod automat, de plata diferenţei în plus de taxă judiciară de timbru, scutireafiind de resortul legii, respectiv, al judecătorului, dacă se formulează o cerere de ajutor public judiciar(A.A. CHIŞ, GH.L. ZIDARU, op. cit., p. 116) ori, după caz, de acordare a facilităţilor la plata taxei".
111 A se vedea, pentru dezvoltări, secţiunea §2 a comentariului aferent art. 38 din ordonanţă.
0.U.G. NR. 80/2013
Art. 38
541
procedurii necontencioase prescris de art. 527 C. proc. civ_l11 Instanţa, în acest caz, procedează
exclusiv la verificarea legalităţii modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, raportuljuridic de natură fiscală fiind născut între debitorul taxei şi unitatea administrativ-teritorială
prevăzută de art. 40 din ordonanţă, iar nu între părţile procesului.
Caracterul definitiv al încheierii prevăzute de art. 39 alin. (2) din ordonanţă determină
exclusiv faptul că partea care a promovat cererea de reexaminare nu are deschisă caleade atac a apelului sau a recursului împotriva încheierii respective, neavând însă relevanţă
juridică în planul existenţei sau al inexistenţei autorităţii de lucru judecat.
art. 38 nu introduce vreo distincţie după cum ar fi fost sau nu exercitată, în etapeleprocesuale anterioare, cererea de reexaminare prevăzută de art. 39 din ordonanţă;încheierea pronunţată asupra cererii de reexaminare nu are caracter interlocutoriuîntr-o etapă procesuală diferită de aceea a judecăţii cererii a cărei taxă judiciară de timbrua constituit obiect al cererii de reexaminare, astfel încât nu leagă instanţa învestită cusoluţionarea căii de atac potrivit art. 235 C. proc. civ_l21
