46
Art. 3
TAXELE JUDICIARE DE TIMBRU
De exemplu, dacă reclamantul-cumpărător a solicitat, prin cererea de chemareîn judecată, obligarea pârâtului-vânzător la predarea imobilului vândut, cererea vizândexecutarea silită în natură a obligaţiei vânzătorului, stipulată în contractul de vânzareîncheiat între părţi, taxa judiciară de timbru aferentă acestei cereri se stabileşte potrivitart. 3 alin. (1) din ordonanţă în funcţie de valoarea obiectului cererii indicată de reclamantîn conformitate cu art. 31 alin. (2) din acelaşi act normativ; valoarea obiectului cereriicorespunde cu valoarea imobilului vândut şi poate fi reprezentată de valoarea de circulaţiea imobilului, valoarea impozabilă sau valoarea orientativă din grilele notariale.
În acest caz, cererea de chemare în judecată are caracter personal, iar nu real,întrucât, prin intermediul său, dreptul afirmat de reclamant este un drept de creanţă,şi anume dreptul a cărui obligaţie corelativă este cea a pârâtului de a preda imobilul întemeiul contractului de vânzare.
În schimb, dacă reclamantul a solicitat, printr-o cerere în revendicare, obligareapârâtului la restituirea imobilului, cererea vizând valorificarea dreptului său de proprietaterezultat din contractul de vânzare, taxa judiciară de timbru aferentă acestei cereri sestabileşte potrivit art. 3 alin. (1) din ordonanţă în funcţie de valoarea obiectului cereriideterminată în conformitate cu art. 31 alin. (3) din acelaşi act normativ; valoarea obiectuluicererii corespunde cu valoarea impozabilă sau, după caz, cu valoarea orientativă din grilelenotariale a imobilului.
În acest caz, cererea de chemare în judecată are caracter real, întrucât, prinintermediul său, dreptul afirmat de reclamant este un drept real, şi anume dreptul deproprietate asupra imobilului.
4.9. Acţiunea în declararea simulaţiei unui act juridic
Simulaţia este reglementată de art. 1.289-1.294 C. civ., texte legale cu caractergeneral în materie, precum şi de alte texte legale cu caracter special [art. 331, art. 679
alin. (1), art. 1.033 C. civ.].
Codul civil foloseşte însă noţiunea de acţiune în declararea simulaţiei numai încuprinsul art. 2.278 alin. (1) teza a li-a cu referire la tranzacţie111, în timp ce doctrinajuridică şi jurisprudenţa, de principiu, extind domeniul de aplicare al acestei acţiuni şipentru declararea simulaţiei altor acte juridice.
Din moment ce Codul civil prevede, în mod expres, existenţa unei acţiuni în justiţiepentru declararea simulaţiei unui act juridic, chiar şi în mod singular, timbrarea acesteiase impune a fi stabilită.
Acţiunea în declararea simulaţiei unui act juridic are ca efect, în caz de admitere,înlăturarea situaţiei juridice create prin intermediul acestuia. Este de menţionat, totodată,art. 1.294 C. civ., potrivit căruia dispoziţiile referitoare la simulaţie nu se aplică actelorjuridice nepatrimoniale; prin urmare, acţiunea în declararea simulaţiei poate privi exclusivun act juridic patrimonial.
111 Potrivit art. 2.278 alin. (1) C. civ., tranzacţia care, punând capăt unui proces început, esteconstatată printr-o hotărâre judecătorească poate fi desfiinţată prin acţiune în nulitate sau acţiuneîn rezoluţiune ori reziliere, precum orice alt contract; ea poate fi, de asemenea, atacată cu acţiunerevocatorie sau cu acţiunea în declararea simulaţiei.
O.U.G. NR. 80/2013
Art. 3
47
Ca regulă, taxa judiciară de timbru aferentă acţiunii în declararea simulaţiei unuiact juridic, în lipsa unui eventual regim juridic de timbrare special, se timbrează cu o taxă
judiciară stabilită potrivit art. 3 alin. (1) din ordonanţă în funcţie de valoarea folosuluipatrimonial ce s-ar obţine, direct sau indirect, în patrimoniul reclamantului în eventualitateaadmiterii integrale a acesteia prin hotărâre judecătorească. În măsura în care nu se poatestabili un folos evaluabil în bani, cererea în discuţie se timbrează cu o taxă judiciară încuantum de 20 de lei, potrivit art. 27 din ordonanţă.
Simulaţia se poate realiza prin trei procedee descrise în doctrina juridică, şi anumeprin fictivitate, prin deghizare (totală sau parţială) şi prin interpunere de persoane.
În ipoteza simulaţiei prin fictivitate, părţile, printr-un act public fictiv, creează aparenţaîncheierii între ele a unui act juridic, care, în realitate, nu se perfectează.
De exemplu, un debitor, pentru a crea faţă de creditorii săi chirografari aparenţainexistenţei în propriul patrimoniu a unui imobil susceptibil de executare silită, încheiecu o altă persoană, ca act public fictiv, un contract de vânzare a acestui bun, act care, înrealitate, nu se perfectează între părţi.
