În ceea ce priveşte cererea în declararea nulităţii unui contract de mandat cu titluoneros, dacă este formulată de către mandant, acesta tinde să îşi protejeze dreptul de creanţă
privind remuneraţia mandatarului, urmărind, ca efect al nulităţii, restituirea (atunci cânda procedat la plata remuneraţiei) sau, după caz, păstrarea în propriul patrimoniu a sumeide bani ce constituie remuneraţia (atunci când nu a procedat încă la plata remuneraţiei).
111 Potrivit art. 2.027 C. civ., dacă mandatul este cu titlu oneros, mandantul este obligat să
plătească mandatarului remuneraţia, chiar şi în cazul în care, fără culpa mandatarului, mandatulnu a putut fi executat.
121 În conformitate cu art. 2.026 C. civ., mandantul este obligat să repare prejudiciul suferit decătre mandatar în executarea mandatului, dacă acest prejudiciu nu provine din culpa mandatarului.
131 A se vedea, pentru dezvoltări în ceea ce priveşte prestaţiile părţilor asumate prin actuljuridic patrimonial ce trebuie luate în considerare pentru evaluarea folosului patrimonial realizatprin eventuala admitere a cererii, punctul 4.11. din secţiunea §4 a comentariului aferent art. 3 dinordonanţă.
64
Art. 3
TAXELE JUDICIARE DE TIMBRU
În acest caz, taxa judiciară de timbru trebuie stabilită potrivit art. 3 alin. (2) lit. a)teza I cu trimitere la alin. (1) al aceluiaşi articol din ordonanţă prin raportare la cuantumulremuneraţiei mandatarului.
Dacă cererea în discuţie este formulată de către mandatar, apreciem că aceastase timbrează cu o taxă judiciară în cuantum de 20 de lei, potrivit art. 27 din ordonanţă,întrucât valoarea dreptului ce se tinde a fi protejat de acesta, respectiv înlăturarea obligaţieide executare a mandatului, nu poate fi evaluată pecuniar, din moment ce, prin nulitateaactului juridic, patrimoniul său, de principiu, nu suferă modificări; cu atât mai mult această
prestaţie, cea de încheiere a unor acte juridice pe numele mandantului, nu este susceptibilă
de restituire, în cazul în care a fost deja executată.
4.11.9. Cererea în declararea nulităţii absolute sau, după caz, a nulităţii relative a unuicontract de locaţiune (închiriere sau arendare)
Potrivit art. 1.777 C. civ., locaţiunea este contractul prin care o parte, numită locator,se obligă să asigure celeilalte părţi, numită locatar, folosinţa unui bun pentru o anumită
perioadă, în schimbul unui preţ, denumit chirie.
În conformitate cu art. 1.778 alin. (1) C. civ., locaţiunea bunurilor imobile şi aceea abunurilor mobile se numeşte închiriere, iar locaţiunea bunurilor agricole poartă denumireade arendare.
Contractul de locaţiune este un act juridic cu executare succesivă, întrucât presupunemai multe prestaţii eşalonate în timp în sarcina ambelor părţi. Potrivit art. 1.254 alin. (1)C. civ., contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată
încheiat. Art. 1.254 alin. (3) C. civ. prevede că, în cazul în care contractul este desfiinţat,fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestaţiile primite,potrivit prevederilor art. 1.639-1.647, chiar dacă acestea au fost executate succesiv sauau avut caracter continuu.
Printre obligaţiile principale ale părţilor contractului de locaţiune, al căror obiecteste evaluabil în bani la momentul stabilirii taxei judiciare de timbru aferente cererii îndiscuţie, se numără obligaţia locatorului de a preda bunul dat în locaţiune, potrivit art. 1.786
lit. a) C. civ., şi obligaţia locatarului de a plăti chiria în cuantumul şi la termenele stabiliteîn contract, potrivit art. 1. 796 lit. b) C. civ.
Contractul de locaţiune lovit de nulitate nu mai produce efecte juridice, acesteafiind reprezentate de drepturile şi obligaţiile părţilor; ca atare, locatorul nu mai trebuiesă execute obligaţia de predare a folosinţei bunului sau, după caz, este îndreptăţit larestituirea folosinţei acestuia, iar locatarul nu mai trebuie să execute obligaţia de plată achiriei sau, după caz, este îndreptăţit la restituirea acesteia.
